Societățile își pot rezolva diferendele comerciale prin arbitraj

joi, 09 mai 2024, 17:38
4 MIN
 Societățile își pot rezolva diferendele comerciale prin arbitraj

Doi reputați profesioniști în domeniul arbitrajului, implicați în dosarul Roșia Montană, vor conferenția săptămâna viitoare la Iași, potrivit unui comuncat de presă emis de Camera de Comerț și Industrie Iași..

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei în dosarul Roșia Montană, Camera de Comerț și Industrie Iași reiterează apelul către companii privind soluționarea prin arbitraj a litigiilor comerciale.

 

Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași are misiunea de a organiza și administra soluționarea litigiilor prin arbitraj instituționalizat. Curtea funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare, iar activitatea Curții se desfășoară conform prevederilor Codului de procedură civilă și ale Regulilor de procedură arbitrală publicate în Monitorul Oficial al României.

Soluționarea unui litigiu prin arbitraj este posibilă fie dacă a fost inclusă în contract o clauză compromisorie, fie dacă părțile convin, în absența acestei clauze, să recurgă la compromis.

„Un avantaj major al arbitrajului comercial îl constituie confidențialitatea procedurii arbitrale. Procedura arbitrajului, spre deosebire de procedura judiciară, nu este publică: doar părțile, personal sau prin reprezentant, participă la dezbaterea și soluționarea litigiului. Se asigură, astfel, confidențialitatea existenței litigiului și a susținerilor părților ceea ce asigură păstrarea neștirbită a reputației părților litigante. Costurile generate de pronunțarea unei hotărâri definitive de către tribunalul arbitral sunt, în principiu, mai mici decât cheltuielile efectuate pentru obținerea unei hotărâri judecătorești în instanța clasică. De asemenea, deloc de neglijat este și rapiditatea sau celeritatea procedurii arbitrale, aceasta desfășurându-se mult mai rapid decât cea judiciară. Tribunalul arbitral pronunță hotărârea într-un termen de maxim 6 luni în arbitrajul intern” a declarat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași.

 

„Hotărârea pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași este definitivă și obligatorie pentru părți. Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și se execută voluntar sau silit, prin intermediul executorului judecătoresc, întocmai ca o hotărâre judecătorească. Hotărârea arbitrală are aceeași valoare ca hotărârea judecătorească. Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași asigură judecarea litigiului de către arbitri specializați, imparțiali și independenți, aleși de către părți, arbitri care sunt recunoscuți pentru buna lor reputație și selectați pentru profesionalismul lor” a completat conf.univ.dr. Maria Nica-Dumitru, președintele Curții de Arbitraj Comercial.

 

Ca o confirmare suplimentar a rolului major pe care arbitrajul îl joacă în soluționarea litigiilor, acestuia i s-a conferit o secțiune distinctă în cadrul Conferinței naționale „Dreptul Afacerilor în Dinamica Inovării”, organizată la Iași.

 

Dacă la ediția de anul trecut panelul de arbitraj a fost deschis de prof.univ.dr. Ștefan Deaconu, Președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pa lângă Camera de Comerț și Industrie a României și membru al societății de avocatură care a reprezentat România în dosarul Roșia Montană, anul acesta vor conferenția în cadrul panelului intitulat „Arbitraj. Roșia Montană – file de poveste” alți doi reputați profesioniști în domeniu care au fost implicați în lupta dusă în fața instanțelor din România pentru a obține victoria legată de acest dosar: conf.univ.dr. Liviu Marius Harosa, de la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai”, avocat, arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și dr. Dumitru Dobrev, avocat și cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

 

Conferința „Dreptul Afacerilor în Dinamica Inovării” se va desfășura în zilele de 17-18 mai în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității „Gheorghe Asachi” și în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” și va număra 5 paneluri (Drept societar; Obligații. Contracte; Drept fiscal; Arbitraj. Roșia Montană – file de poveste; Insolvență) și 25 de speakeri – profesori de la universități de prestigiu din România care sunt și practicieni de marcă în domeniul dreptului afacerilor

Mai multe detalii despre conferință: www.DADI2024.cciasi.ro

Mai multe detalii despre Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași: www.arbitraj.cciasi.ro

 

Comentarii