Despre scriitori

Saptamina trecuta, o doctoranda din Bucuresti m-a rugat sa raspund la un set de 8 intrebari pentru lucrarea ei de doctorat despre statutul scriitorului in societatea romaneasca si schimbarile acestuia in istoria recenta. Iata intrucitva rezumate raspunsurile mele.

 Cind am renuntat, in 1982, la Facultatea de Silvicultura din Brasov si am studiat apoi (dupa un intermezzo ca muncitor necalificat timp de un an si jumatate) Germana-Engleza la Iasi, am facut, desigur, o foarte vaga alegere in directia unei „cariere" de scriitor, dar in fond nu doream decit sa studiez ceva ce avea legatura cu literatura…

In context comunist, scriitorii aveau desigur un statut aparte, privilegiat, rivnit, dar iti puteai da repede seama ca pentru a beneficia oficial de acest statut, era musai sa te pliezi pe cerintele (ingradirile) sistemului totalitar.

Breasla scriitoriceasca nu-i tocmai bine si corect delimitata (ma intreb cite bresle din tara asta or fi fiind…?), iar USR, ca „sindicat" ori „organizatie profesionala" a avut prea multa vreme portile mult prea larg deschise, astfel incit, cel putin statistic, tara-i plina de „colegi de breasla" formali. In ce ma priveste, nu sint decit un membru informal al „breslei scriitorilor"…

In principiu, orice disputa ar trebui privita ca o ocazie intru limpezirea unor chestiuni ce tin de creatia, de viata literara, de rolul scriitorului in societate (atit cit mai poate fi). Din pacate, disputele din mediul scriitoricesc de la noi gliseaza mai toate mai devreme ori mai tirziu spre o rafuiala dincolo de principii si argumente, setindu-se dupa „gasti" ba de interese, ba generationiste…

In privinta colaborarii cu Securitatea, de exemplu, nu pot decit sa depling faptul ca mult prea putini scriitori au avut macar curajul sa-si recunoasca colaborarea imediat dupa caderea comunismului – ar fi fost si pentru tara ca un intreg o sansa pentru curatirea morala din mers. Ei bine, n-a fost sa fie, iar degringolada morala actuala isi are originea nu in ultimul rind si in lipsa aceasta de penitenta publica necesara intr-o societate tarata de zeci de ani de totalitarism si descompunere morala si chiar si profesionala!

Nici nu stiu daca mai exista asa ceva, o „imagine publica a scriitorimii": in ciuda existentei USR cu ale ei mii de membri, as emite ipoteza ca nu prea mai exista o perceptie publica a scriitorimii ca un intreg, ci mai degraba doar a anumitor scriitori mai notorii, indeobste a acelora care sint prezenti intr-un fel sau altul si in mass-media (la televizor, ca publicisti in cotidiane/reviste de circulatie). Dar poate ca este normal asa, pentru ca nici in SUA ori in Germania (mai ales) nu stiu sa (mai) existe vreo „imagine publica" (la nivel de societate ca un intreg, repet).

Ideea de „scriitorime" este, de altfel, mai degraba un atribut al societatilor totalitare, ele avind interesul de-a stringe pe toti scriitorii la un loc pentru a forma „scriitorimea", s-o organizeze intr-o unica uniune de breasla pe care puterea s-o poata apoi controla ba cu zaharelul (privilegii), ba cu biciuletul (cenzura, marginalizare, excludere…).

Recunosc, am ajuns sa ma numar printre cititorii de carte extrem de selectivi, deci si printre cumparatorii de carte extrem de selectivi (aici operind doua criterii: asteptarile estetice si posibilitatile financiare).

Bineinteles ca exista un public de elita, avizat (din mai multe puncte de vedere) si cel numit „larg". Doar ca publicul larg din strainatate (din tarile occidentale, mai cu seama) este mult mai larg decit cel de pe la noi – si asta nu in ultimul rind datorita faptului ca la noi nici dupa, iata, 21 de ani de societate libera cu democratie si economie de piata (toate atit cit s-au realizat, dar oricum, existente, intre timp) n-a aparut acea categorie de scriitori profesionisti in sensul de autori de carte de buna calitate orientata spre publicul larg, acei povestitori ori eseisti care stiu meserie astfel incit sa transforme intr-o carte bine scrisa si accesibila un eveniment national ori international intr-un timp relativ scurt. Din pacate, in Romania, mai toti autorii se considera prea adesea „creatori ai artei pure" (vezi vestita epigrama a lui Pastorel…), tintesc din start literatura „inalta", marea opera de arta, ce mai, capodopera de-a dreptul! Ceea ce nu-i nici interzis, nici gresit din start (sa tintesti cit mai sus, adica), dar… Dar nici nu se poate sa existe atitia si atitia poeti si prozatori care par sa se considere geniali si, deci, neintelesi, refuzind, ca atare, sfatul unui redactor adevarat de carte (ce-i drept, foarte putini la numar si ei…), refuzind, mai concret, munca pe manuscris, pe textul mai mult sau mai putin brut!

Dupa umila mea parere, scriitorul trebuie sa fie implicat civic macar cit oricare alt cetatean (in sensul deplin al termenului). Nu spun sa lupte neaparat pe metereze pentru nu stiu care cauza, dar in mod cert nu sustin ideea „turnului de fildes" in care sa se retraga pentru a scrie la marea lui opera… cita vreme tara arde. Altfel, si chestiunea aceasta ar trebui vazuta nitel diferentiat: oamenii sint foarte diferiti, deci scriitorii nu pot fi altfel, iar asa cum nu toti au aptitudini de implicare civica activa, nici sa nu ne asteptam de la toti la asa ceva. Dar minimul ramine acesta: cita vreme avem libertatea cuvintului, ar fi o palma data tuturor acelora care si-au spus parerea chiar si cind aceasta libertate n-a existat (Soljenitin, Goma etc.).

In ce ma priveste, angajarea mea se rezuma la activitatea publicistica, comentariile mele „tradindu-mi" de-a lungul anilor fidel optiunile si parerile. Din pacate, ultimii ani din viata politica a tarii au cam avut „darul" de-a ne taia substantial elanul tuturor acelora care am sustinut o cauza sau alta dupa un set minimal de criterii si principii, cita vreme Romania pur si simplu nu reuseste sa ofere cetatenilor ei nici in ziua de azi un set de optiuni pozitive, fie ele de dreapta ori de stinga…

Artistul in general si scriitorul in special n-ar trebui sa-si aroge ei insisi „un rol mai special in societate". Rolul acesta il ai sau nu-l ai, in functie de consistenta personalitatii tale!

Evident ca acela care scrie si publica ar trebui sa fie constient ca are o responsabilitate in plus, dar nu cred ca mai putem considera pe cineva pur si simplu gratie statutului de scriitor drept „constiinta a natiunii sale". Ceea ce nu inseamna ca un anume scriitor n-ar putea sa devina la un moment dat o constiinta a natiunii sale, si ma refer aici la unul care sa fie perceput ca atare chiar de catre „natiune" (alta notiune in curs de schimbare de sens…). Dar Romania n-are nici pe departe un asemenea scriitor si nici nu se intrevede macar vreunul… Ceea ce mai ilustreaza o data in plus criza generala prin care trece, mai ales ca astfel de constiinte nu par sa existe nici in alte domenii.