Bidoane cu milioane: Misterul sumelor uriaşe donate de doi ieşeni în campania electorală

marți, 03 septembrie 2019, 01:49
5 MIN
 Bidoane cu milioane: Misterul sumelor uriaşe donate de doi ieşeni în campania electorală

Cei doi ieşeni care au sponsorizat partidele la europarlamentare cu peste 1,1 milioane de lei fiecare au avut rol „colector”. Ei ar fi împrumutat bani pe care urmează să-i recupereze din fonduri publice primite de partide. Generalul Vasile Roman (Pro România) nu ne-a oferit nicio declaraţie. Consilierul judeţean Marius Minea (PNL) ne-a arătat că „Împrumuturile au fost contractate respectând 100% cadrul legal”, fără a ne răspunde punctual la întrebări. Deşi legea trebuia să ofere o transparenţă asupra cheltuirii fondurilor, de fapt urma banilor se pierde în aceste „bidoane” colectoare, plasate pe locuri neeligibile pe listele electorale. Pentru ca misterul să fie şi mai mare, în declaraţiile celor doi politicieni, nu apar „împrumuturile” celor doi.

Ieşenii care au sponsorizat cu sume mari de bani partidele politice în campania pentru europarlamentare au băgat capul în pământ. Generalul Vasile Roman (Pro România) şi consilierul judeţean Marius Minea (PNL) au refuzat să explice în mod clar de unde au avut fondurile pe care le-au împrumutat partidelor în campania electorală.

Fiecare dintre ei a dat partidului din care provine peste 1,1 milioane lei, bani care, ulterior, au fost decontaţi de către stat. În lipsa unor explicaţii din partea celor doi, mai mulţi politicieni contactaţi ieri ne-au spus la unison despre practica în rândul partidelor: fondurile necesare se strâng de la mai multe persoane, iar cei care le colectează îşi asumă împrumutarea partidului.

Conform legii, persoanele care oferă bani partidului trebuie să aibă statut de candidat în alegeri, iar contribuţia nu trebuie să depăşească echivalentul a 750 de salarii minime brute (circa 1,5 milioane lei).

Roman şi Minea au fost incluşi pe listele de candidaţi ale Pro România şi, respectiv, PNL, dar pe poziţii neeligibile, fără vreo şansă de a fi aleşi în funcţie. În acest context, putem specula că principalul lor atribut în campanie a fost să fie intermediarul fondurilor colectate de la alţii.

Chiar dacă, prin efectul legii, s-a dorit o transparentizare a modului de finanţare a campaniei, prin faptul că doar candidaţii şi partidele pot contribui cu bani, de fapt avem parte de o lipsă de transparenţă: candidaţii nu sunt obligaţi să spună de la cine au împrumutat banii, ci doar să specifice provenienţa banilor (împrumut, donaţie sau venituri proprii).

Dintre cei doi, Minea şi-a actualizat declaraţia de avere la mijlocul lunii iunie 2019, după desfăşurarea campaniei electorale. Cu toate acestea, el nu a trecut sumele împrumutate care au fost date ulterior partidului (1,14 milioane lei).

În cazul lui Roman, ultima declaraţie de avere datează din martie 2019, înainte de a contribui cu 1,22 milioane lei la campania Pro România.

Un şef de filială explică circuitul banilor

În lipsa unui răspuns de la Vasile Roman, „Ziarul de Iaşi” l-a contactat ieri pe şeful filialei din Iaşi a Pro România, Sorin Iacoban.

„Sunt lucruri normale care se fac. Faci împrumut, dai banii, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP, n.r.) verifică, dă banii înapoi la partid, partidul dă banii înapoi la organizaţia judeţeană, dăm banii înapoi domnului Roman, iar el îi dă înapoi. Acesta este circuitul”, a declarat Iacoban.

Întrebat dacă mai există transparenţă în finanţarea campaniei, Iacoban a replicat că „e problema” domnului Roman de la cine a împrumutat. „Nu ştiu de la cine a împrumutat, el a făcut la notariat”, a mai spus Iacoban.

Întrebat dacă a existat o înţelegere la nivelul filialei potrivit căreia mai mulţi membri ai Pro România să participe cu bani şi să-l împrumute pe Vasile Roman, şeful organizaţiei a răspuns: „Sigur că da, e normal, e candidatul nostru”.

Culmea, Iacoban a susţinut că el personal nu l-a împrumutat Roman, dar a subliniat că, cu siguranţă, au fost alţi membri care i-au dat bani astfel încât să fie strânsă suma de 1,22 milioane lei.

„Aşa se întâmplă peste tot pentru a putea fi susţinută campania. Sunt bani pe care partidul i-a cheltuit atât la nivel central, cât şi la nivel local”, a mai spus Iacoban, care a subliniat că AEP a făcut verificări şi a constatat că toţi banii au fost cheltuiţi conform legii.

La art. 28, alin. (1), lit. a) a Legii 334/2006, republicată, se precizează că toate cheltuielile aferente campaniei trebuie „să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice”.

De asemenea, în aceeaşi lege, tot la art. 28, alin. (11), se arată că „contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală proprie sau a formaţiunii politice care i-a propus pot proveni numai din donaţii primite de candidaţi de la persoane fizice, din venituri proprii ale acestora sau din împrumuturi contractate de aceştia de la persoane fizice sau instituţii de credit”.

Minea: „Adevărata ştire e că la PSD nu au fost decontaţi 700.000 euro”

După mai multe încercări de a intra în contact cu Marius Minea, şeful TNL Iaşi, care a împrumutat PNL cu 1,14 milioane lei, acesta ne-a trimis ieri un SMS, dar fără a aduce explicaţii clare privind provenienţa banilor.

Singurul lucru concret ştiut la nivel public este cel apărut în lista publicată de Autoritatea Electorală, respectiv că liberalul a împrumutat întreaga sumă pe care a dat-o ulterior partidului.

„Conform legislaţiei, doar candidaţii pot contribui financiar pentru susţinerea campaniei electorale, fie că vorbim despre alegeri locale, parlamentare, sau europarlamentare, iar cuantumul contribuţiilor este de asemenea reglementat legal. (…) Dovada faptului că activitatea şi finanţarea din campanie au fost legale este tocmai rambursarea integrală a contribuţiilor avute de candidaţii PNL de către AEP! Cred că adevărata ştire naţională, care a trecut neobservată, este faptul că PSD nu a decontat nimic din cei 700.000 euro solicitaţi pentru decont, motivaţia AEP fiind că s-a încălcat legea finanţării”, a spus Marius Minea.

Ulterior, reporterii „Ziarului de Iaşi” i-au adresat mai multe întrebări, dar la care liberalul nu a răspuns punctual: de ce sumele împrumutate nu au fost incluse în declaraţia de avere (Minea şi-a actualizat declaraţia în iunie 2019, el fiind şi consilier judeţean), de la câte şi cine sunt persoanele de la care a împrumutat banii, dacă a existat o înţelegere la nivelul filialei de colectare de sume şi, dacă, în final, mai există transparenţă în finanţarea campaniei atât timp cât nu sunt cunoscute numele celor care asigură fondurile.

În contul liberalului a fost înregistrată una dintre cele mai mari sume din ţară, la PNL fiind întrecut doar de către un consilier local din Focşani care, pe acelaşi mecanism, a creditat partidul în campanie cu 1,4 milioane lei.

Ca răspuns la întrebările noastre, Marius Minea ne-a declarat doar că: „Împrumuturile au fost contractate respectând 100% cadrul legal, iar rambursarea lor se va face de asemenea pe procedura indicată de lege: de la Autoritatea Electorală, spre partid, apoi virate către candidatul care a susţinut campania. Nu este nimic ilegal şi netransparent!”.

Comentarii