Caută 
5 MIN
Am 38 de ani si am incetat, de ceva timp, sa ma mai consider, stricto sensu, un om tinar. Nu ma mai induioseaza naivitatile junetii si nici nu mai visez sa mut muntii din loc, ca in urma cu vreo doua decenii. Sint mai impacat cu tragediile inerente conditiei umane si, lucru surprinzator pentru natura mea agitata, am inceput, de putina vreme, sa masor de doua ori pentru a taia o singura data. Nu ma simt totusi, se intelege, nici propriu-zis batrin, refuzind, cel putin deocamdata, blazarea si recluziunea asa-zicind "inteleapta" a senectutii. Ma aflu cumva intre cele doua tipologii biologice (si, nu in mai mica masura, sociale, psihologice sau spirituale), avind, de aceea, sentimentul ca reusesc raportarea la ambele cu o anumita echidistanta. Urmarind, destul de atent, modul in care s-a cristalizat relatia dintre "tinerii" si "batrinii" Romaniei, in ultimii saptesprezece ani, as putea, banuiesc, la rigoare, sa emit niste judecati prezumtiv obiective, cu atit mai mult cu cit, de vreo citeva saptamini, subiectul a erupt (pentru a cita oara?) in presa autohtona. Sa vedem mai intii despre ce este vorba.
Ziarul Cotidianul a publicat recent, sub auspiciile unor comentarii mai curind ireverentioase, o lista a generatiei expirate din tara noastra, inca dominanta, in viziunea autorilor, la diverse nivele de reprezentare politica, sociala ori culturala. Jurnalistii ii invitau pe exponentii acestei promotii "invechite" sa-si faca bagajele si, macar in al 13-lea ceas, sa lase locurile lor unor indivizi mai tineri si, implicit, mai proaspeti intelectual. Printre "acuzati", nume variate, ce acopera o desfasurare mare de paliere ale societatii: IPS Teoctist, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Eugen Simion, Sergiu Nicolaescu, Augustin Buzura, Mircea Sandu, Florica Bejinaru, Emil Palade, Romica Tociu s.a. Pe linga eterogenitatea optiunilor, se observa si o oarecare absurditate a revendicarilor. Cum sa plece IPS Teoctist? Sa-si dea "demisia" din "functia" de Patriarh? De unde sa plece Eugen Simion (care nu mai e, se stie, presedintele Academiei)? Din cultura? Doar din crasa ignoranta, cineva nu ar putea sti ca Simion ramine unul dintre cei mai importanti critici ai nostri din perioada postbelica, fiind autorul unor carti remarcabile. De unde sa mai plece Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Augustin Buzura, retrasi, de multa vreme, din toate functiile pe care le-au detinut?
De acord, sint, printre "enumeratii" Cotidianului, si numeroase figuri jalnice, care ar trebui, intr-adevar, sa dispara de pe scena sociala, culturala, administrativa ori politica a Romaniei, dar amestecul lor impropriu cu oameni valorosi sau care nu ilustreaza teza anchetei nu face decit sa-i slujeasca pe acestia din urma, ferindu-i de un meritat stigmat si creindu-le chiar notorietate. De altfel, faptul a si fost subliniat de criticii initiativei ziarului, dintre care cei mai virulenti mi s-au parut Alex. Stefanescu si Daniel Cristea-Enache, amindoi cronicari la Romania literara. Primul deplinge insusi "stigmatul" batrinetii, care ii aminteste de ere terifiante, cind oamenii purtau "efigii" pentru a-si arata "nefasta" nationalitate. El crede ca, la noi, s-a articulat un veritabil rasism al virstei, conform caruia "batrinetul" (un termen ofensator, spune Stefanescu, introdus mai demult, intr-un editorial, de catre Cornel Nistorescu) nu trebuie numai neutralizat social, ci de-a dreptul exterminat: "Practic, s-a infiintat un fel de tribunal al poporului, insufletit de placerea triviala de a desfiinta prestigii. Nu se procedeaza asa in nici o tara civilizata. /…/. Culpabilizarea unor categorii, inclusiv a uneia numite generatia expirata, aminteste infricosator atit ura de rasa, cit si ura de clasa". Cel de-al doilea subscrie, la rindu-i, la ideea individualizarii judecatii morale. Virtutile, ca si viciile, apartin unor insi, iar nu unor intregi categorii.
Greu, desigur, sa respingi soliditatea acestor argumente. Nimeni nu are cum sa imparta calitatile si defectele, in functie de comunitati, nationalitati, clase, categorii ori, iata, mai nou, "virste" biologice. Am spus-o eu insumi, la aceasta rubrica, intr-o imprejurare diferita. Adevarata gindire liberala (occidentala) va fi functionala, la noi, abia atunci cind vom reusi sa scoatem, la evaluarea etica, identitatea individuala din cea colectiva. A iubi sau a uri pe cineva, din simplul motiv ca este american, rus, evreu, roman, tigan, ortodox, catolic, protestant, buddhist sau musulman ramine tot atit de absurd ca si a fi solidar ori nesolidar cu cineva, in functie de "tineretea" ori "batrinetea" lui. Apreciez sau desfid oameni, nu grupuri. Alex. Stefanescu are perfecta dreptate sa observe ca nicaieri, in lumea civilizata, nu se produc astfel de abuzuri. Relatia intre indivizi s-a armonizat intr-atit, sub auspiciile civilitatii (si chiar a mult hulitei corectitudini politice, macar in aspectele sale rezonabile), incit clasa, religia, rasa si virsta aproape ca nu mai exista, in aceste spatii, in postura de criterii separatiste (urmariti, spre exemplu, felul in care decurge comunicarea intre tineri si batrini acolo si veti intelege imediat ceea ce incerc sa sugerez). Va veni un moment in care va trebui sa intelegem ca integrarea in civilizatia apuseana nu inseamna semnarea unor tratate politice si adoptarea unor masuri economice, ci, in primul rind, o operatie profunda de schimbare a identitatii mentaliste. Educatia reprezinta aici instrumentul chirurgical fundamental.
Totusi, nu as vrea sa inchei fara sa discut si un alt aspect al "specificitatii" romanesti, care, banuiesc, a constituit punctul de plecare (legitim!) al anchetei Cotidianului, ancheta, din pacate, prost continuata. Dupa Revolutie, s-a instaurat la noi o "dictatura" a generatiei medii (in 1989), devenita, intre timp, batrina (si, intr-un anumit sens, de ce nu, cam "expirata"). La virful potentialului biologic si social, in primii ani postceausisti, acesti mecenari ai destinului istoric au ajuns principalii profitori ai unei schimbari politice, pe care nu ei au provocat-o si ale carei sacrificii nu ei le-au purtat. Cumva privilegiati inainte de 1989 (cu slujbe frumoase, probabil, dupa cum se vede astazi, nelipsite de o bine disimulata complicitate a Securitatii, cu apartamente si masini, comoditati, sa recunoastem, de prim ordin in comunism), au acaparat totul dupa marea confruntare decembrista, anihilind usor tinerii acelor vremuri, prea naivi si prea lipsiti de contur social pentru a risposta.
Au ocupat toate pozitiile administrative (la nivel inalt si la nivel mic), facind ulterior legi de un egoism traumatizant, menite sa le slujeasca lor intr-o maniera invariabila. S-au agatat cu dintii de functii (si, mai ales, de cumulul de functii), taind capete in dreapta si stinga, cu o sete sangvinara, iesita parca din cronici barbare. Multi dintre oamenii generatiei mele (juni, la Revolutie) au plecat din tara definitiv, din cauza acestor ipochimeni, dorind sa uite, de consternare, pina si limba romana. Pentru necrofagii in chestiune (prosperi, iata, pe mormanul de cadavre ale revoltei din 1989), tinerii (intre care si eroii uitati, din acel decembrie insingerat) sint, pur si simplu, o adunatura obscura, fara forma si fara identitate (termenul de "tineret" e des folosit de catre "maturi", prin institutiile romanesti, cu o indecenta lipsita de scrupule, de parca referirea ar fi la bovine, porcine sau ovine). Daca cineva ii va numi pe acestia, fie si intr-o ancheta cam stranie din Cotidianul, "batrinet" ori "generatie expirata", nu voi avea, marturisesc, nici o problema. O merita cu prisosinta.
