Advertorial (P)

Cu gândul la… Crăciunul copilăriei

sâmbătă, 22 decembrie 2018, 02:50
4 MIN
 Cu gândul la… Crăciunul copilăriei

Adesea mă gândesc: de ce oamenii nu mai ştiu să se bucure cu adevărat de lucrurile frumoase? Și când spun lucruri, nu mă refer strict la obiecte. De ce tot ceea ce contează pentru aceştia sunt lucrurile materiale scumpe, lipsite de vreun folos anume sau cele care nu stârnesc nici o emoţie, ci mai degrabă… un zâmbet fals? Trăim într-o societate în care lumea a uitat ce înseamnă să dăruieşti din suflet un cadou care să aibă în spate o poveste, care să te facă să te simţi special nu pentru că este scump, ci pentru că este fără de preţ.

Ca de fiecare dată în ajun de sărbătoare, simțim plutind în suflet venirea acestuia: mirosul bucatelor ce inundă casa împodobită şi colindele ce răsună încet, mai ales în suflet. E o imagine tipică ce te duce cu gândul la Crăciun. Dar… ce înseamnă de fapt Crăciunul? Cred că nu există o definiţie concretă sau cel puţin nu una care poate fi exprimată în cuvinte modeste. Cum ar trebui să fie, ştim cu toţii, dar sunt puţini cei care înţelegem cu adevărat ceea ce semnifică. Poate că, transmițându-le semnificația putem să-i ajutăm şi pe ceilalţi să privească dincolo de aparenţe, dincolo de obiecte, dincolo de aşteptări. Putem să-i ajutăm să privească imaginea de ansamblu care este alcătuită din micile detalii ce dau culoare şi sens vieţii. Aceasta înseamnă să trăieşti sărbătoarea, să simţi că e… Crăciun!

Magica sărbătoare este percepută diferit de fiecare dintre noi, dar cred că toţi avem un punct de vedere comun când vine vorba să-l descriem: ne aduce împreună. Crăciunul nu înseamnă doar o casă împodobită, Crăciunul înseamnă o casă împodobită de ce dragi, care îşi dedică efortul de a scoate ceea ce e mai frumos din acest efort. Nu înseamnă un doar brad plin de lumini, ci un brad plin de lumini, care luminează mai cu seamă sufletele noastre. Crăciunul nu înseamnă o masă imensă cu multe scaune ocupate, ci o masă cu bucate preparate cu trudă, răbdare şi ingredientul cel mai important: iubirea de aproape, mai mult sau mai puțin favorizat. Crăciunul nu înseamnă doar a fi în acelaşi loc cu semenii tăi, înseamnă a fi în inimile lor şi ei la rândul lor în inima ta, oriunde s-ar afla. Poate lângă tine, poate peste mări, poate nicăieri, dar totuşi prezenţi în gândul tău de bine pentru ei!

Crăciunul! Atâtea cuvinte ce îi pot fi asociate, atâtea definiţii, atâtea trăiri ce odată simţite, odată trăite, odată înţelese, fac să fie şi pentru tine, semenul meu, sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului.

Vertiginos, ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului! E ziua la care am visat tot anul ca nişte copii, la dimineaţa în care ne trezim zâmbind şi totodată la seara în care ne ducem la culcare liniştiţi şi împliniţi cu acelaşi zâmbet de mulţumire pe faţă. E ziua în care ne-am propus să fim mai buni, să fim mai darnici. E ziua în care vom împărţi zâmbete fără vreun motiv anume, dar nu pentru că „trebuie”, ci pentru că sufletul zâmbeşte fără să vrei, pentru că fiecare firicel din noi se bucură fiindcă îi vede pe cei dragi şi pentru că e una din zilele în care îţi reaminteşti cum e… să fii copil. Este ziua în care nu ai sentimente condiţionate pentru ceva ce nici măcar nu e palpabil, dar cu toate aceastea îţi transmite emoţii. Şi nu în ultimul rând pentru că, până la urmă, definiţia Crăciunului se rezumă la trei cuvinte: IERTARE, IUBIRE şi ÎNŢELEGERE.

Crăciun fericit tuturor!

Ing.dr.ec Traian Dobre

 

Comentarii