Cadavrul ascuns sau despre morţii vii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

duminica, 09.05.2021

Cadavrul ascuns sau despre morţii vii

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

De obicei, metafora cadavrului ascuns, redată prin sintagme precum ”scheletul din dulap” sau ”cadavrul din debara”, se referă la un secret - un element, aspect, detaliu compromiţător de care o persoană, familie sau chiar o întreagă colectivitate ar trebui să se debaraseze cumva, în caz că lucrurile respective se află, dacă vrea să îşi salveze reputaţia. 

Folosind metafora cadavrului ascuns, fraţii Presniakov înlocuiesc dulapul sau debaraua (cupboard ori closet) din sintagma iniţială prin floor covering (parchet, gresie, linoleum sau mochetă), probabil pentru originalitate. Expresia este adesea însoţită de referinţe la miros pestilenţial (secret, trecut ruşinos), umanitate decăzută, moralitate degradată, învăluire şi dezvăluire.

Intriga din piesa timpurie a fraţilor Presniakov pare realism poliţienesc şi psihologic, dar şi absurd, însă scenariul se complică pe parcurs, printr-un dublu joc între învăluire şi dezvăluire. Încă de la început (prima scrisoare adresată de Nikolai/ Cătălin Herlo mamei), faptul că el şi-ar fi ucis fratele (ulterior, ni se dezvăluie şi contextul, din cauza comparaţiilor făcute de părinţi, între fiul deştept şi cel prost, şi al faptului că primul, Saşka, era fiul favorit) e la vedere (de fapt, Andrei e Saşka, iar Kolea luptă cu propriile sale complexe din copilărie, omorându-şi în mod repetat şi imaginar fratele). La final, cadavrul din debara se dedublează: proprietarul apartamentului închiriat de Kolea şi Andrei/ Radu Lărgeanu îşi ascunsese el însuşi tatăl mort sub linoleum. Cadavrul nostru, trecutul scandalos similar comun, de care cei trei (chiriaşii şi proprietarul) încearcă să scape, nu mai e al fratelui lui Kolea, ci al tatălui proprietarului, Igor Igorevici. S-au descotorosit de cadavrul greşit, n-au ştiut să răspundă întrebării ”sfinxului”, ajungând într-o situaţie incredibilă. Turnura suprarealistă a întregii bizarerii o aduce Cadavrul tatălui/ Cristian Grosu: cei trei erau morţi, la fel ca el. Cadavrul nostru comun, de care încercăm (încercau) să scăpăm (scape), era frica de moarte. Odată frica de moarte dispărută, moartea poate fi recunoscută, confruntată, înfruntată ori acceptată.    

Tragicomedia este valorificată de Alexandru Dabija într-un raport invers proporţional cu realismul şi absurdul. Inversând însuşi raportul dintre realitate şi dramă cu care ne-am obişnuit. Ignoranţa (absenţa conştientizării propriei situaţii de mort) este tradusă ca tragedie, iar adevărata comedie începe din punctul în care morţii vii devin tot mai conştienţi şi tot mai absurzi. Cu alte cuvinte, cu cât mai multă dramă, cu atât mai multă comedie absurdă. Dacă dubla negaţie echivalează logic cu o afirmaţie, poate că, pentru a reveni viaţă, cei trei ar trebui să facă în aşa fel încât să moară din nou. Această privilegiere a ilogicităţii, în detrimentul coerenţei, este excelent prinsă de Dabija şi pusă în scenă cu mijloace ce depăşesc comicul absurd, jocul scenic devenind fascinant în sine, fără artificii. De aceea, abia în a doua parte a sa, ba chiar spre final, spectacolul devine cu adevărat suculent şi captivant.

De altfel, mizele spectacolului nu le reprezintă nici decorul, nici muzica şi nimic din cele ce ar putea distrage atenţia de la jocul actorilor. Iar trupa de la Cluj face faţă provocărilor de tot felul. Lucru care îi permite lui Dabija să creeze un spectacol reuşit, bazat pe idei, dat fiind că textul fraţilor Presniakov reprezintă o mare provocare. Singurele modalităţi memorabile de concretizare a ideilor sunt obţinute de regizor din jocul actorilor. De cele mai multe ori, un asemenea teatru riscă să plictisească sau să cadă în capcana intelectualismului. Lucruri care nu se întâmplă datorită fascinantei compoziţii realizate de Cristian Grosu, umorului neaoş, exprimat straşnic de Radu Lărgeanu, compoziţiei psihologice uşor exagerate de Cătălin Herlo, conducând personajul în zona filmelor americane, a retardului pasiv-agresiv şi ingenuu, energiei lui Ionuţ Caras.

Scena intrării celor doi vecini, amatori de schimb de parteneri, sau cea a nunţii dinamizează acţiunea scenică tot datorită actorilor. În economia spectacolului, momentul nunţii are rol anticipativ, sfârşind cu un masacru colectiv, toţi fiind morţi. Momentul care redă pasajul din viaţa pianistului Arthur Rubinstein are funcţia de fracturare a narativităţii, schimbând registrul; Sorin Leoveanu alege să îl redea în maniera unui înţelept care spune o poveste, principalul său adresant fiind copila Ecaterina Pop-Curşeu, pe care o ţine în braţe, contrabalansând agitaţia celor trei, a omenirii care nu reuşeşte să treacă proba care ar fi putut-o salva de la moarte. Sensurile simbolice sunt inerente textului, însă acestea se modelează ca plastilina sub bagheta regizorului căruia asemenea alegorii şi parabole (înainte de a muri, omului îi trec prin faţă, ca într-un vis, fragmente din propria viaţă) îi sunt extrem de familiare din montări anterioare. Tot un moment de fractură în coerenţa narativă a spectacolului îl reprezintă scurta inserţie de aşa-zis teatru verbatim în teatru din scena nunţii, pe care regizorul îl rezolvă tot cu ajutorul actorilor, transformându-l în moment de ieşire din convenţia teatrală. Piesa este grea, aproape genială, conţine toate datele, numai că acestea trebuie explorate cu actori potriviţi, într-un teatru deschis experimentului. Şi consider că încă mai e loc de explorări în teatrul românesc pe textul acesta, pe textele de excepţie ale fraţilor Presniakov, în general.     

(Linoleum/ Floor Covering de Vladimir şi Oleg Presniakov, regia: Alexandru Dabija, distribuţia: Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Patricia Brad, Adrian Cucu, Anca Hanu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa, Diana Buluga, Alexandra Tarce, Sorin Leoveanu, Ecaterina Pop-Curşeu, Robert Nagy, decorul şi costumele: Adriana Grand, muzica: Ada Milea, Teatrul Naţional Cluj-Napoca IIC, 6 octombrie 2016, prezentat în FNT 2016)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru AICT)

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.