Strada Lapusneanu, atit cit a mai ramas, intre doua bariere

Intrata de mult in istoria orasului, deopotriva si in literatura romana, mult indragita promenada de altadata isi duce tacuta viata, incorsetata de doua bariere artificiale folosite mai mult impotriva invadarii spatiului de catre autoturisme. Cine doreste sa-si aminteasca cu nostalgie de Iasul de alta data, poate sa-l gaseasca in monografia istorica si sociala, ilustrata „Orasul Iasi", asa cum a fost intitulata de N.A. Bogdan. Aici va putea vedea printre altele si barierele asezate la marginea asezarii: intrarea prin bariera Nicolina pe la 1845 sau bariera Podu-Verde pe la 1830. Dar nu despre acestea vreau sa vorbesc acum, cind actualele porti ale orasului sint Gara sau Aeroportul, ce va purta in curind pecetea de international, ci de obstacolele transversal asezate pe carosabilul jumatatii de strada atit cit a mai ramas din ea.

Daca pietonul indrazneste sa paseasca in actuala strada, reusind a se strecura printre automobilele de lux parcate in Piata Unirii, va trebui sa treaca si de parcajul din fata hotelului Astoria, calea incepind din dreptul cinematografului Republica, fostul Trianon, mai exact din dreptul atelierului de confectionar chei yale si auto la minut ce isi desfasoara activitatea in aceeasi incinta. Pe latura stinga, pata de verdeata din interiorul Clubului Bursei, restaurant & bar care, impreuna cu zona verde din fata bar&garden-ului Corso aduc aminte de vegetatia de demult. Din biografia marii cintarete Haricleea Darclée (G. Sbircea si I. Hartulari Daclée) reproduc nostalgia unor ani petrecuti la Iasi: „Orasul se scufundase de mult in umbrele noptii inaintate. O racoare umeda plutea printre teii de pe strada Lapusneanu…" Retoric pot sa ma intreb: unde sint astazi teii de odinioara, completam atmosfera locului cu masini care zac pe trotuare?

In fata la garden Corso, un sir de banci ocupate mai ales de catre cei de virsta a treia stau insiruite discret. In spate, un sir de vase cu o specie decorativa de conifere nu strica dar nici nu ajuta imaginii de ansamblu. Ma asez si privesc cladirea Muzeului Unirii imbracata in haina noua, frumoasa, care place. Si ca sa nu fie macar un loc odihnitor privirii vad oameni coborind calea rasarita pe denivelarea dintre bulevardul Independentei si carosabilul strazii trecind discret dar lejer pe linga biserica Mitocul Maicilor. E mai usor asa decit sa cobori scarile ce dau in parcajul Piata Unirii, apoi sa incerci sa ajungi in strada despre care este vorba. Ceva mai sus, pe partea dreapta, relicva fostului cinematograf al Tineretului cu fatada urita, coscovita, priveste biserica Banu cu tencuiala decojita de ani buni, fara a fi refacuta. Nu a vazut-o Gigi Becali ca de mult era gata. Pentru a rezolva acest loc ramine viabila si probabil singura solutie refacerea Bisericii Bragadiru, odinioara loc de intilnire a protipendadei orasului, deopotriva al scriitorilor, al artistilor.

De la noul sediu Romtelecom si pina la cladirea vechiului sediu al telefoanelor, pe locul fostelor case Mavracordat, au fost proiectate mai de mult blocuri de locuinte, din locatia respectiva „remarcindu-se fundatura executata pe locul unde mai inainte se termina stradela Banu". Cu toata tratarea ingrijita a fatadelor zona din acest punct ramine o mare nereusita, fara posibilitatea de a se mai indrepta ceva. Vizavi, unul din cele mai inexpresive blocuri de locuinte ar putea fi incadrat in ansamblul strazii daca s-ar aplica ca exemplu metoda folosita la Praga, in ceea ce priveste transformarea fatadelor prin aplicarea unor mici panouri pe portiunile nevirate care sa redea in final spiritul istoric al locului.

O solutie poate fi gasita si pe terenul de alaturi, unde stau inghesuite tonete inexpresive, as zice chiar urite, ale anticarilor, ce aduna in interiorul lor o valoroasa zestre de carte mai veche si mai noua. Alaturi, o inchidere tot tip bariera sta mai tot timpul deschisa, prelungind astfel parcajul din spate. Nu pot sa inchei trecerea in revista a cladirilor din zona fara a aminti pata de culoare placuta ochiului si valoroasa spiritului reprezentata de binecunoscutul anticariatul prof. D. Grumazescu cit si de cladirea ce adaposteste Clinica de stomatologie infantila integrata de mult in ansamblul zonei.

In incheiere, cu regret consemnez faptul ca bariera din partea de sus a promenadei ce s-a vrut si a fost cu adevarat multa vreme „echivalentul monden al Caii Victoriei din Bucuresti" (Iorgu Iordan) a fost strapunsa, dind astfel posibilitatea taximetrelor, altor autoturisme sa parcheze mai comod. Ce mare lucru sa muti din loc o jardiniera din beton? Iar acest anunt mi se pare o stire a unui razboi nevazut intre om si masina, lacoma a devora totul in cale.

Stefan CUMPANESCU