Despre scoala, dupa douazeci de ani

  Multi se vor fi intrebind, dupa ce l-au ascultat sau citit pe Solomon Marcus, daca pledoaria sa, de o inalta calitate intelectuala, pentru depasirea „faliei" dintre „stiinte exacte" si „socio-umane", raportata la realitatile Romaniei de astazi si ale invatamintului ei, nu ramine, la urma urmelor, doar o frumoasa, nobila utopie, imposibil de adus dinspre u-topos, ceva mai aproape de noi, aici, pe pamint. Sa fie oare vorba de un lux ideatic de nepermis in intentia lui de translare catre real sau, mai familiar, vreo „tichie de margaritar"? Nu cred ca putem reduce un atare ansamblu de idei la asa ceva, oricit de precauti am fi in receptarea lor, dar, in acelasi timp, e nevoie, cu siguranta, de luat in discutie si limitele posibilitatilor de transpunere in fapte.

Nimeni, absolut nimeni, cred – asadar nici „proprietarul" ideilor in dezbatere – nu isi poate inchipui o renuntare la delimitarile (de curriculum) intre disciplinele scolare, asa cum le-am cunoscut toti cindva. In ele este temelia unor alegeri viitoare decisive: specializare, profesie, cariera, performanta. Si Solomon Marcus insusi este un specialist ca matematician, unul de inalt nivel, dar si cu o deschidere larga spre filosofie, literatura si arte, ca si catre alte „stiinte exacte" si ale naturii… Nu pledeaza impotriva specializarii, ci doar pentru un antidot al primejdiei reprezentate de „colivia"- metafora a captivitatii sterile, a rigiditatii unei alegeri ce risca sa sufoce, sa impinga in blazare. Nu profunzimea specializarii – cale spre competenta profesionala este respinsa -, ci acele excese care duc la un primejdios dezechilibru, la o inchidere biunivoc saracitoare: a stiintelor exacte versus socio-umane si arte, ca si cealalta, simetrica, dinspre ultimele catre cele dintii. Solomon Marcus nu se impaca, in general, cu o astfel de opacitate: si cu atit mai putin, inca, atunci cind e vorba de copiii si adolescentii de pe bancile scolii, din „preuniversitar", vocabula pe care o anatemizeaza, pentru ca implica un pragmatism al „ochelarilor de cal" inca din gimnaziu si mai ales in anii de liceu. Convingerea sa este ca, pe astfel de inertiale tipare ale „educatiei", pierdem toti, copiii si parintii, profesorii si scoala, societatea. Si are dreptate: „tiparele" pomenite sufoca bucuria invatarii, energiile creativitatii.

Se asteapta oare cineva, fie si idealist,i visator, ca din scoala sa iasa absolventi cu minti si memorii enciclopedice, cu disponibilitati creative neaparat multiple, diversificate? Desigur, nu aceasta e „tinta". Atunci? Important e sa se sparga „barierele" nascute din prejudecati erijate in dogme, sa se deschida ferestre ale comunicarii de la o disciplina la alta, ca si intre grupurile de discipline astfel scoase de sub tirania unei viziuni mostenite, de fapt perimata, de efect devitalizant. Dar aceasta ar presupune ca si in universitati facultatile sa detecteze posibilitati pentru acelasi gen de deschidere. Altfel cum ar putea absolventii lor sa raspunda substantial si eficient unei atare noi strategii educationale? Si ca acest lucru sa se intimple ar mai trebui ca multe alte lucruri in materie de scoala si invatamint sa se schimbe si ele. Nu sint prea multe asa-zise „universitati"-fabrici de „diplome" (de genul celei care a avut tupeul de a-si da atit de nemeritatul nume „Spiru Haret"), pline de odrasle de „baroni" locali sau nationali? „Concurs" de admitere pe notele de la bacalaureat? Cu sau fara camere de luat imagini din salile de examen? Examene „universitare" – tip grila la care „examinatii" stiu totul (intrebari si raspunsuri), banii curg din taxe si impostura infloreste, lafaindu-se cu urmari previzibile legate de „profesorii", vorba vine, astfel pregatiti? Dar ponderea copiatului la examene (comert prosper cu aparatura dernier cri, buna de furat note mari, nemeritate), teze de licenta cumparate, „doctorate" cu citate de pe internet, extrase din carti necitite, necum studiate… Ce ne spun toate acestea? Da, sint si progrese reale in adevaratele scoli si Universitati, cu destine modelate de autentici intelectuali – slujitori devotati, onesti, pasionati ai unei inalte idei de scoala. Si din citi tineri cu vocatie de profesori, creativi ei insisi, modelatori ai creativitatii din banci, buni vor veni spre profesoratul umilit social mereu de toti guvernantii post-decembristi sau citi vor reveni, dupa beneficele „mobilitati", in Romania, in scolile ei de toate gradele?

Intrebari destinate nu doar „alesei" noastre clase politice, ci si noua, tuturor traitorilor in aceasta tara, constienti de valoarea inteligentei si a creativitatii romanesti, „materie prima" atit de nobila, pretioasa si fecunda, din care ar trebui sa ne ingrijim sa risipim cit mai putin posibil, nelasind, neimpingind creierele sa paraseasca Romania sau, daca ramin aici, sa nu aleaga mereu (pragmatic) doar Dreptul, Economia, Informatica. Ideea nu este abandonarea specializarilor in favoarea unui diletantism al jocului cu analogiile, ci o mai buna respiratie a disciplinelor insusite cu mintea libera, deschisa spre lumea fara „alveole" de ocupat de catre „specialistii" opaci. Maiorescu vorbea de blocul de marmura – potentiala statuie: si tot despre asta era/ este vorba si pe „linia" unei mari familii de spirite, straluciti matematicieni – minti larg deschise in favoarea ideii de scoala – spatiu de antrenament-modelare-testare al creativitatii. Se „aude", domnilor politicieni, ce vine dinspre lantul" istoric Spiru Haret – Lalescu – Barbilian/ Barbu – Moisil – Solomon Marcus?

Nicolae CRETU