Cosette Chichirău şi USR Iaşi, între nepricepere şi fugă de realitate

Figură nouă şi explozivă pe scena politică ieşeană şi naţională, Cosette Chichirău a prins aripi pe neaşteptate. La alegerile locale de acum şapte luni, când a candidat pentru funcţia de primar, a avut un scor izbitor de bun. A fost coşmarul lui Mihai Chirica, care şi-a văzut electoratul spart, parte din liberali votând-o pe ea. S-a glumit atunci că, dacă alegerile ar mai fi ţinut câteva ceasuri, Cosette ar fi ieşit prima, umilindu-şi contracandidatul. Fanfaronada electorală e primarului, care anunţa cu surle şi tobe că va lua peste 50 la sută, a îngheţat brusc în noaptea alegerilor, la aflarea rezultatelor.  La câteva sute de metri distanţă, la sediul USR, Cosette Chichirău jubila. Luată de val a scăpat chiar un porumbel, cum că ar fi câştigat deja alegerile, lucru fals, fireşte. Năuceala sau graba amândurora din acea seară aveau să se dovedească a fi simptome a ceva mai profund.

Cosette Chichirău nu a ieşit din spuma mării. Numai de-ar fi să numărăm voturile primite, vedem că a strâns peste 25.000. Ceea ce ţine însă o comparaţie cu marea este faptul că numărul acesta este mişcător şi alunecos ca un talaz marin. De unul singur, te cufundă, iar ca să stai pe el îţi trebuie barcă. Lidera USR arată că nu ştie să construiască una. Iar votul consilierului local Cezar Baciu, pus de ea pe lista de partid, care a trădat deunăzi în favoarea lui Chirica, dovedeşte acest lucru.

Este drept că-i greu să faci echipă dintr-o adunare aşa pestriţă ca la USRPLUS. În rândul consilierilor locali userişti, unul tună când vorbeşte, alta tremură, cineva spune că România trebuia să continue cu Germania în al doilea război mondial, un altul vede conspiraţii şi spioni peste tot. Ca să faci din ei o echipă nu este uşor, dar asta-i provocarea la care trebuie să facă faţă, cu atât mai mult cu cât a jucat un rol crucial în selectarea candidaţilor. Va reuşi să închege o structură solidă, bine, dacă nu, va fi dezastru. Este sarcina ei să facă acest lucru şi pentru asta trebuie să-şi suflece mânecile. Vremea în care succesul vine doar că respiră este pe sfârşie. Cum se spune în Games of Thrones, „The winter is coming!”.

USRPLUS a obţinut un scor bun cu mesaje antisistem. A criticat pe bună dreptate primarul şi reţeaua sa de interese. I-a criticat lipsa de transparenţă în cheltuirea banului public şi senzaţia de încropeală a planurilor administrative în folosul oraşului. Reţeaua de cumătri, la nivel local şi regional, acuzele de corupţie, indicate de trimiterea în judecată a primarului şi inculparea preşedintelui Consiliului Judeţean au fost de asemenea arme forte. Ce urmează însă? Fac toate acestea parte dintr-un plan articulat de gestionarea a unui rol anume în politica locală? Şi care este acest rol? Are, în paralel, propria-i construcţie, alternative viabile la actuala administraţie? Dacă saga contestării primarului la votul pe buget s-ar fi terminat printr-un armistiţiu aşezat în cea mai mare parte în termenii ceruţi de USRPLUS, ar fi fost un pas încurajator spre ideea de consolidare a unei atitudini politice cu contur clar. Dar eşuarea acestuia într-un scenariu atât de trivial, cu un consilier trădător, devenit adept al primarului, peste noapte, este nu dezamăgitoare, ci de-a dreptul sfidătoare la adresa celor care au votat o altfel de politică.

Cosette Chichirău trebuie să-şi asume eşecul şi să caute o soluţie rapidă de redresare. Nu atât ca imagine, ci ca mesaj şi consistenţă. Cu puterea la Bucureşti şi împotriva acesteia acasă este o strategie riscantă care are nevoie de rezultate pentru a rezista. Dacă acestea se rezumă la a-şi spiona propria turmă şi la a denunţa tentativele de corupere a consilierilor pe care i-a pus pe listă nu ar însemna nimic mai mult decât faptul că nu are replică la bâlciul orchestrat de primar. Care, cu intervenţii demne de senatoarea Şoşoacă, venite din partea consilierei Ciornei de la PMP, cum s-a văzut la ultima şedinţă, dar şi cu aportul, a de acum, viceprimarului ex-USR Baciu, ating un ridicol cum n-a mai fost la noi.

Chichirău pare a fi victima propriului succes. Pare să fi uitat că politica nu este un set de valori declamate, ci un grup de oameni care le urmăresc şi le pun în practică. Eşecul ei de a gestiona prima înfruntare cu primarul nu este de bun augur. Arată o fragilitate politică, ca să nu spunem de-a dreptul incompetenţă, pe care le-a mascat până acum cu sloganuri şi discursuri comode de opoziţie. Este ca un balon de săpun care se sparge la prima ciocnire cu ceva cât de cât colţuros. Dacă de la primele acţiuni încep trădările, la ce să te aştepţi mai târziu, când partidul va deconta, fără îndoială, dificultăţile guvernării? Cum nu este binevenit semnalul pe care îl anunţă prin faptul că nu va candida din nou la şefia filialei. În locul ei, pare-se, va fi un apropiat, un personaj care nu s-a remarcat prin nimic până acum. Este omul ei pe care îl aruncă la înaintare. Scopul pare a fi acela de a-şi conserva din resurse pentru revenirea în fruntea filialei, peste doi ani, şi candidatura la primărie. Grija pare a fi pentru imagine, nu pentru acţiune publică. Ori, să fentezi realitatea neplăcută cu o marionetă în faţă, nu este un gest care să câştige încrederea electoratului. Nu e nevoie de studii la Harvard pentru a imagina un aşa mişmaş politic(*). Cu fente şi ascunderi strategice, ca să-şi fardeze imaginea, şi-a dus cariera şi Mihai Chirica, pe care spune că-l detestă. Retragerea ei ar putea avea şi efecte secundare importante, pe lângă impresia clară că nu ştie să gestioneze un eşec. Locul liber pe care îl lasă în spectrul leadershipului local nu va fi multă vreme gol. De pe margine se conturează deja abordări politice cu o agendă locală şi regională mult mai bine articulate. Asociaţiile civice, pe urma cărora a crescut şi doamna Chichirău, pot fi mai atractive decât filiala pe care o conduce. Puterea, după cum se ştie, are oroare de vid.

(*) În cartea „Where power stops”, David Runciman găseşte, fără pretenţia de a descoperi mari secrete, că oamenii politici înfruntă două mari provocări în carieră. Profesorul de la Cambridge crede că propriul caracter – dificultatea de a relaţiona cu cultura politică – şi incapacitatea de a gestiona birocraţia din subordine le grăbesc sfârşitul. Lidera din Iaşi pare a avea restanţe la ambele capitole.