De ce a fost ocolit Iașul de personalități pe 24 ianuarie? Simirad și Nichita au o explicație

miercuri, 25 ianuarie 2017, 03:00
2 MIN

Ce spun ultimii foşti primari ai Iaşului despre această situaţie nemaintâlnită în ultimii ani?

Manifestările din acest an dedicate zilei de 24 ianuarie au atras cea mai slabă prezenţă din partea personalităţilor politice şi liderilor de stat de la Bucureşti. În alţi ani, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi Parlamentul erau reprezentate la cel mai înalt nivel, lucru care ieri nu s-a întâmplat.

Doi foşti primari ai Iaşului, Constantin Simirad şi Gheorghe Nichita, au un punct de vedere asemănător asupra cauzelor care au dus la această situaţie de marginalizare. Amândoi vorbesc despre tensiunile actuale din societate, care pot transforma manifestări în manifestaţii. Nichita accentuează şi lipsa de influenţă a actualilor lideri politici de la Iaşi, referindu-se în special la şefii locali ai PSD, în timp ce Simirad dă vina pe încrâncenare.

„E situaţia asta din ţară care pur şi simplu m-a scos şi pe mine din sănătate, nu mă mai pot uita nici la televizor. E prea multă încrâncenare, prea multă ură pe care, mă rog, o cultivă acum cei care sunt mai puţin români“, a comentat Simirad.

La rândul lui, Nichita a subliniat situaţia tensionată din ţară, dar a adăugat şi faptul că Iaşul este marginalizat din cauza lipsei de influenţă a liderilor politici.

„Lucrurile sunt foarte simple. Organizaţia PSD de la Iaşi a căzut ca structură de partid, nu mai e bine văzută, nu mai este o echipă solidă cu lideri marcanţi. Avem vreun secretar de stat la PSD Iaşi? Declaraţiile făcute în ultima perioadă arată cumva o izolare a Iaşului, era previzibilă această situaţie“, a spus Nichita.

El a adăugat că tensiunile din societate sunt un motiv pentru lipsa liderilor de stat sau de partid şi a susţinut că, dacă, de exemplu, Klaus Iohannis ar fi venit ieri la Iaşi, cel mai probabil ar fi fost huiduit de o parte dintre oameni.

Primarul Mihai Chirica nu a putut fi contactat telefonic pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Iohannis a anunţat încă de acum două săptămâni că nu va ajunge la Iaşi, întrucât este prezent în aceste zile la Consiliul Europei. Totodată, premierul Sorin Grindeanu a declinat invitaţia de a veni la Iaşi pe motiv că în această perioadă este elaborată legea bugetului de stat pe 2017.

VEDEȚI ȘI:

Dezbinare mare la Hora Unirii! Niciun oaspete de seamă, huiduieli, îmbulzeală la plăcinte

Comentarii