Legea se adresează persoanelor fizice de bună credinţă, care înregistrează restanţe la bănci, la întreţinere sau la bugetul statului şi care nu şi-au generat, cu rea credinţă, această stare sau care nu au acţionat în frauda creditorilor ori pentru a-şi genera o stare de profit.

Prin declararea falimentului personal, persoanele fizice ar fi beneficiat de un tratament juridic corect şi echivalent stării lor dificile putând fi încadrate, din punct de vedere financiar şi la categoria de persoane vulnerabile. Astfel, din momentul depunerii cererii, îndiferent pentru care din cele 3 proceduri recunoscute de lege ar fi optat, măsurile de executare silită împotriva persoanei fizice se suspendă de drept în paralel cu elaborarea unui plan de rambursare sau de lichidare de active, oprindu-se, pe cale de consecinţă şi curgerea dobânzilor, dar şi calculul penalităţilor la debitele principale.

Din păcate, acest caz este doar o exceptie şi nu o regulă în sine, niciuna din cele trei variante propuse de legiuitor neputând să se aplice, conform voinţei iniţiatorilor, fie că este vorba de insolvenţă cu plan de rambursare, insolvenţă cu lichidare de active sau insolvenţă prin procedură simplificată.

Poate că avem nevoie de încă un consens politic pentru a completa dispoziţia legală astfel încât, aceasta, să fie şi practic aplicabilă şi să contribuie alături de Legea Dării în Plată la îmbunătăţirea tratamentului juridic de care beneficiază persoanele fizice de bună credinţă aflate în stare de incapacitate de plată.

Vasile CÎTEA

Deputat PSD Iași