Circari

Suntem o naţie de clovni, asta e concluzia la care am ajuns după ani de studiu. Râdem şi ne batem joc de tot şi de toate, nimic nu e serios pentru noi. Fără nicio exagerare. Oriunde te-ai duce între graniţele României ai să vezi totul făcut în glumă, în bătaie de joc, în derâdere. Ca nişte bancuri fără sfârşit transpuse în realitate de un măscărici care vrea să facă lumea să râdă de năzbâtiile lui. Pune mâna un român pe un ciocan şi-o sapă şi va ieşi de pe urma lui un circ: Circus Valahus.

Vara asta am avut ocazia să mă plimb din nou prin ţară şi mi-am reînnoit părerile despre poporul din care fac şi eu parte. Spun asta pentru că nu mă dezic de tot spectacolul tragic-comic pe care îl pomenesc, şi eu sunt parte integrantă din reprezentaţia asta naţională, nici eu nu pot fi un tip serios, care face lucruri bune şi durabile şi cu simţ de răspundere. Fac aproape totul la panaramă şi asta fără să îmi dau seama pentru că mi-am însuşit spiritul românesc vrând-nevrând. Nu cred că poate exista cineva născut şi crescut în ţara asta care să fie altfel. Chiar şi cei mai vehemenţi critici care se dezic total de "mârlăniile", "primitivismele" devenite deja tradiţionale, nu sunt altfel. După ce vor ieşi din postura de fiinţă superioară românismului, la primul colţ de stradă vor arunca hârtia de la pachetul de ţigări pe jos mai mult ca sigur, fără măcar să îşi dea seama, din reflex. |ştia suntem noi, suntem un soi de balcanici, dar combinat cu spiritul de la periferiile Mumbaiului.

De aceea mă enervează cei veniţi din aşa-zisa "Diasporă" care, între noi fie spus, nici măcar nu prea se încadrează în termenul pomenit ce se referă la inşi exilaţi din alte motive decât cele pur egoiste, de realizare profesională sau financiară. Din Diaspora adevărată fac parte exilaţii politici, autoexilaţii din motive ce ţin de factorul socio-cultural, nu cei care vor să facă un ban mai mult decât în ţară. Aceştia sunt doar români obişnuiţi plecaţi de bună voie să muncească în străinătate, aşa cum sunt moldoveni plecaţi să muncească în Bucureşti sau Constanţa. Ei nu sunt exilaţi, sunt doar duşi temporar din motive financiare şi care se retrag în fiecare concediu în ţară, poate chiar mai des, după cum doresc.

Aceşti români care muncesc în străinătate vin în ţară să protesteze împotriva guvernului care nu a fost ales de ei şi care, chipurile, nu îi reprezintă. Cu alte cuvinte, aceşti cetăţeni loiali ţării lor, trag o fugă din când în când în ţară ca să înjure conducătorii că nu-şi fac treaba, după care se întorc repede în ţările de unde veniseră ca să continuie ceea ce au întrerupt, adică munca în folosul altora. Ei nu îşi dau seama că tocmai acest gest este unul pur românesc, din acela pe care ei îl înjură. Pentru că, fratele meu, dacă vrei să se schimbe ceva în ţară, trebuia să rămâi aici, să protestezi zi de zi, să te baţi la sabie cu "mârlanii", primitivii", "ţopârlănii", penalii care te-au supărat pentru că niciodată n-o va face altcineva pentru tine, iar aceia nu vor dispărea dacă tu pleci, ba din contra, se vor înmulţi pentru că vor scăpa de critici ca tine.

Şi când mai aud ca articol de laudă, că după ce protestatarii din Piaţa Victoriei au plecat au lăsat locul curăţat lună, râd în hohote. Păi asta ar trebui să se întâmple la scară naţională, nu doar după un protest. Să vină ei să ne înveţe cum se face pentru că eu unul m-am săturat de câtă mizerie trebuie să înghit pe drumuri şi oriunde mă duc în patria mea. Efectiv s-a depăşit orice limită.

Pomenind de drumuri încep cu mult pomenita Transalpina care a tot fost lăudată de ceva timp încoace şi pe care am vrut neapărat s-o văd. Mi-a plăcut, deşi am scuipat sânge încercând să ajung pe ea dinspre Hunedoara pe un drum forestier indicat de GPS. Pe vârf însă, românismul pur a învins din nou natura: târguri permanente cu fum de grătare, ceaune de mâncare care fierb permanent, tarabe cu suveniruri, colaci ungureşţi, pastrămuri şi multe, multe, multe altele. S-a dus naibii şi priveliştea, s-a dus naibii şi impresia bună. Dar mi-am revenit, mi-am amintit că sunt român şi că trăiesc în România, nu într-o ţară cu pretenţii, aşa că am oprit şi eu la un loc din ăsta şi am cumpărat tot ce mi-a venit.

Autostrada Soarelui, alt exemplu minunat, care la ieşirea din Bucureşti, preţ de aproape 20 de kilometri este într-o stare execrabilă. Acea "cale de acces la mare" nu poate fi numită cu un cuvânt ce începe cu "A", ci poate, cel mult fi un drum judeţean sau comunal. Şi când te gândeşti că legal ai voie să mergi cu 110 km/oră, te apucă plânsul pentru că nu poţi decât dacă eşti inconştient, mai mult de 40 cu rulota eu n-am putut. Practic aproape 90% dintre şoferi ar trebui amendaţi că nu respectă limita minimă de viteză, că merg prea încet decât prevede legea…

După "Autostradă" am ajuns la un moment dat şi la acest adevărat container permanent de gunoi care este litoralul românesc. Stăteam şi eu pe plajă şi deodată am realizat unde mă aflam. Până atunci nu observasem, dar am privit mai atent nisipul din jurul meu şi mi-am dat seama că aveam cearşaful aşezat pe un platou plin de mucuri de ţigară, resturi alimentare, pene de pasăre, bolovani, tot felul de gunoaie aflate în stadii mai mult sau mai puţin avansate de descompunere. Între aceste gunoaie se afla nisipul pe care credeam eu că stau. Şi aşa e de fiecare dată, dar nu mi-am dat seama pentru că eram obişnuit. De aia nici nu vreau să plec în alte staţiuni din alte ţări, ca să nu fac comparaţie şi să devin nefericit.

Apropo de mare, la noi nu exisă toalete publice pe plajă. Toţi turiştii fac pipi în apă, toţi! Dacă vezi vreo "beleţe" botoxată şi siliconată care chipurile intră în apă să se ude, aflaţi că de fapt ea face asta ca să urineze, că n-are unde în altă parte, atâta tot… E drept că nu mai sunt aşa mulţi rahaţi plutind pe marea albastră ca pe vremea comunismului, aici e un progres… Asta înseamnă că lumea de azi e mai evoluată (sau mai constipată?), a învăţat să se abţină…

Am vizitat două dintre cele mai cunoscute peşteri din România, Peştera Muierilor şi Polovragi. În ambele era aceeaşi situaţie: mizerie, lipsă totală de grijă faţă de aspectul lor, faţă de natura însăşi. Ce m-a făcut aici să râd de-a dreptul au fost banii aruncaţi în aproape fiecare acumulare de apă din galeriile subterane. Idioţii chiar credeau că bălţile alea aduc noroc dacă arunci bani în ele. La un moment dat, în timpul cât ghidul povestea o întâmplare despre un izvor subteran din faţa noastră, vreo trei măscărici au şi aruncat din reflex cu bancnote de un leu în el. Cândva apa de acolo cică era potabilă, dar s-a zis cu asta… Nu mai vorbesc de scrijeliri pe pereţi cu nume, propoziţii sau imagini, de mâzgăliri cu tot felul de obiecte pe stalactite ori stalagmite.

Nici măcar la Sarmizegetusa Regia, cea mai tare şi veche cetate cu care ne putem lăuda lumii întregi, situaţia nu era mai brează. Aici măcar de vreo 6 ani există o firmă de pază care îi mai atenţionează pe iubitorii de grafitti să se mai abţină. La fel şi pe cei care nu au unde arunca gunoiul sau n-au unde se uşura. Dar tot sunt scăpări, clovnul tot mai lucrează. Zidurile vechi ale cetăţenii groase de 4 metri care pe alocuri au început să se surpe erau susţinute la propriu de nişte pari culeşi de prin pădure. Pe bune, fără exagerare, am şi poze. Zeci de bucăţi de crengi mai subţiri sau mai groase necioplite, nefinisate, total neprofesionale priponeau câte o piatră din zidul de mii de ani ce stătea să cadă.

Apropo de Sarmizegetusa Regia, pot să zic că pe vremea aia eram tari, nene. Există acolo o porţiune de drum pavat făcut de daci care arată şi azi într-o stare de invidiat, de o mie de ori mai bună decât porţiuni întregi din Autostrada Soarelui. Aşa era pe atunci situaţia pentru că probabil încă nu devenisem aşa-zişi balcanici. Romanii ne-au stricat. Dar ce vorbesc eu, că daci nu erau decât câţiva de prin Munţii Orăştie, restul erau adunături.

Ce e de-a dreptul ciudat e că parcă şi Zamolxe e de partea noastră, a ăstora noi, că acum două săptămâni un paznic din aceia care încearcă să menţină ordinea şi curăţenia în incinta complexului de la Sarmizegetusa Regia a fost lovit de trăznet şi omorât exact lângă ruinele templului. Ce semn mai clar ne trebuie? Asta e, nimic nu ne mai poate schimba, orice tentativă de a ne civiliza va fi lovită de trăsnet…

Briscan Zara este scriitor şi publicist