VIDEO: Un individ înarmat cu un cuţit a terorizat o stradă din Târgu Jiu

joi, 30 decembrie 2021, 11:59
1 MIN
 VIDEO: Un individ înarmat cu un cuţit a terorizat o stradă din Târgu Jiu

Un individ din Târgu Jiu a semănat panică luni pe o stradă din oraş, după ce a lovit două maşini cu BMW-ul, apoi s-a înarmat cu un cuţit, s-a urcat pe plafon şi i-a îndemnat pe locuitorii din zonă să iasă afară.
 

Reprezentanţii Sindicatului Europol au publicat imaginile violente, miercuri seară, pe pagina de Facebook.

„Prin eforturile colective ale polițiștilor din cadrul IPJ Gorj, autorul infracțiunilor comise în trafic, în municipiul Târgu Jiu, a fost interceptat în mai puțin de 24 de ore de la momentul comiterii faptelor, deși nu a mai fost identificat la fața locului, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României printr-unul din punctele de trecere ale frontierei de stat cu Ungaria.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar la acest moment se află sub control judiciar, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "tulburarea ordinii și liniștii publice" și "distrugere".

Este de subliniat că doar profesionalismul și devotamentul colegilor noștri față de profesia menită a asigura protecția cuvenită societății a făcut ca în acest moment, un astfel de individ să suporte consecințele propriilor fapte, într-un timp atât de scurt.

Îi felicităm cu această ocazie pe toți cei implicați în activitatea de localizare și interceptare a „jmecherului" în cauză!”, scriu sindicaliștii pe pagina de socializare.

Comentarii