Aşa ceva numai la Iaşi pare a fi posibil: Consiliul Local a aprobat un bloc la care se ajunge doar dacă zbori

vineri, 28 februarie 2020, 02:59
2 MIN
 Aşa ceva numai la Iaşi pare a fi posibil: Consiliul Local a aprobat un bloc la care se ajunge doar dacă zbori

Consilierii locali vor adopta astăzi o decizie în premieră pentru ultimii ani. O hotărâre prin care a fost aprobat recent un plan urbanistic zonal (PUZ) îşi va înceta efectele, iar investitorul imobiliar nu va mai putea, cel puţin pe moment, să obţină autorizaţie de construire. Proiectul aparţine firmei Panequip SRL, care intenţiona să construiască un bloc cu regim relativ mic de înălţime (demisol, parter şi 2 etaje) în zona Cimitirului Evreiesc.

 

De unde a pornit totul?

Demersul municipalităţii vine în contextul unei petiţii înregistrate alaltăieri, prin intermediul căreia un vecin a arătat că nu există cale de acces la amplasament. „Conform extraselor de carte funciară depuse de către SC Panequip SRL, acesta este proprietar doar pe următorul număr cadastral cu destinaţia de cale de acces (…) având categoria de folosinţă: drum. Pentru celelalte numere cadastrale invocate nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, astfel inducându-se în eroare comisiile de avizare. Prin urmare, întrucât nu se respectă dreptul de proprietate (…) propunem încetarea efectelor hotărârii CL nr. 404 din 31.10.2019”, se arată în referatul de specialitate. La proiectul de hotărâre este ataşată şi petiţia vecinului. Din reclamaţie putem afla că acesta s-a adresat Primăriei de mai multe ori în trecut, dar municipalitatea nu a oferit vreun răspuns. În petiţie se arată că a fost încălcat „în mod flagrant” dreptul de proprietate al vecinilor. În sesizare se mai precizează că nu există niciun vreun drept de servitute atribuit către Panequip SRL. Printre acţionarii firmei se numără Dragoş Dascălu, om de afaceri implicat şi în firma Concret Drum, care, recent, a câştigat o licitaţie la Primăria Iaşi pentru modernizarea mai multor străzi (în asociere cu firma Alpenside) din municipiu. Omul de afaceri nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. 

 
Artificiile, interzise chiar şi în propria curte
 
Plenul CL va dezbate alte aproape 60 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără creşterea cuantumului unor amenzi pentru diverse abateri, aprobarea calendarului de evenimente pentru lunile martie şi aprilie, realizarea unui schimb de teren în Cicoarei care să asigure supralărgirea străzii Sofia Nădejde (cea care duce la noul pos peste Bahlui), adoptarea mai multor planuri urbanistice, încheierea unor protocoale cu organizaţii neguvernamentale, completarea programului de transport al CTP (se înfiinţează traseul 54: Tg Cucu – Sărărie – şos. Ştefan cel Mare – bld. C.A. Rosetti), interzicerea comercializării şi utilizării petardelor de orice tip (amenzi de până la 2.500 lei) şi aprobarea unui regulament de organizare şi desfăşurare a jocurilor de artificii pe raza municipiului (orice eveniment de acest fel va avea nevoie de aviz de la Primărie – fiind introdusă şi o taxă de 556 lei/10 minute – şi alte instituţii, în caz contrar fiind prevăzute amenzi de până la 2.500 lei).
 
Alex ANDREI

Comentarii