Vocaţia – autodidact

Dintre autodidacţii pe care i-am cunoscut, am ales să schiţez acum portretul lui Francisc László. Un motiv suplimentar de a-l evoca este aniversarea celor 140 de ani trecuţi de la naşterea lui Béla Bartók. S-a vorbit, s-a scris în 2021 atât de mult, pe bună dreptate, despre personalitatea lui George Enescu, apărut în lume cu tot atâta timp în urmă, se cunosc relaţiile de apreciere umană şi profesională, de colaborare între cei doi muzicieni atât de importanţi pentru istoria artei sonore culte româneşti şi universale (unii chiar sunt de părere că Bartók este cel mai important compozitor român), încât se cuvin ordonate câteva cuvinte în amintirea celui care a contribuit mult la cunoaşterea omului, etnografului, pianistului şi compozitorului Béla Bartók în România – Francisc László.

Pentru a sublinia baza pregătirii sale ca profesionist voi menţiona în primul rând că a absolvit Conservatorul din oraşul natal, Cluj-Napoca, a cântat mult ca flautist în formaţii instrumentale de cameră, a fost profesor la Conservatoarele din Bucureşti şi din capitala Transilvaniei, şi-a îmbogăţit activitatea de muzician activând intens, exemplar în domeniul teoretic. Evoluţia prezenţei publice a lui Francisc László a fost marcată de articolele, eseurile, studiile şi volumele de muzicologie redactate de-a lungul timpului, subiectul predilect fiind personalitatea lui Béla Bartók, meritele sale în constituirea folcloristicii româneşti, în cercetarea pentru prima dată a tradiţiei muzicale arhaice din Banat şi Transilvania, activitate cu caracter savant rămasă model pentru folcloriştii care i-au urmat, motiv de inspiraţie pentru compozitori români prestigioşi.

Sigur, profesionistul care te obsedează în cel mai înalt sens al cuvântului îţi şlefuieşte personalitatea. Omul de o seriozitate, rigoare şi conştiinţă a lucrului serios, amănunţit, ştiinţific elaborat care a fost Béla Bartók a „vegheat” asupra cercetărilor lui Francisc László. Ascultându-l vorbind la radio, susţinându-şi comunicările în timpul simpozioanelor de muzicologie, citindu-i cărţile despre Bartók am admirat echilibrul, înţelepciunea combinării informaţiei cu evocarea, modul cum analiza şi evalua relaţia context istoric-iniţiativă personală. Relaţie ce a favorizat neînţelegeri, respingeri, reacţii aproape contondente în mediile muzicale maghiare şi româneşti.

Dintre volumele coordonate sau elaborate de Francisc Lászlócitez aici numai două: Béla Bartók şi muzica românească (Editura Muzicală, 1976), Béla Bartók şi muzica populară a românilor din Banat şi Transilvania (Eikon, 2003). Sunt referenţiale pentru cine este dispus să înţeleagă ce contribuţie importantă a avut muzicianul şi omul de ştiinţă născut la Sânnicolau Mare în luminarea valorilor muzicii arhaice din cele două zone etno-culturale româneşti cu o influenţă puternică în creaţia multor compozitori români de ieri şi de azi.

Francisc László a fost muzicolog autodidact din două motive fundamentale. În primul rând a respectat legea care impune celui interesat continuarea, dezvoltarea, depăşirea limitelor de studiu acceptate de profesori, adâncind cercetările în mod singular. În al doilea rând, s-a străduit să lumineze aşa cum merită imaginea muzicianului Bartók, afectată de-a lungul timpului atât în Ungaria, cât şi în România de paraziţii naţionalismului. Ignorând preceptele cercetării obiective, raţionale, bazată pe documente, muzicieni din cele două ţări s-au simţit deranjaţi în perioada interbelică de interesul lui Bartók pentru muzica tradiţională românească, profesori, compozitori şi folclorişti cum a fost, spre exemplu, Tiberiu Brediceanu, ajungând până la memorii oficiale, la argumentaţii publice împotriva organizării la Cluj-Napoca şi Bucureşti a unor concerte cu lucrări ale lui Bartók inspirate din folclorul Transilvaniei sau Banatului. Francisc László a contribuit mult la prezentarea obiectivă a activităţii marelui folclorist şi compozitor Bartók prin studii istorice, prin analize, prin publicarea corespondenţei sale (vol. I, 1976, vol. II, 1977, Kriterion).

Am menţionat influenţa folclorul transilvănean asupra unor compozitori români din deceniile 1950-1980. Un exemplu este Richard Oschanitzky, autorul celor nouă creaţii de freejazz, o parte inspirate din tradiţia arhaică ce s-a cristalizat pe teritoriile noastre. Cum Oschanitzky nu a explicat niciodată originea melodiei originare din lucrarea sa Procesiune, am crezut că este de provenienţă maghiară, dar profesorul László mi-a demonstrat în anul 2005, când a susţinut la Iaşi două conferinţe cu titlul Ars Musicologica, sorgintea secuiască. Se confirma astfel identitatea de concepţie componistică Bartók-Oschanitzky, adepţi ai orientării creatoare spre folclorul arhaic, cel mai autentic, nu spre cel orăşenesc, supus multor influenţe deformatoare. Acest episod demonstrează încă odată viziunea modernă a lui Bartók, ce a influenţat benefic autorii de muzică modernă academică sau de fuziune academic-jazz, contribuind la afirmarea originalităţii muzicii din acest teritoriu în context universal. Încă un argument este publicarea CD-ului de jazz Transylvanian Concert la prestigioasa casă de discuri germană ECM, CD înregistrat de pianistul român Lucian Ban şi violistul Matt Maneri, prima producţie românească (număr de catalog 2313, anul apariţiei 2013) intrată în atenţia renumitului producător Manfred Eicher. Pornind de la cercetările şi creaţia lui Bartók, volumele muzicologului autodidact Francisc László demonstrează cercetătorului autentic, obiectiv, liber de inhibiţii naţionaliste, tocmai originalitatea şi influenţa benefică a tradiţiei muzicale româneşti asupra creaţiei moderne, indiferent de gen.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

Publicitate și alte recomandări video