800 lei pensie după 36 de ani de muncă. Tribunalul Iași, care a judecat cazul: A fost calculată corect

marți, 07 mai 2024, 03:00
2 MIN
 800 lei pensie după 36 de ani de muncă. Tribunalul Iași, care a judecat cazul: A fost calculată corect

Cu o pensie de nici 800 lei după aproape 36 de ani de muncă, o ieșeancă a apelat la instanță pentru o majorare. Încercarea sa a eșuat. Pensia sa, de două ori și jumătate mai mică decât pensia medie în județul Iași, dar și cu 40% mai mică decât pensia minimă pe țară, a fost calculată corect.

La începutul anului trecut, Maria C. a chemat în judecată Casa de Pensii, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind pensia sa, care să ia în considerare întreaga contribuție. Femeia a arătat că se pensionase în 2014, după 36 de ani și 9 luni de muncă, din care 11 ani și 5 luni în grupa întâi. Pensia calculată se ridica la 797 de lei. Singura perioadă neluată în calcul și pe care femeia o invoca, erau cinci luni, două în 1982 și două în 1994-1995, când fusese încadrată în grupa întâi și încă una în 2006, când avusese un salariu de 1.020 lei.

De cealaltă parte, reprezentanții Casei Județene de Pensii au precizat că femeia nu contestase decizia de pensionare din 2014 și nici trei decizii de revizuire a pensiei, emise în 2017. Conform legii, ea ar fi trebuit să apeleze întâi la procedura administrativă, înainte să se adreseze instanței. Pensia femeii fusese calculată corect, luându-se în calcul toate perioadele de grupă sau de condiții grele de muncă. Cele două luni din 1994 nu putuseră fi luate în calcul, întrucât societatea la care era angajată nu funcționase, iar femeii nu i se achitaseră contribuțiile de asigurări sociale.

Chemați să se pronunțe, magistrații Tribunalului au constatat că femeia se adresare cu o cerere de revizuire la care primise un răspuns negativ în ianuarie anul trecut. Parcursese deci procedura administrativă și era în drept să apeleze la instanță. Pe fond însă, judecătorii nu au găsit niciun argument în favoarea femeii. „Contestatoarea nu a indicat niciun element pe care şi-a bazat afirmaţia sau vreun calcul propriu, raportat la cel al intimatei, prin care să demonstreze acest aspect, după cum nu a solicitat nici administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a demonstra pretinsa eroare. Astfel, ea s-a limitat să afirme că pensia nu a fost calculată corect şi a indicat mai multe dispoziţii legale în materie de calcul”, au constatat judecătorii. Lămuririle oferite de Casa de Pensii, care a prezentat în detaliu modul de calcul a punctajului femeii, i-au convins pe judecătorii că pensia acesteia fusese calculată corect, ea meritând doar 797 lei lunar. Sentința Tribunalului este supusă apelului.

Comentarii