Generații de drepturi, starea democrației și noile conflicte

Pentru drepturile din prima generație (drepturile civile și politice), bătălia s-a purtat în principal din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în primele decenii din secolul XX. Ele au condus la includerea tuturor în corpul politic al unei națiuni.

Pentru drepturile din a doua generație (drepturile economice, sociale și culturale), bătălia s-a purtat, în principal, din prima jumătate a scolului XX și până în deceniul 7 al aceluiași secol. Ele au condus la includerea tuturor în corpul social.

Pentru drepturile din a treia generație (drepturi ale incluziunii diferenței, cum ar fi drepturile LGBT, drepturile reproductive, dreptul la identitatea de gen, dreptul la egalitate de tratament, drepturile copilului etc.), bătălia se poartă acum, în timpul vieții noastre. Ele vor conduce la includerea diferenței în corpul social – la respectarea diferenței și la egalitate de tratament între persoane și grupuri diferite.

Drepturile de a treia generație reflectă recunoașterea diversității sociale și identitare și, în numele lor, oamenii cer reorganizarea societății astfel încât niciun grup să nu mai fie privilegiat sau defavorizat prin comparație cu celelalte. (Asta vedem, printre altele, în actualele proteste din America.)

Așa-zisul val de autoritarism – sau refluxul democratic constatat începând cu 2000, vine ca reacție conservatoare la recunoașterea drepturilor din a treia generație – și vine, în general, din partea grupurilor care își pierd privilegiile sociale: bărbații, albii, heterosexualii, adulții (prin raportare la copii), sapienșii (prin raportare la alte specii de animale – și, în general, la alte forme de viață), autohtonii (prin raportare la imigranți) șamd.

De-asta fake news, conspiraționismele și alte forme de propagandă anti-democratică prind atât de masiv acum: fiindcă suntem în plin proces de extindere a drepturilor – cum am mai fost, de exemplu, înainte de 1848 sau înainte de 1920 (când practic se generalizează sufragiul universal).

După ce această a treia generație de drepturi se va stabiliza, iar societățile se vor reorganiza astfel încât să asigure și respectarea lor, destul de probabil vom vedea apărând și o a patra generație.

Dacă a treia generație de drepturi vizează includerea diferenței în corpul social, cea de-a patra generație va viza includerea diferenței în corpul politic. Asta va însemna, în primul rând, extinderea dreptului de vot dincolo de granițele naționale. Cum politicile unui stat afectează, inevitabil, și alte societăți, nu doar societatea dintre granițele statului respectiv – și cum celelalte societăți, deși afectate, nu au un cuvânt de spus în această privință – aceste lucruri vor începe să fie privite din ce în ce mai mult ca un deficit democratic. Iar singura formă de reducere a acestui deficit e extinderea dreptului de vot.

Aceasta cu atât mai mult cu cât progresele tehnologice fac ca statele și societățile să fie din ce în ce mai interconectate, ceea ce face ca granițele dintre cetățeni și non-cetățeni să devină din ce în ce mai poroase.

Dar să lăsăm puțin discuția despre această destul de probabilă a patra generație de drepturi și să continuăm să ne concentrăm pe primele trei. Din punctul lor de vedere, cum stăm în România?

La nivel constituțional, drepturile din prima și din a doua generație sunt deja recunoscute. Drepturile din a treia generație tind să fie respinse (vezi de exemplu interpretarea CCR a dreptului la căsătorie) – dar asta nu e neapărat o surpriză: la urma urmei, România a adoptat târziu (și, în general, în variante limitative) și drepturile din primele două generații de drepturi.

La nivel politic, partidele tind în general să fie foarte atașate de drepturile din prima generație și să le respecte în consecință (asta și datorită istoriei recente), privesc mai degrabă neutru drepturile din a doua generație (nu se omoară după ele, dar nici nu sunt fundamental ostile lor) și, cu excepția USR și a PLUS, sunt fundamental ostile drepturilor din a treia generație.

În societate lucrurile stau cam la fel ca în zona politică – excepția semnificativă fiind societatea urbană (mai ales din urbanul mare), care tinde să susțină din ce în ce mai puternic drepturile din a treia generație. De aici și respingerea masivă în urban a partidelor tradiționale (PSD și PNL), percepute ca rămase în urmă, când nu de-a dreptul retrograde (cam cum era perceput PCR în urbanul mare în anii '80).

Sorin Cucerai este traducător şi publicist