Avortul: un drept refuzat tatalui?

Sintem cu totii de acord ca decizia de a avea copii trebuie sa fie una comuna a membrilor unui cuplu stabil, matur, aceasta decizie fiind vazuta ca o dovada suprema a sentimentelor si o implinire deplina a cuplului. Pornind tot de la aceasta premisa, astazi, medicina secolului XXI ofera posibilitatea planificarii familiale, adresindu-se astfel tot entitatii cuplului.

Daca in ceea ce priveste decizia de a avea copii sint intrunite opiniile ambilor parteneri, in cazul dorintei de a nu duce la bun sfirsit o sarcina, aceasta nu ar trebui sa fie tot o decizie comuna?

Drepturile tatalui in problema avortului constituie un motiv aprins de disputa, atit pe partea generala a avortului, cit si in ceea ce priveste egalitatea de drepturi intr-un cuplu. Actualmente, foarte putine tari din lume au legislatie care sa prevada necesitatea acordului tatalui in ceea ce priveste decizia avortului. Aceasta controversa nu este una noua, radacinile ei istorice punindu-si amprenta in timpuri diferite, potrivit mentalitatilor diferite. Legea romana, de exemplu, proteja drepturile tatalui, femeile care recurgeau la avort fiind exilate sau chiar omorite pentru prejudiciul pe care il aduceau sotilor, de a-i priva de dreptul la un mostenitor. In secolul al IV-lea i.H., Sopater, un scriitor grec din Alexandria, il cita pe un avocat ce notase cazul unui barbat pe nume Antigene, care-si invinuia sotia de privarea dreptului de a deveni tata, prin realizarea unui avort.

In prezent, in tari precum Egipt, Iran, Irak, Guineea-Bisau, Coreea, Nicaragua, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Turcia, legea protejeaza drepturile tatalui, cerind consimtamintul acestuia inainte de efectuarea avortului. Trebuie, insa, remarcat faptul ca in aceste tari religia si mentalitatea traditionala, nezdruncinata peste timp, isi spun cuvintul. In urma unor cazuri precum "Roe versus Wade", chiar in unele state din SUA in care miscarea feminista si organizatii impotriva discriminarii femeilor isi faceau simtita prezenta au fost modificate legile; inprimul rind, medicii au fost obligati a le expune femeilor riscurile unui avort, initiindu-se astfel ideea de "consimtamant informat", apoi, prin "spousal notification", era cerut acordul sotului pentru realizarea procedurii, iar in ceea ce priveste avortul in cazul unei minore, era cerut consimtamintul parintilor.

Din 1978 si pina in prezent s-au derulat numeroase procese in care sotii sau partenerii au incercat impiedicarea unui avort, in lumina diferitelor drepturi: dreptul la viata al fiintei inca nenascute, dreptul egalitatii in cuplu etc., dar nici un proces nu a avut decizie favorabila.

Din perspectiva sociala si familiala, barbatul si femeia au drepturi egale, atit in relatia de cuplu, cit si in ceea ce priveste copiii. Este un drept enuntat odata cu modificarea statutului civil, cu ocazia casatoriei; totusi, legislatie care sa protejeze si drepturile tatalui nu exista decit in tarile amintite, cu o puternica influenta patriarhala. Pe de alta parte, acest drept vine, din punct de vedere etico-medical, in conflict cu dreptul la autodeterminare si cu dreptul de decizie asupra corpului propriu. Nu trebuie uitat ca tot procesul se desfasoara in corpul femeii, fiind etic inacceptabil de a-i cere decizia altcuiva in legatura cu ceea ce se intimpla in corpul propriu al femeii.

Din punctul de vedere al religiei crestine, avortul este considerat o crima, fiinta in devenire capatind dreptul la viata inca din momentul conceptiei. Interesant este totusi de ce se considera ca femeia care face avortul ar savirsi un pacat extraordinar, in timp ce la sotul acesteia nu se prea face referire, desi, conform religiei si tainei casatoriei, "barbatul (trebuie – n.r.) sa-i fie cap femeii"?

Si opiniile specialistilor sint impartite, fie ei sociologi, medici, avocati sau psihologi de cuplu. De exemplu, Armin Brott, autor a numeroase carti despre familie, a afirmat ca "o femeie il poate priva legal pe un barbat de a avea un copil, sau il poate forta sa devina parinte impotriva dorintei sale". Aceste afirmatii par a avea aplicabilitate atit timp cit legea protejeaza mai ales mama si copilul, iar in ceea ce priveste drepturile tatalui in privinta avortului nu exista referiri. Melanie McCulley, avocata, a afirmat ca "un barbat nu are luxul, dupa conceptie, de a decide ca nu este pregatit sa devina tata". Punctul de vedere al unui filosof, George W. Harris, este ca, daca barbatul impregneaza femeia, cu scopul explicit al conceptiei, intr-un consens mutual, este moral inacceptabil ca femeia sa decida ulterior avortul.

In anul 2003, un sondaj efectuat in Statele Unite referitor la necesitatea acordului partenerului pentru realizarea unui avort ("spousal notification") a aratat ca 72% dintre respondenti erau de acord cu acest lucru; de remarcat este faptul ca 67% dintre femeile chestionate au raspuns afirmativ.

Asadar, autodeterminare sau decizie de cuplu? Sau, este moral acceptabil ca o fiinta umana sa decida daca alta are sau nu dreptul la viata? Atit timp cit exista planificarea familiala si o multitudine de metode contraceptive ce pot fi utilizate simultan, este moral acceptabil sa vorbim depre o viitoare viata ca despre un "accident"?