„Boala mâinilor murdare“ a luat amploare la Iaşi. Zeci de pacienți noi săptămânal

joi, 28 noiembrie 2019, 02:57
1 MIN
 „Boala mâinilor murdare“ a luat amploare la Iaşi. Zeci de pacienți noi săptămânal

Zece pacienţi au ajuns într-o singură săptămână la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ cu diagnosticul de hepatită A. Acesta este fluxul constant înregistrat în ultima perioadă de medicii specialişti. Asta în condiţiile în care, potrivit datelor statistice, în primele opt luni ale anului, 100 de persoane au fost internate din această cauză.

Boala mâinilor murdare, cum o numesc medicii, se transmite rapid şi afectează atât adulţii, cât şi copiii. Medicii atrag atenţia că numărul de cazuri în perioada următoare ar putea creşte.

„Hepatita A nu se cronicizează, spre deosebire de alte hepatite, dar poate crea un disconfort digestiv. Are o simptomatologie care poate semăna cu afectare cronică a intestinului, ce durează câteva luni“, a explicat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Medicii atrag atenţia asupra regulilor de igienă atât la adulţI, cât şi la copii, cei din urmă mai ales pentru că frecventează colectivităţi mari, fiind mult mai vulnerabili în faţa bolii.

„Părinţii, profesorii trebuie să-I înveţe pe copii cum să se spele corect pe mâini cu săpun. Fructele, legumele trebuiesc de asemenea spălate foarte bine, iar batista de unică folosinţă nu trebuie să lipsească din buzunarul elevilor. În cazul copiilor, de regulă aceştia prezintă fenomene digestive, respectiv dureri abdominale, apare lipsa poftei de mâncare, iar urina are o culoare mai închisă“, a adăugat Carmen Dorobăţ.

Medicii susţin că numărul mare de cazuri se datorează şi temperaturilor foarte ridicate pentru această perioadă din an, care favorizează răspândirea virusului hepatitei A.

Comentarii