VIDEO O forță de elită a Moscovei a fost făcută praf. Peste 100 de tancuri, nimicite

luni, 27 februarie 2023, 08:40
3 MIN
 VIDEO O forță de elită a Moscovei a fost făcută praf. Peste 100 de tancuri, nimicite

Asalturile desfășurate în zona Vuhledar s-au tradus prin pierderi enorme pentru trupele rusești, atât ca soldați cât și ca blindate, cele mai multe în rândul unei forțe considerată de elită a armatei lui Vladimir Putin.

Numeroase fotografii și clipuri video postate pe rețelele de socializare arată un dezastru greu de imaginat, câmpurile din jurul Vuhledar fiind pline de vehicule de luptă rusești distruse de mine și de artilria și trupele ucrainenilor.

Un clip video analizat de un analist din comunitatea OSINT a relevat că aproape 100 de blindate au intrat acolo în luptă și au fost distruse de forțele de apărare ale Kievului.

O forță de elită a Moscovei a fost făcută praf

Ministerul britanic al apărării notează, în evaluarea de sâmbătă dimineață, că imaginile (apărute online) arată pierderi concentrate de vehicule rusești în sectorul Vuhledar din regiunea Donețk:

„Aceste vehicule erau probabil elemente ale Brigăzii 155 de infanterie navală (NI) a Rusiei, care a fost în fruntea recentelor ofensive ce i-au costat mult pe ruși.
NI este văzută ca o forță de infanterie de elită în cadrul armatei ruse. Spre deosebire de infanteria aeropurtată (VDV), la fel de prestigioasă, NI nu a fost desfășurată ca o singură mare formațiune în Ucraina.

În schimb, unități individuale au fost atașate la Grupuri de forțe dominate de Forțele Terestre. Ca atare, NI a fost însărcinată cu unele dintre cele mai dificile misiuni tactice din timpul războiului și a suferit pierderi extrem de mari.
Capacitatea presupus superioară a brigăzilor NI a fost acum aproape sigur degradată în mod semnificativ, deoarece a fost completată cu personal mobilizat fără experiență.

Această lipsă de experiență aproape sigur exacerbează tendința ofițerilor ruși de a face micromanagement, ceea ce, la rândul său, reduce agilitatea operațională.Există o posibilitate realistă ca unitățile NI degradate să fie din nou angajate în noi asalturi în apropiere de Vuhledar.”100 de blindate rusești au fost distruse în câteva zile în Vuhledar

Un român din comunitatea online OSINT a celor care analizează informații din surse deschise a studiat imaginile disponibile online și a arătat că cel puțin 94 de tancuri și blindate de luptă ale infanteriei rusești au fost distruse acolo, probabil în doar câteva zile.Ministerul ucrainean al apărării a publicat și el sâmbătă un colaj video în care se vede cum brigada mecanizată 72 face prăpăd în rândul blindatelor inamice.

Imaginile sunt însoțite de un fragment dintr-un cântec al cântărețului de muzică country Steve Wariner, printre care și versurile: „Unii nebuni nu învață niciodată. Joacă-te cu focul și o să te arzi".Alte clipuri apărute pe Twitter arată și alte pierderi rusești, inclusiv ale unor blindate care s-au repezit în câmpurile minate:

În ciuda pierderilor dezastruoase, Vladimir Putin l-a înaintat în grad săptămâna trecută pe Rustam Muradov, comandantul Districtului Militar de Est, cel care a trimis pe câmpurile minate brigadă de elită a Moscovei, decimată pentru a treia oară de la începutul invaziei.

Forțele armate ale Ucrainei ar fi distrus „aproape întreaga brigadă” 155 de Pușcași Marini în luptele de la Vuhledar din regiunea Donețk, a relatat Politico, citându-l pe oficialul militar ucrainean Oleksii Dmitrașkivski. Aceasta ar fi a treia oară când brigada Forțelor navale ar fi fost decimată, de la începutul războiului.

Armata ucraineană provoacă pierderi „extraordinar de semnificative" forțelor rusești în apropierea orașului Vuhledar, în estul regiunii Donbas, a declarat duminica trecută președintele Volodimir Zelenski.

27

Comentarii