Cica niste fericiti…

Se implineste jumatatea de an de la articolele mele in chestia asa-zisului complot politic caruia i-ar fi cazut victima Eminescu. Discutia si contextul ei au fost intelese gresit. Eu am scris despre ideatia promotorilor sus-numitei "teorii" (N. Georgescu, Th. Codreanu, Al. Dobrescu etc.) si despre vaporozitatea argumentelor. Mi s-a raspuns, in schimb, in articole extrem de furioase, ca nu l-am privit in albul ochilor pe unul dintre "teoreticieni", cind s-a infiintat la Iasi, la Casa de cultura a municipiului, spre a ferici pe amatori cu o conferinta. Ca si cum nu ar fi mult mai elocvent ce sustine omul, negru pe alb, in cartile lui. Si are multe. Remarc intr-o paranteza ca la noi polemica devine de regula pamflet turbat. Tu vii cu argumente si dovezi (faci trimiteri la autoritati, la G. Calinescu si E. Lovinescu, la Perpessicius si Petru Cretia), adversarul te coboara in mocirla. Tu scrii rece, fiindca ai vrea sa lamuresti o chestiune precisa (a fost au ba asasinat Eminescu?). "Specialistul" in Eminescu sare ca ars, intra in agitatiune locomotorie si tremura violent din incheieturi. Nu mai e in stare sa lege propozitiile si sa deosebeasca argumentul de invectiva. Scoate, pur si simplu, un raget… Din pacate, acesta e nivelul polemicii romanesti.

In tema "complotului" si a "asasinatului" s-a compus deja o bibliografie masiva si de prost gust. Autorii se stiu. Industria e manoasa. Numai cine nu a vrut nu si-a dat cu presupusul in chestiunea bolii lui Eminescu si a sfirsitului sau. Numai cine nu a vrut nu l-a luat de sus pe G. Calinescu. Amicul N. Georgescu, de-o pilda, o face cu o voioasa seninatate. Dar in lipsa documentelor medicale certe, discutia ramine la simple si febricitate ipoteze. Totul suna spectaculos si nimic nu are un temei documentar. Eminescu nu a fost bolnav, afirma ritos "specialistii". Eminescu a murit asasinat. S-a urmarit "exterminarea" lui. Chiar asa? Totul ramine, in realitate, o fictiune senzationala. Biografiile nu se compun pe baza de conjectura si credinta. E o simpla ipoteza sa afirmi ca Eminescu a suferit de o "psihoza maniaco-depresiva" (desi "diagnosticul", dat in zilele noastre de catre doctorul Octavian Vuia, pare verosimil). E o simpla ipoteza, de asemenea, sa vorbesti de o "infectie luetica" in cazul lui Eminescu (desi Maiorescu a crezut cu putere in realitatea infectiei cu sifilis). Si, in sfirsit, e o simpla ipoteza sa spui ca Eminescu si-a continuat activitatea poetica si dupa criza din 28 iunie 1883. Savantul Petru Cretia a examinat minutios manuscrisele si a infirmat ipoteza (desi admite ca strofa ultima din La steaua

"Tot astfel, cind al nostru dor

Pieri in noapte-adinca,

Lumina stinsului amor

Ne urmareste inca"

e cu putinta sa fi fost scrisa dupa anul crizei). In lipsa dovezilor solide, indiscutabile, fabulatia "teoreticienilor" da in clocot. Desi vorbeste de un sinistru complot masonic (si numara meticulos cuvintele din articolele de gazeta spre a dovedi acest presupus complot), menit a-l indeparta pe incomodul redactor de la "Timpul", N. Georgescu nu contesta realitatea bolii lui Eminescu. Nici nu are cum. Exista numeroase marturii ale contemporanilor. Dupa 1883, Eminescu nu a stat inchis tot timpul in azil. S-a plimbat printre oameni. A scris epistole foarte ingrijite. A participat la intrunirile Junimii bucurestene. A citit o traducere (fara sa precizeze ca e vorba de o traducere!). S-a plins de migrene. De foame. De saracie. Avea depresii si perioade de absenta (ori de euforie). Apuca, uneori, cucoanele de rochii. Nu poti nega evidenta. Dar nu poti pune, de un exemplu, la un loc teoria complotului (care presupune un Eminescu lucid pina la capat) si realitatea indubitabila a bolii, fara sa observi contradictia. Cam acesta e procedeul lui N. Georgescu. Admite boala. Dar admite si ipoteza complotului asasin. Dar daca Eminescu s-a imbolnavit grav, nu mai e nevoie de nici un complot. Iar daca a fost un complot odios la mijloc, de ce accepta realitatea maladiei?

Exaltarea pioasa fata de poet (fireasca, la urma urmelor) se conjuga la "specialistii" nostri, prea adesea, cu afirmatiile cele mai absurde si slobode. Veneratia fata de Mihai Eminescu (la adeptii "conspiratiei", la eminescologi, cum ar veni) ia aspecte curat terifiante. Ei discuta neobosit despre "sarade masonice" si "articole cifrate", despre "tetragrama", despre "echer" si "compas", despre hainia unor Ventura (el e capul complotului si rautatilor!) si a lui Macedonski, despre perfidia lui Maiorescu s.a.m.d. Rascolesc arhivele in cautarea "asasinilor". Citesc (si citeaza) numai documentele care le convin. Le rastalmacesc. Si, intr-un final, rabufnesc in intrebari abisale, de genul: "De ce oare numai marturiile mincinoase au functionat in cazul lui Eminescu?" (Theodor Codreanu, Mitul Eminescu, Iasi, 2004, p.249). Bizuiti numai pe subrezenia ipotezelor, ei se afla, totusi, (dupa mintea lor) in dreapta stralucire a Adevarului. Fericiti oameni… Noi cestilalti raminem in bezna.

P. S. Inainte de a compune articole furibunde, pamfletarii nostri ar fi bine sa-si regleze relatia cu CNSAS-ul, deoarece figureaza la loc de cinste in catastiful tovarasei Ghitulica, la rubrica "persoanelor de sprijin"…