Despre pandemie, în cheia istoriei civilizaţiilor

Vom rămâne după pandemie, atunci când ea îşi va fi încheiat ciclul devastator, cu tristeţi personale şi colective, pentru pierderea unor oameni dragi şi a unor semeni de ai noştri de pretutindeni, cu răni deschise, cu psihoze şi o mulţime de întrebări fără răspuns. Oricât am dori să luăm distanţă faţă de subiectul cercetat, pentru a-l încadra în canonul ştiinţific, nu vom putea evita o întrebare chinuitoare, profund şi etern umană: de ce am plătit acest preţ noi, cei de la cumpăna deceniilor II şi III al abia mijitului mileniu? S-a supărat Dumnezeu pe noi, pentru păcate nemărturisite? Ori pandemia are traseul ei, independent de Creator! Dacă Dumnezeu nu are nicio implicare în chestiune, bănuind noi că are alte griji, atunci trebuie să ne întoarcem la secularismul istoric pentru a-i aproxima originea. Că vine el din China, cea care şi-a mai exportat în istorie rezervorul de viruşi mortali, iar nu mai e niciun dubiu. Dar asta nu ne linişteşte cu nimic până când nu ne vom fi lămurit dacă virusul este natural şi accidental, ori sintetic şi premeditat. Într-o zi, probabil, vom afla adevărul gol-goluţ. Până atunci, o altă întrebare stăruie: cum a avut virusul un ciclu atât de scurt şi s-a oprit la comanda magică a Partidului comunist chinez, iar restul lumii se zbate neputincioasă să-l îndiguiască? În plus, în pandemie, China este singura beneficiară economică şi probabil geo-politică, reuşind o spectaculoasă dezvoltare şi aşezarea într-o poziţie de forţă pe plan international. Iar de aici începând, întrebările se multiplică năucitor. Va folosi deci China această fereastră de oportunitate pentru a dobândi statutul de dirijor universal? Suntem încă în lăuntrul civilizaţiei iudeo-creştine şi liberale, euro atlantice, şi poate nu ne putem detaşa de valorile utilajului nostru intelectual şi cultural, pentru a sesiza debutul unei schimbări esenţiale. S-a mai văzut de atâtea ori în istorie. Declinul este de regulă perceput mai târziu sau prea târziu, pentru a-i mai putea corecta traiectoria. Să mă explic. Pe lângă tragedia umană pe care a provocat-o această pandemie, au apărut semnele unei erodări interne a civilizaţiei euro-atlantice, care domină planeta noastră începând cu Renaşterea şi Marile descoperiri geografice. A trecut deja o jumătate de mileniu de carieră universală a modelului european de civilizaţie. Timp suficient ca să se fi acumulat şi semnele declinului. Semnalele defensivei sunt deja vizibile: lumea civilizată euro-atlantică începe abia acum să-şi corecteze iluziile romantice de la începutul ascensiunii chineze. Trăim ora istorică în care se încearcă îndiguirea Chinei, prin convocarea în cauză a valorilor liberal-democrate, şi nu numai. Întrevăd că în această ecuaţie să fie în viitor aglutinate India şi chiar Rusia, deci o civilizaţie hinduso-budistă şi una creştin-ortodoxă. Poate părea stranie includerea Rusiei, la ora la care exprim aceste gânduri. Însă nu atât de straniu încât să fie imposibil. Să fiu şi mai explicit. Pandemia a venit la pachet cu un atac, se pare coordonat, dar în orice caz iraţional, împotriva valorilor istorice ale Occidentului, care au fundamentat modelul raţional al civilizaţiei universale euro-atlantice. Nu e îngrijorător atât războiul cu inegalităţile flagrante ce rezultă din distribuirea bogăţiei în statele din acest teritoriu de civilizaţie. S-a mai întâmplat în istorie de nenumărate ori şi s-au identificat mecanisme de auto-reglare. Această pandemie a scos la iveală frustrări uriaşe şi acţiuni vehemente de negare a fundamentelor istorice şi culturale ale civilizaţiei euro-atlantice. Mişcarea Black Lives Matter din America a contagiat exclusiv lumea occidentală, dezvăluind un potenţial auto-distructiv nebănuit şi prea puţin înţeles. Conjugate cu alte grupări de tip marxist-anarhist preexistente, aceste mişcări trebuie citite în cheia unui semnal de alarmă. Poate a venit timpul să reluăm mai atent o temă veche de reflecţie, de pe vremea lui Edward Gibbon, a lui Karl Jaspers ori Arnold Toynbee, cu privire la cauzele şi mecanismele erodării civilizaţiilor. Evident, nu am identificat eu cheia magică! Doar invit la reflecţie, cât încă vremurile mai sunt prielnice şi nu lucrăm sub presiunea timpului ieşit din matcă. Aceasta, îndrăznesc să cred că ar urma /ar trebui să se întâmple atunci când pandemia va fi devenit istorie.

Mihai Dorin este istoric şi publicist