Consilierii locali s-au hotarit sa mearga la piata

miercuri, 26 noiembrie 2003, 00:00
2 MIN
 Consilierii locali s-au hotarit sa mearga la piata

Proiectul de hotarire cu privire la inchirierea prin licitatie publica a spatiilor si bunurilor aflate in subordinea Administratiei Pietelor Focsani a fost respins, ieri, in sedinta ordinara a Consiliului Local, cu 21 de voturi impotriva si doua abtineri. Initiativa legislativului local a fost aprig dezbatuta de consilieri si s-a finalizat cu infiintarea unei comisii care va merge in inspectie in Piata Moldovei. Principala nemultumire a consilierilor a fost legata de pretul cerut producatorilor particulari, consilierul Ion Vlase solicitind chiar pastrarea unui sector special in piata, care sa le fie destinat. „Nu stiu citi producatori particulari mai avem in Piata! Nu este corect sa luam aceeasi suma de la comerciantii care inchiriaza mese in fiecare luna si de la cei care vin in piata cu doua cosuri de cirese”, a spus Ion Vlase. Consilierul PSD este de parere ca trebuiesc rezervate un numar de mese care sa nu fie scoase la licitatie, ci sa fie tinute pentru „prapaditii care vin cu doua cosuri de cirese si dau 80 de mii pe autobuz si care mai trebuie sa plateasca o taxa egala cu valoarea cireselor pe care le-au vindut. Sa gasim o portita si pentru adevaratii producatori particulari”, si-a incheiat pledoaria consilierul Ion Vlase.
Primarul Decebal Bacinschi a venit cu ideea infiintarii unei comisii, pentru a merge la fata locului si a stabili sectorul care ramine neinchiriat. Alaturi de Primarul Decebal Bacinschi si viceprimarul Doina Fodoreanu, s-a aprobat o comisie compusa din consilierii Ion Vlase, Sergiu Sava, Liviu Oloeriu, Ion Marin si Crin Constantinescu, cu toate ca peremistul Ion Marin nu a fost de acord cu numirea sa.
Taxe peste putintele micilor producatori
In proiectul de hotarire, o masa pentru producatorii particulari urma sa coste, incepind de la 1 ianuarie 2004, cel putin 1,5 milioane de lei, metrul patrat, pe luna. De asemenea, oamenii de rind puteau licita de la pretul de 7 milioane de lei pentru boxa de carne si 4 milioane de lei pentru boxa de peste. Persoanele juridice, in schimb, urmau sa suporte un pret de pornire al licitatiei de 1,8 milioane de lei/mp pentru masa din piata, 7,5 milioane de lei pentru boxa de carne si 5 milioane de lei pentru boxa de peste. Pentru spatiile comerciale de tip boutique licitatia ar fi demarat de la 1,5 milioane de lei metrul patrat, iar cea pentru spatiile de comercializare presa si carte de la 1 milion de lei. (Marius GRIGORESCU, Camelia STANILA)

Comentarii