De Business

Punem punctul pe știi

Falimentul EUROINS a lovit dur la Iaşi: ieşenii cer peste 13 mil. lei. Ce spun avocaţii: mai vedem sau nu banii?

vineri, 27 octombrie 2023, 01:50
3 MIN
 Falimentul EUROINS a lovit dur la Iaşi: ieşenii cer peste 13 mil. lei. Ce spun avocaţii: mai vedem sau nu banii?

Un tabel al creanţelor la EUROINS din luna septembrie consultat de „Ziarul de Iaşi” arată că peste 50 de persoane şi firme cu domiciliul în Iaşi trebuie să recupereze, în total, peste 13 milioane de lei de la compania falimentară de asigurări. Este vorba în principal de persoane fizice, câteva firme, dar şi de instituţii publice, printre care CFR Iaşi, chiar şi Primăria Municipiului Iaşi, dar şi E.ON Energie. 

Mai mulţi avocaţi cu care am discutat, ce reprezintă aceste persoane, spun că nu există mare încredere că aceşti bani pot fi recuperaţi şi nu ştiu ce să facă: să îşi înscrie clienţii la masa credală sperând că îşi va reveni vreodată compania sau să apeleze la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, unde există însă un plafon de maximum 500.000 de lei.

Majoritatea speţelor: accidente auto. Un ieşean a cerut 5,12 milioane

Majoritatea speţelor sunt din zona asigurărilor auto, din urma unui accident, unde EUROINS nu a plătit oamenilor sumele solicitate în baza contractelor încheiate şi aceştia au apelat la instanţă. De altfel, cei peste 13 milioane de lei nu sunt cu toţii plătibili de mâine, dacă ar exista bani, majoritatea reprezintă sume câştigate de oameni în prima instanţă, dar fără a fi hotărâri definitive, fiindcă EUROINS a contestat deciziile magistraţilor.

Sumele variază de la câteva mii la cea mai mare: 5,12 milioane de lei. Aceasta din urmă nu a fost luată în considerare în calculul nostru fiindcă persoanei fizice ce a solicitat această despăgubire i s-a aprobat, într-o primă fază, doar obţinerea sumei de 240.000 de lei, diferenţa fiind considerată „neîntemeiată”. Trei persoane cu acelaşi numele de familie solicită aproape 1 milion de lei pe un dosar de asigurare în urma unui accident rutier, conform portalului instanţelor.

Cătălin Boacnă, avocat, reprezintă şi el un grup de persoane pentru care au fost depuse solicitări individuale care depăşesc 1 milion de lei. Acesta spune însă că majoritatea sunt dobânzi, fiindcă este un dosar de asigurare auto în care EUROINS n-ar fi plătit sumele datorate de mai bine de 3 ani.

„Nu ştie nimeni dacă să te înscrii la masa credală, să speri că îşi va reveni compania, sau să mergi la Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Sunt nişte dobânzi pe care noi le-am calculat, nu este suma din dosar, vedem dacă instanţa le va menţine şi la soluţia finală. Am încercat această soluţie fiindcă EUROINS nu a plătit acestei familii de trei ani sumele datorate, şi s-au adunat dobânzi. Cred că au ajuns dobânzile să fie mai mari decât suma datorată”, a declarat Cătălin Boacnă.

Cea mai mare sumă aprobată: daune morale de 600.000 euro

Compania de Transport Public Iaşi a solicitat 44.778 de lei de la EUROINS, dar a fost declarată eligibilă pentru a primi doar 3.440 lei, iar direcţia CNAIR din Iaşi ar trebui să primească de la compania falimentară aproape 42.000 de lei. Sunt mai multe persoane fizice cumulate cu acelaşi nume de familie care solicită sume ce, cumulate, ajung la peste 2 sau chiar 3 milioane de lei. Însă cea mai mare daună aprobată unui ieşean de către instanţă, care figurează în acest tabel al creanţelor, este de aproape 3 milioane de lei pentru o singură persoană. Consultând hotărârile instanţelor, este vorba de un accident rutier în care un bărbat a dat în judecată EUROINS şi instanţa a decis ca el să primească 600.000 de euro daune morale. Sentinţa nu este una definitivă, dosarul încă se judecă, dar la Curtea de Apel Bucureşti.

O altă păgubită în falimentul EUROINS este CFR, regia de Călători din Iaşi, care are de luat, în trei tranşe, aproape 200.000 de lei. Pe lista pe care am consultat-o figurează şi asociaţii de proprietari, şi Salubris, dar şi EON Energie din Iaşi, care are de primit circa 30.000 de lei.

CITR, lichidatorul judiciar stabilit de instanţă, după ce pe 9 iunie Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în faliment a Euroins, a adunat toate aceste datorii pe care le are compania EUROINS. În momentul de faţă ele sunt de 600 de milioane de lei, dar dacă toate procese deschise în instanţă acum vor fi pierdute, gaura financiară ajunge până la 5 miliarde de lei, conform estimărilor acestora. 

 

 

Comentarii