În spatele facultăţilor de la TUIASI copiii ucraineni luptă cu traumele războiului prin teatru, șah, canto și yoga

miercuri, 29 martie 2023, 01:52
6 MIN
 În spatele facultăţilor de la TUIASI copiii ucraineni luptă cu traumele războiului prin teatru, șah, canto și yoga

În Iași, o bună parte din activitatea desfășurată de către ONG-uri după momentul februarie 2022 s-a concentrat pe stabilizarea familiilor care au fugit din calea războiului și au ales să se refugieze în capitala Moldovei. Iar după ce s-au găsit cazare, o finanțare constantă, alimente și hrană, atenția s-a mutat încet-încet asupra copiilor. Nevoile primare ale acestora au fost asigurate: locuri unde să se poată juca cu alții cu care vorbesc aceeași limbă, continuarea unei forme de educație, fie online, pe sistemele din Ucraina, fie fizic, cu profesori din Ucraina care s-au refugiat la rândul lor la Iași.

Însă o asociație din Iași a făcut un pas în plus și a continuat să păstreze reflectorul asupra copiilor care au mai bine de un an de când au fost ultima oară acasă. Dincolo de jocuri și educație, aceștia sunt încurajați să se exprime mai bine, să își depășească fricile și să joace în piese de teatru sau să concureze în competiții de șah. „Ne-am gândit și la această latură culturală, a exprimării lor. Și ideea a fost a lor și a părinților. I-am întrebat: «ce altceva mai putem face?» și așa am ajuns să dezvoltăm acest centru”, a explicat Lucian Grigorescu, coordonator al Centrului Social pentru Familiile din Ucraina și președintele al Asociației Împreună pentru Miroslava.

Locul în care șahul bate PlayStation

Centrul se află în blocurile nou-construite de pe strada care trece prin spatele facultăților Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. E un spațiu luat în chirie, explică Lucian, pe un proiect, până în luna iulie a acestui an. Și-a deschis porțile de 1 decembrie: când toată țara sărbătorea Ziua Națională, ochii unui mic grup de ieșeni s-au îndreptat către familiile din Ucraina stabilite aici. 

Când am ajuns în spațiul cât un apartament cu trei-patru camere, o mamă juca tenis de masă cu fiul ei, într-unul dintre colțurile din „sufrageria” largă, spațiu modular folosit pentru toate activitățile. Alte mame vorbeau, îngrijorate, la mesele de la intrare, în timp ce un grup de 10 copii ucraineni se așezau în fața tablelor de șah. Profesorul, singurul român angajat al centrului în afară de Lucian, îi așeza pe echipe și dădea sfaturi stânga-dreapta. Sunt atât copii care aveau nevoie să facă și altceva în afară de jocuri și de școală, cât și alții care s-au pregătit la nivel profesionist să joace șah în Ucraina, dar războiul i-a alungat departe de casă.

Copiii se joacă cu atâta concentrare, încât jocurile de societate și cele două console PlayStation 5 instalate în cameră stau abandonate: momentan se joacă șah. La teatru s-a făcut o săptămână de pauză – profesoara, din Ucraina, și-a luat concediu zece zile pentru a merge în Ucraina, în zona Odessei, să vadă dacă toate lucrurile sunt în regulă la casa pe care au lăsat-o în urmă. La centrul coordonat de asociația ieșeană sunt în total 7 angajați, dar doar doi sunt români: restul sunt toți ucraineni care le predau copiilor, coordonează diferite activități sau sunt traducători. Fiindcă la centru, pe lângă jocuri și joacă, se face și pictură, șah, dar și yoga.

Revelionul și Crăciunul, petrecute în familie, la centru

„Studiază limba engleză, au curs de yoga, avem un ginecolog din Ucraina care ține niște cursuri speciale de sănătate pentru femei și tineri, avem pictură pentru adulți și copii, cu o artistă din Odessa, cursuri de șah, dar și canto și dans pentru copii. Avem, desigur, cursuri de limbă română, de teatru și toate sunt făcute de persoane din Ucraina: unii sunt plătiți, alții voluntari”, povestește Lucian. Acesta explică faptul că centrul din Iași este, din punctul său de vedere, unic: a fost deschis pentru ca familiile din Ucraina să poată avea un loc unde să își planifice activitățile și unde copiii să poată fi creativi alături de prietenii pe care și i-au făcut în ultimul an, alături de care s-au refugiat în România.

E un spațiu al lor, unde, dincolo de cele 23 de activități pe săptămână, au sărbătorit împreună Crăciunul și Revelionul. Unde se întâlnesc pentru a face petreceri tradiționale, dar și pentru a celebra zile de naștere. „Pur și simplu se întâlnesc, avem intervale libere între cursuri pe care le trecem în orar cu «timp liber», iar atunci părinții vin, stau la o cafea, socializează, în timp ce copiii se joacă”, a mai spus Lucian Grigorescu.

 Lucian Grigorescu, coordonator al Centrului Social pentru Familiile din Ucraina și președintele Asociației Împreună pentru Miroslava.

Lupta este pentru asigurarea unei finanțări constante: momentan sunt patru proiecte distincte, fonduri europene atrase deja de organizații mai mari, care țin viață proiectul de la Iași. O parte dintre finanțări se termină în mai, altele în iulie, dar Lucian este pregătit să găsească alte proiecte și alte surse pentru ca salariile profesorilor ucraineni și chiria pentru spațiul de întâlnire să fie asigurate atâta timp cât va fi nevoie.

Cum să învingi trauma unui război prin teatru

Copiii au fost foarte bucuroși că pot face teatru, spune Lucian. Fiindcă, dincolo de ce pot înțelege copiii de 5, 6 sau chiar 9 ani, la teatru fac mai mult decât să interpreteze roluri. Învață din nou să trăiască, să se integreze și să comunice, după trauma de a trece prin război, de a-și pierde tatăl, frații și surorile, și de a locui într-o țară străină doar cu mama sau, în cel mai bun caz, și cu bunicii.

„Au fost foarte bucuroși aici la centru și teatrul a fost un succes. Cursurile sunt în principiu pentru începători, că au început de la zero, îi învață cum să fie mai dezinvolți, mai comunicativi. Așa a început, iar acum joacă și roluri mici, de câteva minute, își imaginează diferite situații, se dezvoltă personal și se exprimă din ce în ce mai bine. Acum avem și cursuri de IT, vrem să ne adaptăm nevoilor mereu în schimbare, nu putem să rămânem blocați în anumite situații”, a completat Lucian.

Acesta spune că lucrurile sunt mai bine acum, copiii s-au adaptat, și-au făcut prieteni alături de care stau și se joacă în România. Dar este greu în continuare: cei care se mai întorc cu părinții în Ucraina, la câteva luni de zile, vin cu dificultate înapoi sau marcați de ce au văzut. Fie de locurile pe care le știau și care sunt acum distruse, fie de faptul că s-au întâlnit cu prietenii lor de-o viață, care nu au plecat din Ucraina și care au supraviețuit până acum, și pe care îi lasă în urmă cu mare greutate de fiecare dată.

„După un an de zile, putem spune că s-au adaptat copiii, ies în parc împreună, părinții au activități comune, practic sunt o comunitate. Chiar din vară am început să remarc asta, că se cunosc între ei, au foarte multe lucruri pe care le împărtășesc, dar le este dor de casa lor. Oricât de mult le place în Iași și oricât ne spun că au găsit în România doar oameni primitori, e doar o «stație» pentru ei, nu e acasă.”

***Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.

Comentarii