A murit istoricul Mihnea Berindei. Avea 68 de ani. S-a stins la Veneția

duminică, 19 iunie 2016, 13:51
1 MIN
 A murit istoricul Mihnea Berindei. Avea 68 de ani. S-a stins la Veneția

Istoricul Mihnea Berindei a murit duminică dimineața, la Veneția, a declarat fostul director al Arhivelor Naționale ale României, Dorin Dobrincu.

Mihnea Berindei s-a născut pe 22 martie 1948 la București și a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității București, între anii 1966-1970, specializându-se în istoria Imperiului Otoman.

A emigrat în Franța unde a absolvit, în 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).

După prăbușirea regimului comunist, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social iar în anii 2000 a participat la restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.

A făcut parte din Comisia Prezidențială pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.

agerpres.ro

Comentarii