Cum să preschimbi poza de profil în icoană

Pozitivă sau negativă, mediatizarea este una de amploare. Fapt uimitor pentru specialiştii care cunosc ce eforturi financiare şi logistice sunt necesare pentru a dobândi un dram de audienţă. Uimitor şi pentru că, aşa cum este binecunoscut, în afara propriilor mijloace de comunicare, Biserica nu investeşte nici un leu în publicitate sau în "promovare". Nici nu-i stă în fire. Între a propovădui Evanghelia, mărturisind pe Hristos, şi a face propagandă de orice fel este o distanţă ca de la cer la pământ. Faptul că Biserica nu investeşte în publicitate are drept consecinţă, totuşi, o "notă de plată". De la cele două pelerinaje abia aşteaptă câte o televiziune să difuzeze orice îmbrânceală de moment sau să anunţe grav că a mai leşinat câte un pensionar din pricina oboselii. Nu vom vedea, desigur, aceleaşi televiziuni relatând situaţiile cu adevărat dramatice în care ajung unii participanţi (tineri toţi!) la festivalurile ai căror organizatori sunt dispuşi să plătească bani grei pe publicitate.

Cei doi protagonişti ai pelerinajelor din octombrie sunt sfinţi cu vieţi asemănătoare. Şi Sfânta Parascheva, şi Sfântul Dimitrie cel Nou au ales calea monahismului şi a pustniciei. Au trăit cât mai retras cu putinţă, practic cvasinecunoscuţi pentru contemporanii lor. Străini chiar şi pentru cei din locurile natale. Cei doi sfinţi nu au lăsat nimic scris şi nici nu a scris despre ei vreunul dintre cei ce i-au cunoscut în viaţă. Trupurile lor neputrezite, luminate de har, au fost găsite la mult timp după o moarte în deplin anonimat. Iar acum se bucură de o atât de mare popularitate! Dacă scoatem din ecuaţie puterea şi lucrarea lui Dumnezeu, omeneşte vorbind, chiar nu există o explicaţie pentru afluxul mare de pelerini la racla cu sfintele lor moaşte. Orice specialist din domenii precum jurnalism, sociologie, psihologie, PR, marketing etc. ar trebui, dacă ar studia cu onestitate cultul celor doi sfinţi, să ajungă la concluzia că e un fenomen cu rădăcini inefabile. Imposibil de explicat după criterii lumeşti. Pentru lumea de azi, sfinţii Parascheva şi Dimitrie par a fi mai degrabă modele de… "insucces" în viaţă. Dar ei au scris istorie, chiar dacă au trăit retraşi din lume. Sunt căutaţi acum de oameni, deşi în timpul vieţii au fugit mereu de compania lor. Cum poate explica aşa ceva psihologia maselor? Nici măcar reacţia mulţimii la discursul lui nea Spirache din "Titanic vals" – celebra comedie (sau dramă?) a lui Tudor Muşatescu -, nu poate oferi o pistă validă. Avem aici un enigmatic "Octombrie vals".

Mai mult. Cei doi sfinţi par a fi mai degrabă inactuali în epoca internetului şi a goanei după vizibilitate. Sub presiunea lumii, inclusiv creştinii de astăzi sunt ispitiţi să caute validare nu în adâncul cel din cămara inimii, ci în reacţiile celor… nu!, nici măcar ale celor din jurul lor, ci mai degrabă ale celor din lista de prieteni de pe reţelele de socializare. E o grabă mare în a ne face publice fapta cea bună, gândul cuvios, grija faţă de ceilalţi. Excepţie fac autobiografiile duhovniceşti publicate antum, extrem de ziditoare, cum e lucrarea "Vom vedea pe Dumnezeu precum este" a Părintelui Sofronie Saharov. În rest, sunt extrem de grave aceste situaţii, în care degetele noastre au uitat cum e să "deruleze" şiragul de metanii, devenind din ce în ce mai familiarizate cu tastaturi şi ecrane tactile.

Mai e posibilă mântuirea celui dominat de duhul formulei pseudocarteziene: "Postez (sunt online), deci exist"? Departe de mine intenţia de a minimaliza importanţa comunicării pe reţelele de socializare. Eu însumi am cont de Facebook şi am beneficiat în multe situaţii de avantajele oferite de acest tip de relaţionare. Însă, ca în orice întreprindere omenească, ispitele apar şi aici. Într-atât de mult, încât actul postării poate deveni foarte lesne unul pătimaş. Utilizatorul riscă să degenereze până la condiţia postacului ‒ un termen prin care înţeleg nu doar pe cel ce, plătit sau gratuit, face o anumită propagandă, ci şi pe cel ce se identifică tot mai mult cu "varianta" sa virtuală.

Aşadar, dacă eşti extrem de activ pe internet, fă-ţi un test şi vezi dacă mai eşti pe Cale. Poţi rezista fără să publici o fotografie în care apari într-o ipostază extrem de cucernică? Poţi ţine doar pentru tine un gând ziditor, care ţi-a venit după participarea la Sfânta Liturghie? Deşi ai o replică extrem de reuşită într-o polemică publică, reuşeşti să te abţii a interveni? Cauţi mereu să ignori numărul de like-uri de la postările tale? Dacă răspunsul e afirmativ la unele ca acestea şi mai simţi şi cum creşte în inima ta întrebarea: "Ce-mi mai lipseşte ca să dobândesc viaţa de veci?", atunci să ştii că nu eşti departe de Împărăţie.

Sfinţii Parascheva şi Dimitrie ne învaţă că cele mai reuşite "postări" sunt cele de pe "tablele de carne ale inimii" (II Corinteni 3, 3). Ei ne aduc mereu aminte că celor ce caută cu adevărat Împărăţia li se potriveşte cuvântul Sfântului Apostol Pavel: "voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu" (Coloseni 3, 3). Inspiraţi de ei, e nevoie să reînvăţăm mereu lucrarea lăuntrică. Cu cât se fac mai în ascuns cele duhovniceşti, cu atât mai mult vor străluci ele şi înaintea oamenilor. Ce importanţă mai are dacă ele devin publice doar după moarte sau chiar la secole distanţă, atâta vreme cât poza de profil se preschimbă în icoană?