Hoţi în ton cu moda: au furat haine scumpe de 10.000 de lei din magazin

luni, 25 februarie 2019, 02:50
1 MIN
 Hoţi în ton cu moda: au furat haine scumpe de 10.000 de lei din magazin

Cei doi, un tânăr şi o tânără, par să fi venit special ca să fure haine de la Bucureşti la Iaşi.

Caz inedit soluţionat la finele săptămânii trecute de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Oamenii legii au identificat două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii din Bucureşti, care au încercat să plece dintr-un magazin de articole vestimentare cu mai multe haine foarte scumpe. Cei doi nu au reuşit să fugă întrucât au fost opriţi de agenţii de pază, care au chemat Poliţia. „Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit faptul că un bărbat de 32 de ani şi o femeie de 30 de ani, ambii din municipiul Bucureşti, au sustras mai multe bunuri dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Iaşi, cauzând un prejudiciu în cuantum de aproximativ 10.000 lei. În baza probatoriului administrat în cauză, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost reţinute de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind introduse în Arestul I.P.J. Iaşi“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Cei doi suspecţi au fost în cele din urmă eliberaţi din arest şi plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

 

Comentarii