VIDEO Limuzina de lux a Patriarhului Kirill, făcută praf în centrul Moscovei, după ce a lovit un Volvo

luni, 22 mai 2023, 09:59
1 MIN
 VIDEO Limuzina de lux a Patriarhului Kirill, făcută praf în centrul Moscovei, după ce a lovit un Volvo

Mașina de lux a patriarhului Kirill ar fi lovit luni dimineață un autoturism în centrul Moscovei, relatează publicația rusă Baza. O persoană a fost rănită.

O mașină de lux Aurus a fost implicată într-un accident în centrul capitalei Federației Ruse. Potrivit rapoartelor preliminare, este vorba despre limuzina şefului Bisericii Ortodoxe Ruse.

Accidentul a avut loc la ora 6:30 a.m., ora Moscovei, când limuzina lui Kirill a lovit un Volvo.

În urma coliziunii, o persoană a fost rănită, dar a refuzat să fie spitalizată.

Deocamdată nu se știe dacă Patriarhul Kirill se afla în mașină în momentul accidentului.

Și președintele rus Vladimir Putin are o limuzină blindată Aurus.

NAMI, cel mai cunoscut și vechi institut de cercetări în domeniul auto din Rusia, a început în 2013 dezvoltarea unei mașini prezidențiale, fiind create modele de lux sub marca Aurus.

NAMI a primit sarcina de a dezvolta o nouă mașină prezidențială de lux care să înlocuiască modelul Mercedes-Benz S 600 Pullman Guard folosit de Putin.

Rezultatul a fost marca denumită Aurus, cu modele denumite mai ales după diversele turnuri ale Kremlinului: Senat, Arsenal și Komendant.

Patriarhul rus Kirill este cunoscut drept un susţintător al Kremlinului. Acesta a fost criticat de liderii religioși din întreaga lume din cauza declarațiilor sale de susținere a războiului declanșat de Vladimir Putin în 24 februarie 2022.

În septembrie, Patriarhul Kirill al Rusiei le promitea soldaților ruși care mor în Ucraina că vor fi iertați de toate păcatele.

Sursa: hotnews.ro

Comentarii