Clădirea în care Cuza a semnat actul Unirii e o ruină de care nu-i pasă nimănui

miercuri, 24 ianuarie 2018, 08:45
2 MIN
 Clădirea în care Cuza a semnat actul Unirii e o ruină de care nu-i pasă nimănui

Afară este vospit gardul, înăuntru-i leopardul! Aşa a ajuns imobilul-monument în care s-a semnat actul Unirii Moldovei cu Ţara Românească în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859. O ruină plină de gunoaie, de care nu răspunde nimeni. Centrul Istoric al Bucureştiului, strada Smârdan nr. 39. Un imobil cu două etaje, acoperit cu o pânză pe care este conturată fosta faţadă a clădirii, din vremurile ei bune. Intrarea se face printr-un gang ferecat cu porţi metalice încuiate. În interior se văd gunoaiele şi bârnele care susţin clădirea să nu se prăbuşească. 

Hotelul Concordia este o clădire din Bucureşti care a găzduit istorica întâlnire din noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în care s-a hotărât Unirea Principatelor Române şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei. Clădirea a fost construită în anul 1852 şi avea 90 de camere. A trecut prin două incendii, dar a supravieţuit, iar în perioada comunistă a fost naţionalizată şi s-a transformat în locuinţe pentru clasa muncitoare.

După 1990, fostul Hotel Concordia a fost revendicat de un cetăţean străin, câştigat în instanţă şi vândut imediat firmei RoNaturstein SRL. La sediul acestei firme, lângă Cişmigiu, uşile sunt încuiate, iar la telefon nu răspunde nimeni niciodată. Nici măcar placa memorială de pe clădire nu se mai vede. Trecătorii nici nu ştiu de ce scrie pe pânza care acoperă faţada Hotel Concordia? Mai interesantă pare informaţia de deasupra intrării: SUMMER COMEDY CLUB…

În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor, în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, ca reprezentant al ”Partidei Naţionale”.  Ulterior, într-o şedinţă secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Alegerea lui Cuza la Bucureşti a fost hotărâtă în Hotelul Concordia şi a fost impusă apoi în Adunarea Electivă din Dealul Mitropoliei, sub presiunea populaţiei din Bucureşti, care a înconjurat Patriarhia.

Citiţi mai multe pe libertatea.ro

Comentarii