Britanicii își fac stocuri de mâncare, medicamente și băuturi înaintea Brexitului

luni, 12 august 2019, 08:14
1 MIN
 Britanicii își fac stocuri de mâncare, medicamente și băuturi înaintea Brexitului

Britanicii au cheltuit 4 miliarde de lire făcând stocuri de mărfuri pentru a se pregăti de eventualitatea unui Brexit fără acord.

Una din cinci persoane acumulează deja mâncare, băuturi și medicamente, cheltuind, în plus, câte 380 de lire fiecare, potrivit studiului realizat de Premium Credit. Acesta arată că 800.000 de britanici au cheltuit mai mult 1.000 lire pentru a-și face stocul înainte de 31 octombrie, când e data limită pentru Brexit.

Dacă Marea Britanie părăsește UE fără acord, mediul de faceri estimează că pe termen scurt vor fi probleme cu aprovizionarea.

Pe de altă parte, cei foarte bogați importă mai multe mașini de lux pentru a evita tarifele care vor fi introduse în cazul unui Brexit dur. Mai mult de 3.800 de mașini de lux au fost importate în ultimul an, în creștere cu 16% comparativ cu cele 12 luni anterioare, potrivit firmei de avocatură Boodle Hatfield.

„Un Brexit fără acord ar însemna că mașinile de lux importate vor deveni cu 32% mai scumpe peste noapte”, susține Fred Clark, de la Boodle Hatfield.

Comentarii