Cursele de la Bucuresti nu au putut ateriza la Iasi

miercuri, 26 decembrie 2012, 23:04
2 MIN
 Cursele de la Bucuresti nu au putut ateriza la Iasi

O aeronava Tarom care opereaza pe cursa Bucuresti – Iasi a fost deviata din drum din cauza poleiului format pe pista Aeroportului Iasi. Avionul trebuia sa aterizeze luni, la Iasi, in jurul orei 22.45, insa pilotii nu au putut sa aduca aparatul de zbor la sol, motiv pentru care au fost nevoiti sa se intoarca, pentru a ateriza pe pista aeroportului Otopeni. „A fost «frozen rain» in toata zona Moldovei. Cu tot materialul special imprastiat pe pista, coeficientul de franare determinat nu a putut schimba decizia pilotilor de a nu ateriza. Fenomenul s-a produs dupa ce aeronava a decolat din Bucuresti. Adica, fenomenul se petrece atunci cand sunt schimbari abrupte de temperatura, de la negativ la pozitiv si precipitatiile in contact cu solul se transforma in polei", a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului. Bodea a mai precizat ca Aeroportul ar avea nevoie de niste utilaje speciale pentru acest fenomen meteorologic, care sa poata pulveriza uree lichida intr-un timp foarte scurt, pentru a putea obtine un coeficient de franare care sa se incadreze in limitele acceptate de companii. Nici a doua zi, marti seara, avionul de Bucuresti nu a putut ateriza la Iasi, din cauza ghetii, pasagerii ajungand pe Aeroportul Suceava.

In perioada sarbatorilor, unele companii au decis sa renunte la operarea unor curse. Astfel, vor fi anulate cursele Otopeni – Iasi de la ora 8.00 si Iasi – Otopeni de la 9.25 pe 31 decembrie, 1 si 2 ianuarie, Otopeni – Iasi – 11.00 si Iasi – Otopeni 12.25 pe 29 si 31 decembrie si 2 ianuarie, Otopeni – Iasi – 15.10 si Iasi – Otopeni – 16.35 pe 31 decembrie si 1 ianuarie, iar Otopeni – Iasi – 18.25 si Iasi – Otopeni – 19.50 astazi, pe 31 decembrie, 1 si 2 ianuarie.

 

Comentarii