Cronică mondenă: Petrecerea dată de Popa, în comparaţie cu cea a primarului Chirica

Preşedintele Maricel Popa a dat recepţia la Palatul Culturii în timp ce primarul Mihai Chirica a organizat festivitatea la Palatul Roznovanu, sediul primăriei. Din capul locului trebuie spus că Palatul Culturii dă un avantaj categoric oricărei manifestări care are loc acolo, cu atât mai mult unei petreceri, sau dineu. Stilul gotic al interioarelor, arcele spectaculoase si scările interioare înfrumuseţează orice adunare. Închipuiţi-vă, ca să începem cu petrecerea domnului Popa, un dans popular cu opt fete frumoase foc şi tot atâţia băieţi chipeşi în holul central de la intrarea palatului. Albul costumelor populare, punctat de coloristica înflorată a ielor se armoniza foarte bine cu decorul de marmura si piatra de culoare deschisă a scărilor. De jur împrejur, invitaţii preşedintelui au urmărit un spectacol cu dansuri deosebite, atent gândite şi exersate. Parcă nu au fost ca horele şi sârbele clasice, cu paşi un’, doi , trei, un’, doi trei. Au avut rafinament şi vioiciune, fără a pierde însă din stilul tradiţional. Invitaţii chiar au fost captivaţi şi s-a văzut asta din felul în care au ocupat locurile pentru vizionare, de la spaţiul din jur, apoi pe scări, până sus, la etaj, unde era o privelişte de ansamblu splendidă, ca la lojele teatrelor.

Nu a venit nimeni de la Bucureşti

Maricel Popa, în calitate de gazdă trecea pe la fiecare invitat, spunându-i  vorbe de politeţe. Au fost prezenţi  lideri politici, deputaţi şi senatori locali, din coaliţia PSD-ALDE, oaspeţi de peste Prut, preşedinţi ai raioanelor Republicii Moldova, consilieri locali şi judeţeni, de la toate partidele, primarii din multe comune ale judeţului, funcţionari de primării şi direcţii descentralizate, foste oficialităţi etc. Nu a fost însă nimeni de la Centru, cu toate că circula un zvon că ar fi sosit la Iaşi Codrin Ştefănescu, noul secretar general al PSD. Acest lucru a fost aprig discutat în sală şi s-a spus chiar că arată o slăbiciune a liderului nostru local, câtă vreme primul ministru Viorica Dăncilă s-a dus la Focşani pentru a potoli nevoia de autoritate a lui Maricel Oprişan.

 Pentru toţi invitaţii, după cum spuneam, Maricel Popa avea câte o vorbă bună şi, împreună cu vicepreşedinţii săi, s-a străduit să fie o gazdă primitoare.  La arcada principală de la intrare, de exemplu, sprijinit de o coloană  a structurii de arce, vicepreşedintele Victor Chirilă a urmărit încântat spectacolul folcloric. Avea privirea extaziată, o mână în buzunarul stâng şi pe chip mulţumirea gospodarului căruia îi joacă în curte căluşarii, de sărbători. După acest spectacol, pentru care trebuiesc aduse mulţumiri domnului Constantin Şerban, consilier judeţean PNL, care s-a zbătut pentru înfiinţarea ansamblului folcloric al judeţului, toţi oaspeţii au fost invitaţi în Sala Voievozilor. Acolo aştepta echipa Filarmonicii Moldova, mândria judeţului şi a maestrului Bujor Prelipceanu, care, de altfel, a făcut oficii de amfitrion. Oficialităţile s-au aşezat pe locurile din faţă, atent marcate cu inscripţii de genul “consilier judeţean”, “consilier local, “primar” etc. Spre spatele sălii s-au dus primarii şi invitaţii din comune, dar şi cei neobişnuiţi cu un asemenea ambient şi, poate, mai timoraţi de maiestuozitatea Sălii Voievozilor. Spectacolul din sală a început cu Imnul Naţional, în orchestraţia lui George Enescu, o interpretare care i-a ridicat pe toţi  în picioare.

Discursul preşedintelui

A urmat discursul preşedintelui Maricel Popa, citit cu răbdare şi dicţie exersată, spre deosebire de alte speech-uri, spuse liber, pentru care s-a ales cu o reputaţie de orator confuz şi distrat. Speech-ul a fost scurt şi a punctat inginereşte faptul esenţial că România sărbătoreşte de fapt, la Iaşi, toate cele trei uniri, ale  lui Mihai Vitezul, Al. I. Cuza şi Regele Ferdinand.

 Imediat, cei trei pomeniţi au intrat în sală. Mihai a strigat “Aceasta-i pohta ce am pohtit”, Cuza a poruncit să ţinem unirea, iar Ferdinand a citit declaraţia de unire în care promiteam maghiarilor, deveniţi minoritari, “educaţie, administraţie şi judecată în limba proprie”.

După reprezentaţia celor trei actori de la “Ateneul Tătăraşi”, a fost rândul superbei soprane de la Opera Iaşi, Cristina Grigoraş, să încânte auditoriul. Inutil să mai spun că vocea sa a înfiorat audienţa, iar unele expresii ale feţei,  de nedumerire, poate chiar teamă, s-au datorat, fără îndoială, acusticii nefericite din sală.

Senzaţia serii

A urmat speech-ul doamnei deputat PSD Camelia Gavrilă, şefa comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor. Doamna Gavrilă a vorbit mult şi bine. A lăsat impresia unui discurs elaborat chiar dacă puţini îşi mai amintesc acum ideile principale. Ca să vă faceţi o idee, gândiţi-vă la  acele petreceri unde câte o doamnă se îmbracă într-un mod deosebit, de aşa manieră încât vrea să atragă atenţia tuturor bărbaţilor şi chiar reuşeşte. Totuşi, chiar dacă toţi o remarcă, de cele mai multe ori se întâmplă ca o altă doamnă, îmbrăcată mai puţin sofisticat, dar cu tuşe mai personale, mai bine ţintite,  să atragă mai mult atenţia. De data aceasta a atras mai mult atenţia discursul profesorului Doru Pănescu, senator PSD în Parlamentul României. Pe un ton calm, el a spus că la 100 de ani de la unire românii sunt împraştiaţi în toată Europa, dar că sunt şi motive de optimism. “Închipuiţi-vă că un venerabil politician de la 1918 s-ar întâlni acum cu un lider al zilelor noastre şi ar afla că, după 100 de ani, noi preluăm şefia Uniunii Europene. Ce-ar zice oare?”. Speculaţia neaşteptat de inspirată a  profesorului a făcut tăcere în sală.

 Domnul Pănescu face parte din acea categorie a PSD, foarte mică de altfel, de politicieni de bun simţ, care au nimerit în politică din greşeală, au fost seduşi de putere şi au devenit captivi acesteia, nemaiavând curajul de a spune “nu” nici măcar în faţa unor derapaje cu care nu sunt absolut deloc de acord. În particular, ei sunt împotrivă, public însă votează cu partidul.

Poema Română

După domnul Pănescu, echipa Filarmonicii a cântat Poema Română, opus 1, de George Enescu. Jumătate de oră de ritmuri de reverie adolescentină sau exuberanţă juvenilă (George Enescu a compus-o la 16 ani) s-a dovedit cam mult pentru o parte a invitaţilor, în special din spatele sălii, care au părăsit încăperea tiptil, tiptil. Alţii au asculttat cu o anume încordare, care nu ştiai dacă vine de la efortul de  a percepe fiecare sunet cu mare acurateţe sau acela de masca o uşoară iritare dată, în special, de acustica sălii.

 Un debuşeu a fost faptul că, în acelaşi timp, în faţa Palatului au fost lansate lampioanele multicolore, iar echipa de filmare a pus imaginile acestora pe ecranele din interior. Finalul interpretării a adus atât explozia de bucurie pe faţa directorului Prelipcean, cât şi un oftat de uşurare general. Este posibil totuşi ca amestecul de concert de muzică clasică şi atmosferă de dineu relaxat să nu fi fost chiar cea mai fericită alegere.

Gheorghe Nichita a fost în formă mare

Toată lumea a coborât apoi din nou în holul de jos, unde a avut loc dineul propriu-zis. Preşedintele Maricel Popa a ciocnit un pahar de şampanie cu fiecare invitat, în timp ce lumea s-a dispersat pe grupuri mici. Dacă este să facem o observaţie generală în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, ar fi aceea că atât doamnele cât şi domnii au avut costumaţii mai atent alese decât în anii din urmă. Parcă se cunoaşte în ultimul timp un progres în felul de a se afişa în public a protipendadei judeţului, chiar dacă dineul nu a fost unul de clasă premium, în care doamnele să-şi facă rochii speciale. Predominau bluziţele cu motive populare, iar la bărbaţi cravatele şi papioanele tricolore.

O prezenţă specială a fost cea a fostului primar Gheorghe Nichita. El a avut mai multe pase proaste după problemele cu Justiţia, dar aseară era într-o stare foarte optimistă. Era optimist în privinţa procesului de la Bucureşti şi vorbea de rolul SRI în acest caz. Primarii din comune îl ascultau cu mare atenţie. Are în continuare priză la activul de partid de la vârf, iar uneori se stătea chiar la coadă pentru a vorbi cu el.

La Palatul Roznovanu

Este posibil ca în momentul în care să se fi încheiat Poema Română la Palatul Culturii, Mihai Chirica să fi început  festivitatea la Palatul Roznovanu. Acolo au fost alţi invitaţi şi altă atmosferă.  Dacă lumea politică şi administrativă a răspuns la chemarea preşedintelui Maricel Popa, lumea culturală a venit la invitaţia primarului Mihai Chirica. Poeţi şi scriitori, pictori, graficieni, sculptori, muzicieni, actori, regizori etc, tot ce are Iaşul mai bun în domeniu,  au umplut sala mare a primăriei, acolo unde primarul a acordat diplome de merit cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Au lipsit acei actori care chiar atunci aveau spectacol pe scena “Naţionalului”. Trebuie spus de la bun început că Sala Mare a primăriei este mică în raport cu Sala Voievozilor din Palatul Culturii şi că primarul nu şi-a propus un dineu aşa de mare ca al preşedintelui Maricel Popa. De aceea, nu credem că o comparaţie trebuie făcută pe număr de invitaţi care au onorat chemarea sau pe funcţiile acestora, aşa cum se face de obicei. Mai degrabă invităm cititorii să vadă două strategii diferite. În timp ce Maricel Popa şi-a mobilizat activul de partid, transformând sărbătorilea centenarului într-o fiesta a reprezentanţilor locali ai coaliţiei de guvernare, primarul a atacat zona liderilor de opinie, a acelora de care are, probabil, nevoie în drumul anevoios de a se descurca, după ce fost dat afară din PSD. Iar practica diplomelor de merit i-a reuşit de minune.

O mică digresiune

O mică digresiune vom face aici. În IaşI, dar şI, în general, în România, nu există un cadru formal de recunoaştere a valorilor. Asociaţiile profesionale nu se bucură de mare audienţă, uneori sunt divizate, scindate, pe picior de război. Artiştii, pe de altă parte, au nevoie de validare, de recunoaştere, iar piaţa singură nu este suficientă şi nici nu face asta. Din acest motiv, orice iniţiativă din ultimii ani de a face clasamente, a da diplome şi a anunţa merite deosebite  etc s-a bucurat de un succes deosebit. Premiile date de Sorin Ovidiu Vântu, campaniile

“10 pentru România” sau “Oamenii Timpului”, de la noi din Iaşi, dovedesc cu prisosinţă asta. Unii chiar au făcut o industrie din aşa ceva. Poate de aceea, primarul l-a adus pe Daniel Şandru, care s-a ocupat de campania “Oamenii Timpului”, să aibă în grijă şi diplomele de ieri seara. Valoarea simbolică a acestora este foarte importantă şi de aceea se mai spune uneori că, atunci când primarul dă o diplomă, nu se ştie dacă aceasta este o recunoaştere a meritelor deosebite ale celui căruia îi este adresată sau este o tentativă discretă de mituire a acestuia. Emoţiile celor care au primit asemenea recunoaşteri erau evidente, chiar dacă, printre ei, erau maeştri cu zeci de ani vechime şi zeci de alte premii. Venerabilul scriitor Lucian Vasiliu, fost diriguitor al Muzeului Literaturii din Iaşi, a dedicat diploma memoriei bunicilor de pe tată şi al unui bunic de pe mamă, înaintaşi care ori au luptat în războaie, ori au slujit în biserici. Alţi premianţi s-au arătat la fel de emoţionaţi, dar au fost şi unii care au tratat într-un registru mai lejer dineul primarului. Stimabilul critic de teatru Florin Faifer, cu toate că era în sală, nu s-a dus sa ridice diploma, spunand ca i-o va aduce un coleg. De pe mica scenă, maestru de ceremonii de la categoria “teatru”, simpaticul regizor Ovidiu Lazăr, i-a replicat sardonic “A, credeam că nu vii pentru că eşti desculţ!”, spre amuzamentul participanţilor. Mult îndrăgitul actor Dionisie Vitcu a spus că se simte ca un muncior premiat în perioada comunistă care, în discursul de mulţumire, şi-a arătat bucuria că munca sa “se revarsă în republică”.

Un vin nou şi bun la Cotnari

Spre deosebire de festivitatea preşedintelui de la Palatul Culturii, la care Casa Regală a fost amintită doar de Camelia Gavrilă, spre ştiinţa celor din spatele sălii, la Primărie prima parte a întâlnirii s-a încheiat cu intonarea imnului regal.

Niciodată la primărie nu au fost atât de mulţi artişti şi nu s-au dat aşa de multe premii. Părea că numai capacitatea sălii a limitat numărul acestora. Discuţiile care au urmat la dineu, au fost pe măsură. De exemplu, scriitorul Nichita Danilov vorbea despre cartea la care lucrează acum, pictorul Felix Aftene anunţa deschiderea celui de-al treilea spaţiu expoziţional  la Iaşi, pe Sărărie, nr. 4, iar primarul trecea pe la fiecare îndemnându-i să ciocnească un pahar de vin.

Spre lauda companiei Cotnari, care până de curând nu a produs şi comercializat vin roşu, producţia de fetească neagră se dovedeşte a fi de o calitate deosebită, trecând, probabil, până şi de exigenţele regretatului academician oenolog Valeriu Cotea. Au fost şi persoane care au participat la ambele petreceri. Constantin Simirad, Varujan Vosganian, Victor Chirilă şi, se pare chiar Camelia Gavrilă, prezenţe care, în mediul politic au o anume semnificaţie, în contextul în care cei doi lideri politici, după cum spuneam, se află într-o rivalitate ireconciliabilă. Simirad a rămas la fel de jovial ca pe vremea când deţinea funcţii de conducere, dar ţinea să spună ca simte trecerea timpului şi că oboseşte foarte uşor.

Mâncăruri bune, bucătari pricepuţi

Despre mâncărurile servite la cele două petreceri nu trebuie să zăbovim mult. Cineva care frecventează de multă vreme asemenea adunări ar putea să facă o istorie a dezvoltării economice a judeţului după modul în care se pune masa la dineuri. Dacă în anii ’90 mai găseai salamuri locale şi şunci tăiate în felii groase, după puterile  micilor producători care sponsorizau instituţiile publice, iar presa prezenta fructele de mare ca pe o delicatesă deosebită, acum nu mai impresionezi pe nimeni dacă vorbeşti de somon, parfait sau pate. Marile restaurante au angajat bucătari buni, lucru care se vede şi în prezentarea deosebită  la asemenea evenimente. De aceea, vom spune doar că mâncărurile au fost excelente în ambele locaţii, proaspete şi gustoase.

Câteva critici, la sfârşit

Vorbind de bine până acum prestaţiile celor doi amfitrioni ai petrecerilor, a venit timpul, la sfărşit, să facem şi câteva critici. Maricel Popa a exclus practic opoziţia de la dineul marii uniri şi nu a dat cuvântul nici unui invitat de Peste Prut la adunarea din Sala Voievozilor. Acest lucru nu a fost văzut deloc bine, iar liderul PNL Costel Alexe a plecat în timpul Poemei Române, dându-şi seama cât de ingrată este situaţia de a legitima cu prezenţa adunarea opozanţilor, în timp ce aceştia rostesc cu emfază discursuri de la tribună. Dar n-au lipsit nici răutăţile din aceeaşi tabără. În timpul discursului Cameliei Gavrilă, liderul organizaţiei municipale, Marius Ostaficiuc, făcea grimase, lucru surprins cu promptitudine de echipa de televiziune care i-a pus chipul pe ecranele din interior. Imediat, expresia feţei sale a revenit la normal.

Mihai Chirica a părut subtil manipulatoriu în abordare, un demers riscant în faţa atâtor oameni inteligenţi şi talentaţi. Amândoi au neglijat însă lumea  universitară şi cea a businees-ului, lucru de mirare. Poate că orchestra maestrului Bujor Prelipceanu s-ar fi potrivit mai bine în atmosfera de la Primărie şi, invers, imnul regal,  cântat la Palatul Roznovanu, ar fi fost mai nimerit în Sala Voievozilor. Desigur, a rămas fără răspuns  întrebarea profesorului Pănescu, referitoare la ce ar spune un lider de la 1918 dacă ar afla că după numai 100 de ani România preia preşedinţia Consiliului Europei. Şi asta, lucru mare, în condiţiile în care actualul Guvern nu are nici o uşă deschisă în cancelariile occidentale. Răspunsul, cine ştie, ar putea fi găsit tot la 1918 şi tot în Iaşi, mai precis la Ţibăneşti.  La vremea aceea, venerabilul politician ieşean  Petre P. Carp spunea că România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni. (Andreea NICOLAIE)