O amintire

Visasem ca am primit un colet nu prea mare din partea unui poet de prin tinutul Prahovei, cu care colindasem cindva in munti. In vis, numele sau nu parea prea clar pentru mine, dar el statea alaturi, pe un scaun inalt de stejar si chipul ii era tulbure si viscos ca o apa in care s-ar oglindi amurgul. In timp ce-l priveam, mi-a venit in minte un pasaj dintr-un manual plin de instructiuni bizare. Cindva fusesem profesor la un liceu de fete; le predam o materie cu totul insignifianta si ma simteam inutil si penibil. Fraza pe care tocmai o visam era din acest manual si suna astfel: "Imprimatele in relief pentru uzul orbilor se admit ambalate intre cartoane, in sul, sub banda, intr-un tub inchis sau intr-un plic cu sigiliu". Textul se referea probabil la expedierea pachetelor, caci mai jos am citit: "Greutatea maxima a imprimatelor este de 2 kg, cu urmatoarele exceptii: 1) cartile dintr-o singura bucata se admit pina la greutatea maxima de 3 kg; 2) …". In locul exceptiei de la punctul 2 am visat un numar infinit de puncte ce se pierdeau in noapte.

Pasajul cu orbii m-a nedumerit, si asta fiindca nu vazusem niciodata pina atunci o carte in alfabetul Braylle. In visul meu, frazele aveau o cu totul altfel de configuratie si un alt continut: fiecare litera era de fapt treapta unei scari in spirala ce se inalta sub un cer gol si rosu ca singele si pe care vedeam o multime de talpi urcind si coborind, iar fraza intreaga nu era altceva decit acea scara. Numarind treptele, observam ca fraza suna acum altfel: "Imprimatele sint trimiteri (?) al caror continut incert se pierde in timpul transportului. Exemple de imprimate sint: notele muzicale, hartile de calatorie, notele de plata, listele de preturi…". Literele izvorau ca niste zaruri mari, negre pe fata poetului si picurau pe treptele scarii, care acum parea sa fie de marmura. Poetul statea undeva atirnat in vid pe scaunul sau de stejar si fata sa se ondula ca o apa la lumina apusului. Cu mare greutate citii mai departe: "Cartile dintr-o singura bucata se admit pina la greutatea de o tona. Imprimatele pentru uzul orbilor se admit invelite in hirtie de staniol sau inchise intr-un tub sub forma de luneta. Imprimatele al caror continut depaseste 1,5 tone se leaga in bandaje". Aceste modificari ale textului nu m-au mirat. In vis totul pare rasturnat, si eu eram constient ca ma aflu in vis. In timp ce-mi bateam capul sa descifrez sensul textului, am vazut deodata ca fata poetului ce se afla acum deasupra mea incepu sa se intunece. Si chiar atunci observai in dreapta mea un colet frumos invelit in hirtie de staniol si legat cu panglica neagra. Am mai citit adresa: "Dlui Nichita Danilov, strada XY, Iasi, cod 6600". Pachetul mi se paru extrem de greu

Totul in vis parea exagerat, masiv. Literele, ca si culoarea hirtiei. M-am gindit: visul exagereaza realitatea, care e inceputul unui lung cosmar. Moartea fiind sfirsitul lui sau poate inceputul unui alt cosmar. Acest gind m-a facut sa tresar. Gindul mortii imi rascoli rarunchi. Am tras de un capat al fringhiei si pachetul se desfacu de la sine; pe un fundal de catifea verde zacea in fata mea un crucifix de lemn cu trei brate. Am apucat crucea, care s-a desfacut in doua. Aveam acum in fata mea doua cruci identice, de marime neobisnuita si mirosind a mosc. Deodata, crucile imi disparura din mina si le-am vazut in pat, invelite cu patura. M-am speriat si am inceput sa tremur. Chipul poetului aflat deasupra mea radia de sarcasm. Vazind spaima mea, nu-si pute stapini multumirea. Am incercat sa interpretez in vis textul, descifrindu-i toate simbolurile.

Ce semn imi trimitea subconstientul? Ce puteau sa insemne astea? Moartea cui imi vestea visul?

M-am gindit la rudele cele mai apropiate, la prietenii mei, la mine. Cineva trebuia sa moara cit de curand. Nu cumva eu?

Mi-am pipait ochii, erau la locul lor. Mi-am pipait urechile. Le simteam, eram viu. Inima imi era grea ca o piatra desprinsa din caldarim. Eram viu. Traiam. Dar ce era cu semnele acestea?

M-am trezit scaldat de sudori. M-am ridicat in capul oaselor si mi-am intins mina spre sticla pe care o aveam asezata linga pat. O faceam in somn? Mai dormeam inca? Visam ca beau apa sau eram deja treaz?

De ce-mi era teama? Imi era sete si nu puteam sa beau. De ce vedeam iesind foc din valuri? De ce nu ma puteam apropia de riul care era patul meu? Crucile de sub patura se rasucira sinistru la perete. Doua cruci mari, intinse de la un capat in altul al patului, invelite cu patura.

Ce era cu coletul? Cine-l strecurase in casa mea? Ce ora era acum? Pluteam pe un riu, ma cataram pe valuri ca pe acoperisul unei case. Mi-era groaza sa nu alunec jos si sa ma prabusesc in moarte. Caci stiam ca jos nu era altceva decit moarte. Am inceput atunci sa ma rog sa nu mor. Ma rugam din strafundul fiintei mele, desi stiam ca acea clipa era aproape. Ma prindeam cu unghiile de acoperisul de apa: fiecare tigla era creasta unui val si intreaga casa era un virtej de spaima.

Imi infigeam degetele in noaptea adanca.

M-am sculat in zorii zilei cazut prada unei cumplite nelinisti. In fata mea vedeam moartea. Chipul din somn soptea cu buze de cirpa la urechile mele de lut: rasuflarea imi era fierbinte. Nu puteam scapa de vocea lui: "Cind te vei trezi, vei intelege. Cind te vei trezi, vei intelege…".

M-am framintat asa pina la pranz, nestiind daca sint treaz sau daca visez. La orele doua dupa-amiaza, am auzit pe cineva sunind apasat la usa mea. M-am gandit, nu stiu de ce, ca trebuie sa fie postasul si m-am grabit sa trag patura peste cap.

Soneria se auzi din nou. De data asta si mai insistent. Am tras patura de pe mine si pe jumatate adormit m-am tirit pina la usa. Da, ghicisem. Era postasul. Isi stergea transpiratia de pe frunte. Ochelarii lui cu mai multe dioptrii cercetau vizorul. Am tras siguranta si am deschis.

"Buna ziua, aveti un colet" – mi-a spus.

"Ce fel de colet?" – am intrebat.

"Probabil carti. Nu stiu, nu am verificat".

I-am multumit si am intrat inauntru. Transpirind de nerabdare, am deschis coletul. Miinile imi tremurau de teama, respiram greu. Probabil ca aveam febra. Am rupt cartonul si panglicile: in colet erau doua carti de versuri de la poetul pe care-l percepusem in vis. Mi-am amintit de glasul care imi soptise in somn: "Vei intelege cind vei fi treaz…" Eram oare treaz? Nu cumva visam din nou, cazut prada unui alt delir? Ce trebuia sa inteleg?

Ce era cu crucile din vis? Ce simbolizau ele? – m-am intrebat. Copertile erau albe. In vis erau doua cruci negre. Am inceput sa ma gindesc, fara sa-mi pot da seama unde se termina realitatea si unde visul. Deodata m-a strafulgerat un gind si am tresarit speriat: cele doua cruci erau cartile. Si atunci am auzit inca o data vocea poetului rasunind sub boltile somnului: "Orice carte e o cruce pusa pe un mormint".

Acesta era, pasamite, sensul visului. Peste doua luni am inteles totul. Sensul visului mi-a fost revelat de realitate: cel ce-mi trimisese coletul, poetul Dan David din vis, dupa o suferinta grea, isi daduse obstescul sfirsit.