„Bark-park-uri” la Iași pentru „ființele care latră”, după cum anunță primarul

marți, 26 iunie 2018, 11:55
1 MIN
 „Bark-park-uri” la Iași pentru „ființele care latră”, după cum anunță primarul

În Iași vor fi amenajate câteva „bark-park-uri” – locuri în care proprietarii își vor putea lăsa câinii să alerge în voie. Pentru început, cele două zone vor fi amenajate în Parcul Expoziției (partea dreaptă) și în Parcul Copou (partea stângă).

Suprafața de teren poate fi unică sau poate fi compartimentată, dacă stăpânii animalelor nu vor dori ca acestea să intre în contact cu alți câini. Deocamdată este pus la dispoziție un teren de 200 metri pătrați.

Anunțul a fost făcut marți de primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă.

Comentarii