Liste definitive: cei 17 candidați pentru Primăria Iași și CJ care s-au aliniat la start. Doar două femei printre ei

joi, 09 mai 2024, 03:00
2 MIN
 Liste definitive: cei 17 candidați pentru Primăria Iași și CJ care s-au aliniat la start. Doar două femei printre ei

Birourile electorale au consemnat ieri faptul că au rămas definitive candidaturile la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale.

De altfel, ziua de 8 mai este menționată în calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile din 9 iunie ca fiind data limită la care Birourile electorale pot să decidă acest lucru.

Astfel, potrivit procesului-verbal afișat de Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Iași la sediul primăriei, următorii candidați sunt înscriși în cursa pentru mandatul de primar (în ordinea înscrierii): Mihail Pintilei (PUSL), Bogdan Radu Balanișcu (PSD), Mihai Chirica (PNL), Viorel Blăjuț (PSI), Marius Bodea (ADU), Cosette Chichirău (R-ECO), Ioan-Sebastian Buduroi (PLEU), Tudor Ciuhodaru (AUR) și Cătălin-Petronel Abălașei (Pro România). Aceleași formațiuni politice au, de asemenea, liste de candidați la Consiliul Local. Lor li se adaugă încă două partide, Verzii și Forța Dreptei, așadar sunt 11 liste pentru CL Iași. Dintre acestea, patru formațiuni politice prezintă liste complete (34 de candidați): PNL, PSD, PSI și Pro România.

Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 24 Iași are consemnate următoarele candidaturi la președinția CJ, rămase definitive: Petru Bogdan Cojocaru (PSD), Costel Alexe (PNL), Pavel-Gheorghe Pântea (PUSL), Petru Movilă (ADU), Iuliana Rățoi (Pro România), Marius-Eugen Ostaficiuc (AUR), Adrian-Ștefan Apostolache (R-ECO), Cezar-Ioan Rebenciuc (SOS România). Și pentru Consiliul Județean este o listă de candidați peste numărul candidaților – cea a Verzilor. În schimb, listele complete (45 de candidați) sunt mai numeroase: PSD, PNL, Pro România, AUR și SOS România.

Comentarii