VIDEO: Îmbulzeală la prinderea unui kg de bijuterii aruncate în stradă la Chișinău

duminică, 26 decembrie 2021, 15:02
1 MIN
 VIDEO: Îmbulzeală la prinderea unui kg de bijuterii aruncate în stradă la Chișinău

Acțiune neobișnuită în centrul Chișinăului. Mai mulți oameni au „prins” bijuterii de aur, aruncate din desaga lui Moș Crăciun, chiar în plină stradă.

Potrivit imaginilor publicate pe rețelele de socializare, singura uzină de bijuterii din țară, Milenium, a aruncat în mulțimea adunată în fața magazinului din strada Armenească aproximativ 1 kilogram de bijuterii de aur și le-a urat oamenilor „Crăciun Fericit!”.

Oamenii s-au îmbulzit să prindă un cadou, iar cei mai norocoși au prins și mai multe.

Proprietarul uzinei Milenium, pe post de Moș Crăciun, le-a urat tuturor „sănătate, noroc și prosperitate”.

Aflați amănunte de pe unimedia.info.

Comentarii