Caută 
4 MIN
Cine strabate vechea strada Lapusneanu va avea surpriza sa dea de o cladire relativ noua, moderna, infipta ca un pinten in coasta celebrei ulite, cam acolo unde a functionat in timpul primului razboi tiparnita revistei lui Iorga, "Neamul romanesc". De fapt, edificiul nu e chiar nou, e de pe la inceputul anilor 80 si s-a ridicat pe atunci in iures, dar cu mari dificultati si sacrificii, intr-o perioada cind asemenea realizari erau extrem de rare. E cladirea care adaposteste Clinica de stomatologie infantila a UMF Iasi, constructie ridicata prin osirdia profesorului Mircea Rusu, care i-a fost "nas si sef de santier. O placa aminteste trecatorului acest amanunt. Iar daca te potrivesti acolo pe la orele 9, il poti intialni si pe fondatorul acestei clinici, care soseste la cabinetul sau de la etajul II in fiecare zi, desi a implinit deja nouazeci de ani. Un domn distins, cu o palarie eleganta, figura aristocratica, longilin, dar adus acum putin de spate, mereu amabil, prevenitor, socializind continuu. Trebuie sa fie dintr-o stirpe de boier de vita, iti zici; si sa stii ca nu esti departe de modelul standard. Se poarta ca un om din lumea de altadata, are aerul unui intelectual dintr-o alta epoca, eclipsind pe cei din jur prin stilul sau. E amabil cu toata lumea, chiar cu fata care vine zilnic sa-i aduca Ziarul de Iasi si pe care o omeneste cu ceva pentru efortul sau, dar mai ales cu un cuvint potrivit. Se perinda, zilnic, prin cabinetul sau fosti studenti, azi profesori importanti, scriitori, academicieni (constant e matematicianul Radu Miron, alta figura a Iasului), oameni insemnati sau obisnuiti, veniti doar sa-l salute. Din cind in cind trec si eu sa intilnesc cinstita adunare ce se infiripa zilnic. Ma leaga de doctorul Mircea Rusu statornice legaturi afective. Nu numai ca sintem consateni, ne tragem amindoi de pe valea Jijiei, de la Ungureni-Botosani, dar a fost elevul parintilor mei si are o mare admiratie pentru unchiul meu, Eugen D. Neculau, care a intemeiat vestita Universitate Populara de la Ungureni, despre care povesteste tuturor celor care au timp sa-l asculte. Inclusiv mie, dezvaluind de fiecare data amanunte pe care nu le cunosteam.
Mircea Rusu este una dintre ultimele legende ale Iasului: profesor eminent, intemeietor de scoala, cercetator reputat, persoana publica, om al cetatii. Meritul sau deosebit e acela de a fi stiut sa realizeze ceva durabil, sa construiasca pentru mai tirziu. In 1985, pe baza propunerilor Directorului Organizatiei Mondiale a Sanatatii, a fost infiintat la Iasi, in aceasta clinica, un centru de cercetare OMS pentru sanatatea orala a copilului, sub directia sa. In caracterizarea acestei clinici, cu prilejul unei vizite la Iasi, profesorul Lambo, directorul OMS al timpului, apreciaza ca aceasta clinica este printre cele mai bune din lume, din mai multe puncte de vedere, considerind-o un model international emulativ pentru alte tari si evidentiind standardele leadership-ului exercitat de profesorul Rusu. Dupa parerea unui reputat coleg din Bucuresti, el insusi personalitate-fondatoare, profesorul P. Firu, colegul iesean este unul dintre intemeietorii medicinii stomatologice pentru copii din Romania, centrul OMS de la Iasi fiind al cincilea din Europa. Citez, mai departe, cuvintele aceluiasi profesor: "Profesorul Rusu studiaza manifestarile buco-dento-maxilare la copiii cu boli genetice, endocrine si neuro-psihice, intregind astfel tabloul «acta psihologica dentara» din Romania (si din lume) care ramine ca baza pentru cercetarile urmasilor". Caracterizarea aceasta mi se pare pilduitoare: sa construiesti pentru urmasi!
Transcriu dintr-un CV sobru, care nu poate surprinde pulsatiile afective si motivationale ce se ascund in spatele listei de realizari si a titlurilor: membru al mai multor organizatii stiintifice sau profesionale din Romania si din alte tari (Germania, Elvetia, Israel, Belgia, Franta, Scotia), membru in comitete stiintifice de organizare a unor manifestari internationale, membru in comitete de redactie ale unor reviste de specialitate, cistigator al unor medalii si distinctii internationale sau nationale. Intre care cele de "Merite in invatamint", in grad de Mare Ofiter, cea de Mare Comandor pentru activitatea in domeniul sanatatii sau premiul O viata in slujba Excelentei. Reputatia sa de om de stiinta este recunoscuta si prin faptul ca a fost inclus, in 1985, in WHOS’s WHO si in The International Directory of Distingnished Leadership, publicat de American Biographical Institute, in care este inserata o remarcabila prezentare a personalitatii domniei sale. Iar recent a primit si titlul de Cetatean de onoare al municipiului Iasi. De doua dintre distinctiile primite este foarte mindru profesorul Rusu, si-l inteleg: Presedinte de onoare al Societatii fostilor profesori si elevi ai liceului "A.T. Laurian" din Botosani si Cetatean de Onoare al comunei natale, Ungureni-Botosani.
Un proiect nu i-a reusit si are o amaraciune in suflet pentru asta: reabilitarea si repunerea in functiune a spitalului de la Ungureni. Acesta a fost fondat ca urmare a deciziei boierului Ion Jianu din Ungureni de a-si lasa intreaga avere statului roman (nu putin, 283 de falci!), cu conditia sa construiasca un spital pentru locuitorii din Ungureni, care trebuiau sa fie tratati gratuit. Spitalul a fost inaugurat dupa moartea sa, in 1920, avind douazeci si cinci de paturi, doi medici si patru asistenti; o cladire eleganta, pe culmea dealului, inconjurata de patru hectare de pamnat si inzestrata cu tot ceea ce era necesar pentru a deveni un spital de elita intr-un sat. Cindva, in copilarie, am fost si eu internat acolo – era o curatenie exemplara. Ei bine, doctorul Rusu a vrut sa se angajeze in reabilitarea acestui spital unde tatal sau a fost cindva administrator. Dar vremurile nu incurajeaza constructiile, doar discursul demagogic despre o fericire generala pe care fiecare generatie o tot spera. Iar asa ceva doctorul Mircea Rusu nu stie. El a stiut doar sa faca.
