„Mineralia” revine la Iaşi cu idei de cadouri pentru Crăciun

miercuri, 10 decembrie 2014, 02:54
2 MIN
 „Mineralia” revine la Iaşi cu idei de cadouri pentru Crăciun

Minunata lume a pietrelor preţioase şi semipreţioase se deschide iar anul acesta în preajma Sărbătorilor de iarnă. Expoziţia „Mineralia” este deschisă în perioada 8-14 decembrie în clădirea R (fostă „Romtelecom”) a Universităţii „Al.I. Cuza”, situată pe strada Lăpuşneanu, din direcţia Fundaţie spre Piaţa „Mihai Eminescu”.

Ieşenii nu doar vor putea privi minunatele pietrele, dar vor putea să şi cumpere bijuterii semipreţioase sau preţioase, în monturi clasice sau moderne, obiecte mici de ornament, toate autentice. „Mineralia” propune tuturor celor pasionaţi de pietre, flori de mină, geode şi cristale să adauge la colecţiile personale noi modele. Printre obiectele expuse se găsesc şi piese unicat, cum ar fi safirul galben, spinelul roşu sau topazul imperial. Cei interesaţi vor putea afla despre proprietăţile fiecarei pietre şi care dintre acestea se potrivesc personalităţii lor.

„Este o expoziţie unde se poate cumpăra, preţurile sunt accesibile, de la 5 lei o podoabă pentru brad, care este din pietre naturale până la sute de lei, cât costă bijuteriile. Expoziţia a avut succes în fiecare an, însă anul acesta venim cu o schimbare. Până acum organizam expoziţia în luna noiembrie, anul acesta am organizat-o în decembrie, deoarece vrem să fie în preajma Sărbătorilor. Sunt patru expozanţi cu mii de pietre. Cred că ieşenii ar trebui să vină la această expoziţie în primul rând pentru un cadou de Crăciun, deoarece găsesc aici produse autentice, care în alte perioade ale anului nu pot fi găsite în altă parte”, a menţionat Andrei Gorduza, organizator.

Toate produsele expuse au ca numitor comun piatra, de la cristale în stare naturală până la pietrele şlefuite montate în bijuterii sau sculptate pentru realizarea de obiecte ornamentale.

Expoziţia „Mineralia” este cel mai important eveniment dedicat în întregime pietrelor de podoabă, începând cu pietre de râu şi până la strălucitoarea lume a pietrelor preţioase. În cadrul ei este prezentată cea mai variată gamă de specii minerale şi cristale, precum ametistul mov, cuarţul transparent, jaspul, coralul roşu, malachitul verde intens, jadul, turcoaza albastră, turmalina multicoloră, chihlimbarul galben, opal, pirită, safir, rubin şi altele.

Intrarea la această expoziţie este liberă, iar preţurile bijuteriilor sunt afişate pe fiecare produs. Acestea încep de la câţiva lei, o pereche de cercei din pietre semipretioase şi ajung la câteva mii de lei, cât costă o geodă uriaşă. Pentru mai multe detalii, puteţi intra şi pe site-ul www.mineralia.ro.  

Comentarii