Omul care a arat mortii

Insotiti de batrini, am luat-o si noi pe ulitele satului, colo, spre vale, sa vedem cu ochii nostri ce nu s-a mai vazut. Ulitele noroite ne-au condus pasii spre marginea Calimanestiului, acolo unde, dincolo de saivanul de oi, au fost ingropati, pina spre anii ’40, mortii satului. Fara sa fi fost avertizati, nimic nu ne-ar fi stirnit banuiala ca acolo zac osemintele celor ce si-au dat obstescul sfirsit in prima jumatate a secolului XX. Terenul cu pricina, nedelimitat in nici un fel, era de-acum inverzit de lucerna insamintata gospodareste de Stefan B. Nici o cruce nu mai indemna la piosenie, nici o luminare nu ardea in amintirea cuiva si nici o floare nu-si odihnea petalele pe pamintul reavan. In jurul locului, denumit de localnici "la tarna", s-au tesut, de-a lungul vremii, felurite istorii.
"Cimitirul se trage din razasia soacrei mele"
Gheorghe Tuchilus si-a trait toti cei 88 de ani in Calimanesti. Alaturi de Catrina, babuta lui incovoiata de vreme, scoate de sub "patina" timpului adevarul sau despre acel loc. "Cimitirul se trage din razasia soacrei mele, Marghioala Cenusa. A fost donat satului special pentru cimitir. Pe linga oamenii din sat, care au murit, au fost ingropati aici si ostasi care au luptat pentru pamintul nostru stramosesc in primul razboi mondial. Cind a venit colectivizarea, pe motiv ca cimitirul era in vale si se aduna apa, a fost mutat sus, peste sosea", povesteste omul, indirjit in adevarul spuselor sale. Despre gropile comune devenite loc de veci pentru soldatii romani pomenesc majoritatea virstinicilor satului. Se spune chiar ca, pe vremea comunismului, vechiul cimitir a fost protejat, fiind considerat monument istoric.
Saivanul de oi, facut o data cu colectivizarea, a fost asezat la inceput si peste o parte din morminte. Revoltati, satenii spun ca au reclamat, iar "cineva din partea patriarhiei a stabilit sa se mute saivanul de acolo". Gheorghe Tuchilus povesteste in continuare ca "o data cu venirea regimului actual, a aparut romm-ul asta, fost sofer la CAP, care s-a autoimproprietarit. Mai intii a facut o baraca pe locul saivanului si si-a adus oile. Acum a arat si cimitirul!", spune, patruns de grozavia acestei fapte, mos Gheorghe.
"Avem putregai in comuna"
Oamenii satului izbucnesc pur si simplu, comentind in fel si chip "nenorocirea" facuta in cimitir de Stefan B. "Avem putregai in comuna, asta e", sustin ei, afirmind ca nimeni nu l-a tras la raspundere pe impricinat. Ileana Lazar nu intelege de ce a trebuit ca Stefan sa insaminteze cimitirul, de vreme ce paminturi are destule. "La ce a tulburat linistea mortilor? Mama si tatal meu si bunicii bunicilor mei sint ingropati acolo", se plinge femeia. Gheorghe Arhip, de 88 de ani, spune ca ar fi vrut ca macar crucea de piatra de la capatiiul tatalui sau sa o mai fi gasit. "A disparut cind s-a apucat Stefan de arat. I-am spus: «ce-ai facut tu, ma, cu mormintele astea?». Iar el ne-a zis ca n-avem decit sa ne luam mortii de acolo". Pauna Cenusa povesteste ca dupa noaptea in care Stefan B. a arat cimitirul, a gasit oase insirate deasupra pamintului. Ea spune ca le-a adunat si le-a pus gramada. "Dar acum au disparut. Le-or fi mincat ciinii, nu stiu", presupune femeia. In majoritate batrini, oamenii ne-au marturisit ca se tem de Stefan B. si de baietii acestuia. Gheorghe Tuchilus sustine ca a fost chiar amenintat. Ei spun ca s-au plins totusi Primariei si preotului din sat, care, pina in prezent nu le-au lamurit situatia.
In cimitir "se incornutau oile"
Abordat de reporterii "Monitorului", Stefan B. a declarat ca pe locul acela nu mai era nici un cimitir din 1939. "S-or strins gunoaie si toate cele acolo. Eu am nivelat, am adunat mizeria, am arat si-am samanat. Atita tot. Nu era nici o cruce. Erau numai spini, de se incornutau oile. Oricum, mortul nu-i ingropat la fata pamintului, n-are cum sa iasa la suprafata. Pamintul nu-i al meu, asa ca-l putea ingriji oricine. Da-s rai astia si-s dusmanosi", explica Stefan.
Situatia incilcita si nefireasca a facut ca in sat sa pluteasca o atmosfera tensionata. Toti spun ca acolo le-au fost ingropati stramosii, dar nici unul nu poate raspunde cum si de ce cimitirul a ajuns in paragina. Atentia satenilor s-a indreptat spre respectivele locuri de veci, doar in momentul cind Stefan s-a apucat de arat. Emil Brasov, viceprimarul satului, a explicat reporterilor "Monitorului" ca "toata suprafata de acolo, pina la padure, este declarata pasune. Intr-adevar, in zona limitrofa cu Padurenii a fost cimitir. Daca oamenii satului vroiau sa sfinteasca locul, puteau sa o faca. Noi nu sintem impotriva sa-l ingradeasca si sa-l faca frumos. Terenul nu este concesionat de nimeni, iar omul (Stefan B. – n.r.) fiind crescator de animale, a arat si a semanat. Dar, din cite am inteles de la batrinii satului, el nu a intrat cu aratul in cimitir", a declarat viceprimarul. Preotul satului, Florin Ciubotaru, stie si el de situatia necrestineasca ivita in parohia sa. El ne-a explicat ca una spun oamenii si alta Primaria, dar, in orice caz, cimitirele nu pot fi desfiintate ori purtate de colo colo. "Din cite stiu, Stefan B. a arat doar o parte a cimitirului. Zice ca n-a stiut ca acolo ar fi morminte. Normal ar fi ca oamenii sa se inteleaga, iar cimitirul sa fie bine delimitat si ingrijit. Avem chiar si o troita pregatita. Nu se poate sa hranesti animalele cu lucerna crescuta pe pieptul mortilor", a spus Florin Ciubotaru.
Liniste pentru sufletele dezgropate
Troita, facuta de Elena Loga, la cei 75 de ani ai sai, sta rezemata de un perete, undeva, intr-o curte de om. Strabunicul sau, fost "pircalab, prefect de Putna si camarad cu Al. I. Cuza", este ingropat si el in acelasi cimitir controversat. Elena isi aminteste de vremea cind cimitirul avea o poarta strajuita de tei. In zile mari, lumea venea sa-si pomeneasca disparutii, iar preotul tinea slujbe in amintirea lor. Poate ca vreodata vremurile acelea se vor intoarce. Pina atunci insa, suflete trecute in nefiinta vor bintui poate constiinta celor care le-a tulburat acea liniste despre care, toti cei ce au un Dumnezeu deasupra, spun ca ar fi vesnica. (Laura BREANA)