VIDEO – Individul care a dat foc la nervi unei motociclete în Nicolina a fost arestat

luni, 03 octombrie 2022, 08:58
1 MIN
 VIDEO – Individul care a dat foc la nervi unei motociclete în Nicolina a fost arestat

Un individ din Nicolina a fost arestat după ce a incendiat o motocicletă, la nervi. Motocicleta era parcată lângă scara unul bloc, din zona Belvedere. Ion Olaru s-a certat joi seară cu un grup de tineri în zona blocului în care locuia apoi a mers şi a dat foc motocicletei parcate. 

Motocicleta aparţinea unei femei care nu se cunoştea cu piromanul. Pompierii au mers şi au stins incendiul apoi au chemat poliţia.

”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat, din municipiul Iaşi, bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere. Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 29 septembrie, acesta ar fi incendiat o motocicletă, parcată în faţa unui imobil din municipiul Iaşi. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei 6 Iaşi şi al luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi au efectuat o percheziţie domiciliară, fiind ridicate mijloace şi materiale de probă. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 1 octombrie, bărbatul a fost reţinut şi introdus în Arestul Poliţiei Iaşi. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţa dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii