Cosette Chichirău a depus două plângeri împotriva lui Şerban Nicolae

marți, 19 decembrie 2017, 02:50
1 MIN
 Cosette Chichirău a depus două plângeri împotriva lui Şerban Nicolae

Deputata USR Cosette Chichirău a depus o plângere împotriva senatorului PSD Şerban Nicolae. Parlamentarul ieşean a înaintat reclamaţia la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. O altă plângere a fost depusă de Chichirău şi la Senat. Demersul deputatei a venit după ce Nicolae a jignit-o în plenul Parlamentului, unele afirmaţii fiind de natură sexuală.

„Nu doar eu am fost jignită, ci toate femeile. A fost lezată însăşi demnitatea femeii. Mai mult, România nu poate tolera să fie reprezentată în cele mai înalte foruri politice de un astfel de om“, a spus Cosette Chichirău. Ea a adăugat că demisia lui Nicolae din Senat şi din orice funcţie publică este „singurul lucru care ar compensa lezarea imaginii ţării“.

„Ar putea rămâne în conducerea PSD dacă acest tip de comportament reprezintă PSD“, a conchis Chichirău. În plângerea depusă la Senat, deputata solicită luarea celei mai drastice măsuri disciplinare împotriva lui Nicolae, respectiv aplicarea avertismentului public scris şi interdicţia de a reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe pe o perioadă de trei luni.

Comentarii