Evaluat cu „Nesatisfăcător”, managerul de la Maternitatea „Elena Doamna” va mai sta o vreme în funcţie

joi, 19 mai 2022, 01:57
2 MIN
 Evaluat cu „Nesatisfăcător”, managerul de la Maternitatea „Elena Doamna” va mai sta o vreme în funcţie

Se aşteaptă întrunirea CA al spitalului pentru luarea unei decizii. Managerul este printre ultimii numiţi în funcţie pe perioada fostului mandat al CJ, deţinut de PSD.

La aproape o lună de când managerul Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi a primit calificatul „nesatisfăcător” la evaluarea făcută de Consiliului Judeţean (CJ), nu a fost luată încă o decizie cu privire la cine se va afla la conducerea unităţii medicale. Reprezentanţii CJ susţin că aşteaptă să vadă care va fi decizia Consiliului de Administraţie (CA) al spitalului.

„Noi am transmis rezultatele evaluării făcute de comisie către CA pentru a lua măsurile care vin în sarcina lor. Probabil că în şedinţa de luna aceasta vor dezbate şi această problemă”, a precizat Marius Sorin Dangă, vicepreşedinte al CJ Iaşi.

Reprezentanţii Consiliului de Administraţie al maternităţii spun că abia au primit înştiinţarea referitoare la evaluare şi că vor lua o decizie în termenul legal.

„Am primit săptămâna aceasta înştiinţarea din partea CJ şi urmează să întrunim Consiliul de Administraţie. Vom analiza şi vom lua o decizie. Termenul legal este de 30 de zile de la momentul în care am primit adresa”, a explicat Ion Urcaciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Maternităţii „Elena Doamna”.

Dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi, a primit calificatul „nesatisfăcător” în urma evaluării făcute în luna aprilie, fiind singurul manager al unui spital din subordinea CJ Iaşi care a primit acest calificativ. Conform reprezentanţilor CJ, comisia a acordat acest calificativ după ce a identificat mai mulţi indicatori de performanţă care nu au fost îndepliniţi. Indicatorii la care s-a făcut referire sunt indicatori de utilizare a serviciilor, cum ar fi durata medie de spitalizare pe spital şi pe fiecare secţie, rata de utilizare a paturilor, precum şi indicatori economico-financiari ca procentul cheltuielilor cu medicamente din totalul cheltuielilor spitalului. Dr. Martinescu a fost numit manager în mandatul anterior al CJ, perioadă în care şef al CJ era liderul PSD Iaşi Maricel Popa.

Comentarii