Adrian – tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO

Ştiaţi că 80% dintre amintirile umane sunt determinate de ceea ce vedem, şi 80% din procesul de învăţare al oamenilor se face cu ajutorul ochilor? Sau că ochii sunt capabili să proceseze 36.000 de informaţii diferite într-o singură oră şi, dacă ochiul uman ar fi o cameră foto, ar avea 576 de megapixeli? Adică exact ceea ce Samsung a anunţat că doreşte să realizeze până în 2025. Pierderea vederii e o dramă pentru oricine, dar pentru un desenator, cu atât mai mult. În spatele ochilor lui Adrian, puternic vascularizaţi de o boală rară, stă o gândire creativă, orientată spre vizual. “Ochii mei sunt pentru mine un fel de „călcâiul lui Ahile”. Boala rară autoimună pe care o am, o boală a vaselor de sânge, mi-a “atacat” ochii în primul rând. Cu ochiul stâng văd undeva între 5-10%, iar cu dreptul aproximativ 60%, iar încet-încet pierd această bătălie. Ochii închişi au pentru mine o însemnătate profundă”, explică ilustratorul de 37 de ani, pe blogul său: https://www.adrianserghie.ro/de-ce-desenez-ochii-inchisi/.

O afecţiune multi-sistemică

“În Boala Behcet apar inflamaţii la nivelul vaselor de sânge. Asta duce la tromboză. Este o afecţiune multi-sistemică, uneori cu afectare oftalmologică, dar se manifestă cu ulceraţii la nivelul pielii, la nivel bucal sau la nivelul ochilor. Duce la scăderea acuităţii vizuale, durere, sensibilitate la lumină. Afectarea oculară este importantă, dar toate vasele de sânge pot fi implicate. Dacă tratamentul nu este identificat la timp, poate avea repercusiuni severe”, a explicat dr. Nicoleta Anton, medic primar oftalmolog la Spitalul Sf. Spiridon şi cadru didactic la UMF Iaşi. Boala Behcet, cea care i-a afectat vederea lui Adrian, este foarte rar întâlnită în România. “Eu, în 16 ani de carieră în oftalmologie, nu am avut decât un caz, dar şi acela era un student din Pakistan. Este o boală întâlnită frecventă mai mult în ţările orientale, în Turcia, în China. Este afectată o alelă de pe o anumită genă, HLA-B51. În Turcia sunt cele mai multe cazuri, în jur de 20%, în care este prezentă această alelă şi în China, Japonia undeva la 5-10% din cazuri”, a mai spus medicul.

În ciuda durerilor şi a vederii tot mai slabe, Adrian Serghie şi-a ascuns boala, până anul trecut. “Sunt cunoscut pentru expresiile româneşti, am aproape 500 de desene. Oamenii au început să le aprecieze din timpul pandemiei, cred că au avut nevoie de un pic de umor. Eu o duceam foarte prost cu comenzile şi am început să fac liveuri pe Facebook, în care rugam oamenii să facă donaţii. Nu le-am spus de povestea mea, am ţinut mult timp ascuns. Anul trecut am început să zic. Însă au apărut imediat unii care mi-au zis că-s cerşetor”, povesteşte calm şi trist Adrian.

Nu are voie să se enerveze. Emoţiile de orice fel fac ca vasele de sânge să se dilate, ceea ce, în cazul lui, înseamnă o diminuare şi mai accentuată a vederii, care poate să dureze uneori câteva minute, alteori 2-3 zile. Apoi revine la stadiul actual, ochiul stâng aproape orb, cel drept la ceva mai mult de jumătate din capacitatea normală. “Cu ochiul stâng văd ca o ceaţă, dar nu recunosc obiecte, nu recunosc pe nimeni. Ţin lupa, ţin caietul ca să nu alunece, ţin creionul, iar când fac live-uri pe Facebook trebuie să fiu atent să nu dau cu capul în cameră. Mai răspund şi la mesaje şi să am grijă ca pisicile să nu se urce pe desene. Mă întreb în fiecare zi, dacă mă doare ceva, dacă văd ceva nou la mine, mă întreb «ăsta e simptom?» Uneori este, alteori nu. Umorul mi-a rămas numai în desen”, mărturiseşte Adrian.

Cofondatorul People of Design: „Am colaborat cu bucurie cu el”

Criza uleiului e surprinsă în desenele sale, iar expresiile româneşti “văzute” prin ochii lui îţi aduc pe faţă zâmbetul. Multe dintre desene sunt cu peşti “probabil pentru că atunci când eram mic am avut un fel de obsesie pentru peşti, aveam acasă vreo 20-30 de acvarii”, încearcă o explicaţie Adrian. Pe pagina sa de Facebook lansează şi desene în care combină mai multe animale într-unul singur şi îi invită pe urmăritorii săi să le găsească un nume. Are câteva cărţi de colorat (cu pisici) şi a făcut chiar şi un desen pentru un tatuaj pe care un client din Germania a reuşit să şi-l transpună fidel pe piele.

Un alt Adrian, tot un creativ, bine-cunoscut în Iaşi, a fost printre primii care au aflat de boala tânărului desenator. Adrian Mironescu, designer de brand Wiron şi cofondator People of Design, povesteşte: „L-am întâlnit pe Adrian acum 9 ani la StreetDelivery şi m-au impresionat tare mult ilustraţiile sale ingenioase şi migala cu care le realiza. Am colaborat cu bucurie pentru proiecte pentru ApaVital, CivicHeroes sau EduChance dar şi pentru daruri minunate. Tare m-aş bucura să ştie cât mai multă lume de arta lui şi să îi sprijine misiunea care îl face fericit şi îi oferă putere”.  Îşi doreşte să fie apreciat ca artist, să nu fie privit doar ca un om bolnav. Îşi doreşte ca arta sa să se vândă, ca oamenii să nu investească doar în like-uri pe reţelele de socializare. „Mă ajută foarte mult să văd că oamenii cred îndeajuns în mine încât să mă susţină că artist. Mă ajută să cresc. Intru foarte repede în depresie când văd că oamenii ignoră desenele. Aş vrea ca oamenii să vadă greutăţile astea. O dată la o săptămână-două, primesc mesaje de la oameni pe care nu-îi cunosc şi îmi arată . Eu şi aşa nu câştig nimic. Am 500 de desene, cum să le protejez?”, întreabă Adrian în timp ce arată câteva dintre desenele sale: “În desenul ăsta sunt eu şi câţiva oameni cu bancnote lipite de ochii – ei sunt orbiţi de bani, eu sunt orbit de boală”.

Nu l-au recunoscut nici pisicile

Şi-a cunoscut soţia într-un moment în care fusese internat în spital şi credea că a scăpat. Nu avea foarte multe informaţii despre boala sa. Nu ştia la ce să se aştepte. “Am fost internat în spital, foarte foarte grav, apoi mi-am revenit, am crezut că sunt bine, am scăpat. Atunci am cunoscut-o pe soţia mea şi la puţin timp după aceea m-am îmbolnăvit foarte foarte rău. A fost ciudat, pentru că abia o cunoscusem, am fost internat în spital, ea nu ştia ce să creadă, ce să simtă. Când mi-au dat drumul din spital ea m-a îngrijit, eu nu eram în stare de nimic, eram o legumă. Nici nu ne cunoşteam atât de bine, cumva a riscat”. S-a întors acasă cu un pansament uriaş la ochi, iar pisicile nu l-au recunoscut.

E conştient că nu există decât tratament de încetinire a bolii: “Mereu mă gândesc ce o să se întâmple mai departe. Îmi doresc doar să desenez cât mai mult şi să aduc cât mai multă bucurie oamenilor până se va întâmpla inevitabilul. De la începutul anului am un fel de lichid în ambii ochi şi specialiştii nu ştiu ce e, m-au tot chemat continuu în ultimele luni. Ar trebui să fac o injecţie, am mai făcut pe vremuri, dar nu prea o vreau. E foarte dureroasă şi nici ei nu vor să facă, pentru că poate să afecteze mai tare vederea. Şi am zis «ştiţi, cu ochii ăştia fac cam tot»„.

Adrian îşi pune serios problema ce ar putea face în lipsa văzului. „Mi-ar plăcea să dau voci pentru filme de animaţie. M-ar tenta asta. Mi-ar plăcea foarte mult bucătăria, dar nu mă avantajează, pentru că nu văd. Sau să fiu speaker motivaţional, să le vorbesc oamenilor despre cum am dus eu lupta asta. Tot ce mi-am propus am făcut”, spune ca un adevărat speaker motivaţional Adrian, care are puterea să găsească şi un avantaj: “O să fie mai uşor, pentru că eu am o frică de public. Dacă nu-i mai văd, o să fie mai uşor”.

Deocamdată, sub lupa dotată cu lumini led, desenează. Unele desene le-ar putea face şi cu ochii închişi, spune artistul, ale cărui desene îşi aşteaptă cumpărători, pe site-ul https://www.adrianserghie.ro/for-sale/. Cu banii obţinuţu speră să ţină boala sub control cât mai mult timp. Poate oricine să îl ajute, în acest mod.