Cine-i Calul troian din Consiliul Judetean?

joi, 13 noiembrie 2003, 00:00
4 MIN
 Cine-i Calul troian din Consiliul Judetean?

Presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan, ar trebui sa-si dea azi demisia, asa cum a promis luni, daca opozitia se va opune trecerii cladirii fostei Prefecturi a judetului Putna in subordinea CJ si in administrarea SC Compania Nationala de Investitii SA.
Ordinea de zi a sedintei de indata de azi, ce va avea loc la ora 16.00, cuprinde doua proiecte de hotarire. Fata de sedinta extraordinara de luni, cind intreaga opozitie a votat impotriva, proiectul referitor la Prefectura veche a suferit o singura modificare. Potrivit noii variante, imobilul va fi dat in administrarea Companiei Nationale de Investitii pina la finalizarea lucrarilor de reparatii.
Intreaga opozitie din Consiliul Judetean a sustinut luni ca transferul ascunde alte interese decit cele declarate si au cerut sa le fie pusa la dispozitie intreaga documentatie pentru a vota in cunostinta de cauza. Dupa ce au criticat dur „opozitia impotriva naturii PD-PNL-PRM”, sefii administratiei judetene au facut o curte asidua consilierilor judeteni din opozitie pentru a-i convinge sa voteze proiectul de hotarire care l-a deteminat pe Marian Oprisan, liderul PSD Vrancea, sa-si promita demisia, cu mare tam-tam, din fruntea Consiliului Judetean. Potrivit informatiilor noastre, Marian Oprisan pare sa-si fi scos de la naftalina vechile metode de convingere a celor care ar putea sa voteze astazi impotriva.
Baesu, „telefonistul” de serviciu
Prefectul George Baesu ne-a declarat aseara ca a incercat sa obtina o intrevedere cu consilierul independent Ionel Sirbu, insa pentru alte motive decit votul de astazi. „L-am invitat pe d-l profesor Sirbu la o discutie despre Fundatia Academica «Petre Andrei». Nu a vrut sa ne intilnim atunci. Mi-a spus ca, poate, dupa ora 18.00. L-am asteptat, insa nu a venit. Este problema mea pentru ce l-am invitat. Este o problema care ma priveste personal. Daca ar fi avut loc o asemenea discutie (referitor la votul de astazi – n.r.), consider ca ar fi fost normal pentru ca, in calitate de reprezentant al Guvernului, trebuie sa-i conving sa voteze pentru proiectele de interes public”, ne-a spus prefectul George Baesu. La rindul sau, consilierul judetean Ionel Sirbu ne-a confirmat ca a fost invitat „la o cafea” de prefect, dar nu a onorat invitatia. In plus, prof. dr. Ionel Sirbu nu mai colaboreaza de citiva ani cu FAPA.
Aflind ca Oprisan trimite soli, mai multi dintre consilierii opozitiei si-au inchis telefoanele, pentru a nu fi convinsi „telefonic” sa voteze intr-un anumit mod. Mai multi dintre ei ne-au declarat ca au procedat in acest fel pentru ca mai marii PSD sa nu poata lua legatura cu ei si sa-i constringa.
Consilierii PD si PNL vor da astazi dovada unitatii lor, avind in vedere ca forul de conducere al Aliantei „Dreptate si Adevar” a hotarit excluderea din partid a celor care nu vor vota asa cum se stabileste de comun acord.
Jan Vraciu, presedintele PD, ne-a spus ca este sigur de modul in care vor vota consilierii partidului. „Noi mergem inainte. Consilierii nostri nu au fost contactati. Gabriel Mihalache si-a inchis telefonul si nu-l va mai deschide decit dupa sedinta. Azi am avut un control din partea Garzii Financiare, care nu mi-a descoperit decit nereguli minore. Ce nu te omoara, te face mai puternic. Ii vom exclude din partid pe cei care nu vor vota asa cum s-a stabilit”, ne-a declarat presedintele organizatiei PD.
Liderul PRM, consilierul judetean Marin Stoica a declarat: „Nu m-a sunat nimeni, nici pe ceilalti. Noi vom vota asa cum am votat si la sedinta de luni”.
Liderul celuilalt partid de opozitie, Corneliu Momanu, presedintele PNL Vrancea, nu a putut fi contactat aseara la telefon pentru a-si exprima punctul de vedere in legatura cu sedinta de astazi.
Demisia lui Oprisan, in mina unui consilier
Pentru ca proiectul de hotarire sa treaca cu doua treimi din numarul consilierilor judeteni, Marian Oprisan are nevoie de votul pozitiv a 26 de consilieri. Cum PSD controleaza 25 de consilieri judeteni, dintre care sase s-au declarat independenti, citiva pentru a nu-si pierde functiile, cum ar fi inspectorul general Enache Mindrescu, Marian Oprisan are nevoie de un singur „DA” de la consilierii opozitiei. Acest vot l-ar putea determina sa-si respecte cuvintul dat in fata judetului Vrancea, la sedinta CJ de luni.
Cu toate acestea, potrivit informatiilor noastre, mai marele Consiliului Judetean a reusit sa smulga promisiunea unor consilieri pentru a-si da votul ca imobilul care a adapostit municipala Partidului Comunist Roman sa treaca in „ograda” Consiliului Judetean.
Reporterii nostri au incercat sa discute si cu Marian Oprisan pe marginea acestui subiect, dar la telefonul sau mobil a raspus soferul, declarind ca „domnul presedinte este la Guvern”. (Mihai BOICU)

Comentarii