Gest impresionant al părinţilor copilului din Botoşani care a intrat în moarte cerebrală

luni, 21 februarie 2022, 13:09
1 MIN
 Gest impresionant al părinţilor copilului din Botoşani care a intrat în moarte cerebrală

Copilul de 2 ani din Botoşani, care a căzut pe geam de la etajul al III-lea, a intrat în moarte cerebrală duminică seară. În această dimineaţă, cu acordul părinţilor, echipe de medici au prelevat rinichii, corneele, ficatul şi inima, iar operaţiile de transplant sunt deja în desfăşurare.

Rinichii vor rămâne la Iaşi şi sunt transplantaţi la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, corneele au ajuns la Bucureşti, în timp ce două avioane au transportat ficatul la Hanovra şi inima la Berlin, ambele în Germania. „Părinţii au venit, au fost lăsaţi să îşi ia rămas bun de la copilul lor, şi au avut puterea să facă acest lucru fiind conştienţi că băiatul nu mai are nicio şansă din punct de vedere neurologic, activitatea cerebrală era absentă. Au făcut gestul acesta ca să dea speranţă altor copii”, a explicat Alina Belu, managerul Spitalul de Copii din Iaşi.

Cititi si: Mesajul unui tată: „Ne este dor de tot ce înseamnă Carol”. Copilul a căzut de la etaj

 

Comentarii