Singuratatea fotografului

Imediat dupa 1990, un grup de veterani ai scrisului cu lumina a pornit demersurile pentru infiintarea unei asociatii locale a "profesionistilor" fotografi. In Romania, neexistind pe atunci scoli superioare de fotografie, oricine lucra in presa ori intr-un atelier mestesugaresc se putea considera "profesionist" al imaginii. Toate pareau bune si frumoase. Domnul Mircea Oprisor, vechi membru al Asociatiei Artistilor Fotografi si presedinte al Filialei "Moldova", i-a convocat pe toti cei aparent interesati. S-au strins cam 30 de oameni, in mare parte cu virste cuprinse intre 35 si 65 de ani. Unii doreau mai mult o asociere de tip sindical si doar citiva sperau sa-si uneasca eforturile in scopuri, hai sa spunem, pur artistice. Dupa citeva luni, grupul s-a destramat, fiecare raminind prieten cu fiecare, dar pe cont propriu.

Vreo cinci ani au trecut ca gindul. Si s-a dat iar o strigare. Intre timp, insa, aparusera primele magazine specializate care comercializau doar produse fotografice. In consecinta, initiativa unei noi asocieri a venit din partea unui patron care era si reprezentantul unei mari firme straine producatoare de aparatura fotografica. Ei, atunci au venit la "sedinta" cam 40 de oameni, ce au fost, cu totii, foarte bine tratati. S-au putut vedea teancuri de pliante cu produse tehnice si s-au depanat multe posibile proiecte. Dar ceva iarasi nu s-a potrivit. Cei care voiau sa ne organizeze urmareau mai degraba interese pur economice, iar pasionatii erau (si sint), prin definitie, calici si, prin urmare, nu prea buni aducatori de profituri. De aceea, din pacate, treptat, planurile de marire si afirmare s-au scurs usor pe Bahlui.

In urmatorii ani, nume noi au inceput sa se afirme. Deja, iesenii auzisera nu doar despre Ion Matei Agapi, Mihai Cantea sau Petrica Gemanaru, membri ai vechii garzi, ci si de Radu Aneculaesi, Liviu Chirica sau Adrian Cuba, fostii "baieti" pasionati din trecut, care au devenit la inceputul noului mileniu profesionisti ai imaginii in toata puterea cuvintului si a virstei.
Intre timp, s-a intimplat si ceva cu totul nou. La Facultatea de Arte, Matei Bejenaru a inceput sa predea studentilor plasticieni cursuri de fotografie. Dinspre pictura sau grafica privita, fotografia pare cu totul altceva decit ceea ce stiau "batrinii" lupi de mare sau mica intindere artistica. Dar, la inceput, se parea ca lumile acestea nu erau chiar atit de diferite. Centrul Cultural Francez din Iasi a incercat chiar sa-i adune sub acelasi acoperis pe toti fotografii de ambe sexe si optiuni. Acolo, Eugen Harasim a pus bazele unui grup alcatuit din peste 50 de persoane care au realizat impreuna citeva expozitii foarte bine primite de un public din ce in ce mai interesat de arta fotografica. De asta data minunea a durat aproape doi ani. In urma ei au ramas cataloage de expozitie, interviuri radio-televizate cu protagonistii dornici de afirmare si gindul ca unde-s doi puterea creste, iar unde-s trei apare zizania.

De citiva buni ani, tinerii, in mare parte studenti, au inceput sa fotografieze cu pasiune si in cadenta de mitraliera. Aparatele digitale i-au ajutat sa isi micsoreze cheltuielile, iar Internetul a permis celor studiosi sa afle cite-n luna si stele fara sa mai stea la coada prin biblioteci ori sa astepte sfaturile "maestrilor" contemporani care nu prea i-au bagat in seama. Iarasi Centrul Cultural Francez din Iasi a "speculat" momentul favorabil. Mai intii, aici s-a organizat un concurs anual, intitulat "Fotomaraton", deschis oricarui pasionat de fotografie. Brusc, acele numaratorului meu s-au dat peste cap. Anul trecut s-au inscris la competitie citeva sute de participanti (bineinteles, nu toti fiind ieseni). Anul acesta, tot aici, Ozolin Dusa a pus bazele unui Atelier de fotografie. La prima intilnire au venit peste o suta de oameni. De curind, am aflat ca exista in oras inca o grupare independenta, numita "Comunitatea foto din Iasi", din care fac parte alte citeva zeci de pasionati.

Sint sigur ca ceea ce nu au putut face batrinii de ieri vor infaptui tinerii de astazi. Sper ca peste un an, la urmatorul inventar, proaspetii fotografi, avind orgoliile inca necoapte, sa imi faca zadarnica orice numaratoare. Ca si primitivii, eu nu stiu sa adun decit pina la o mie. Dar oameni unul si unul.