Hotel Hilton la Iaşi. Este al doilea din ţară. Ce imobil va deveni unul de lux

joi, 27 februarie 2014, 13:09
2 MIN
 Hotel Hilton la Iaşi. Este al doilea din ţară. Ce imobil va deveni unul de lux

Hilton Worldwide a încheiat un acord pentru a deschide primul hotel în Iaşi, ajungând astfel la un total de 12 unităţi care funcţionează deja sau sunt în curs de dezvoltare în România, a anunţat joi compania hotelieră.

 

Hotelul este proprietatea Inproiect şi va funcţiona ca a doua unitate Hampton by Hilton din România. Hampton by Hilton Iaşi se va deschide în a doua jumătate a anului 2014, după ce clădirea de 15 etaje a fostului Hotel Europa va fi renovată complet.Hotelul va avea 123 de camere, plus o zonă cu design contemporan, special amenajată pentru micul-dejun şi bar, unde se pot servi gustări şi băuturi pe tot parcursul zilei.
Hotel Europa Iasi
 
Unitatea de cazare va avea o parcare cu 100 de locuri, o sală de fitness şi facilităţi pentru întâlniri de afaceri.
"Fiind cea mai mare dintre ţările balcanice, România reprezintă o piaţă importantă pentru dezvoltarea brandurilor noastre, o piaţă unde vom continua derularea şi a altor proiecte interesante. Printre acestea se numără un hotel DoubleTree by Hilton la Sighişoara, care se va deschide spre finalul acestui an. Suntem încrezători că şi în anii următori va exista un context favorabil dezvoltării noastre constante şi că noul hotel din Iaşi va deveni, în scurt timp, un reper important pentru piaţa hotelieră locală," a declarat Patrick Fitzgibbon, Senior Vice President, Development, Europe & Africa, Hilton Worldwide.
Hampton by Hilton este deja prezent în România prin Hampton by Hilton Cluj-Napoca, inaugurat în 2013. Alte proprietăţi Hilton Worldwide în România sunt Athenee Palace Hilton din Bucureşti, care aniversează anul acesta 100 de ani de la deschidere, DoubleTree by Hilton Bucureşti – Piaţa Unirii, Doubletree by Hilton Oradea şi Hilton Sibiu.
 

 

Comentarii