Înaintea cursei: mulţi participanţi, o favorită (I)

Fără îndoială că această competiţie va fi urmărită atent şi în România, mai ales că ne aflăm într-o situaţie de puternică dependenţă faţă de SUA, în materie de securitate. Şi, ca întotdeauna în asemenea situaţii, avem preferinţe, aşteptări, speranţe.

Ar fi interesant dacă vreunul dintre institutele de sondare a opiniei publice ar afla preferinţele românilor, în situaţia pur ipotetică în care ar avea drept de vot în SUA. Persoana intervievată şi-ar putea imagina (desigur, cu imaginea va rămâne!) că tocmai a dobândit cetăţenia americană, păstrând, totuşi, legături cu spaţiul românesc. Spre exemplu, din motive evidente, persoana în cauză ar putea ataşa o pondere mai mare atitudinii respectivului candidat faţă de NATO, Rusia, Europa de Est etc. Dar, la fel de bine, ar putea raţiona pornind de la combinaţia între ideologia, programul politic şi personalitatea candidaţilor, fără a acorda o prea mare importanţă chestiunilor asociate ţării de origine. Probabil că întâlnim raţionamente similare la acei români care, devenind cetăţeni italieni, spanioli sau britanici, se întorc în ţara de origine. Din câte îmi amintesc, asemenea sondaje s-au făcut şi la noi în momentele electorale 2008 şi 2012, dar doar înaintea votului final, nu şi în privinţa alegerilor preliminare din interiorul celor două mari partide: întruniri (caucuses) şi alegeri primare (primaries).

Aşadar, ne aflăm în faza în care alergătorii se pregătesc să ocupe poziţii pe grila de start. În tabăra Democraţilor, d-na Hillary Clinton şi-a anunţat deja candidatura şi nu pare să întâmpine probleme în a obţine învestitura partidului. La Republicani, unde lupta va fi extrem de dură (inclusiv în privinţa atragerii de finanţări), aspiranţii încep să-şi oficializeze intenţiile. Totuşi, probabil că abia spre începutul toamnei vom avea un tablou mai clar.

În ceea ce mă priveşte, dacă aş fi intervievat într-o anchetă de genul celei descrise mai sus, mi-aş declara susţinerea pentru Scott Walker în alegerile preliminare Republicane. Apoi, cu o mare probabilitate, aş vota candidatul Republican în alegerile din 8 noiembrie 2016, exceptând situaţia în care acesta ar avea poziţii social-conservatoare prea accentuate (în acest caz, m-aş abţine) sau ar susţine diminuarea angajamentelor SUA în privinţa securităţii Europei (în acest caz, votul meu ar merge către d-na Clinton).

Aşadar, dacă aş fi pus în situaţia ipotetică descrisă mai sus, răspunsul meu ar fi influenţat în primul rând de problema securităţii Europei de Est şi a leadership-ului american în regiune. Pe locul doi ar veni tema implicării statului – eventual, alături de Biserici – în promovarea unei agende social-conservatoare, în sensul ca individul să fie „îndrumat” prin restrângerea libertăţii de a alege: nu aş susţine (după cum nu susţin nici în România) astfel de candidaţi. În fine, cea de-a treia temă ţine de implicarea statului în distorsionarea rezultatelor pieţei: nu aş susţine (după cum nu susţin nici în România) candidaţi care promovează o intervenţie extinsă. 

Scott Walker este, deocamdată, mai puţin cunoscut decât mulţi dintre rivalii săi Republicani. John E. („Jeb”) Bush este un candidat bun, dar are marele ghinion de a fi fratele mai tânăr al lui George W., iar o bătălie a dinastiilor ar da câştig de cauză, probabil, taberei Clinton. Ceilalţi candidaţi pro-establishment par a fi în pierdere de viteză sau, mai rău, nici măcar nu au putut porni. Pe de altă parte, nu rezonez absolut deloc cu candidaţii mai excentrici, cum ar fi cei mult prea strâns asociaţi mişcării Tea Party.

Guvernator al statului Wisconsin („albastru” – Democrat – ca tendinţă generală a electoratului la alegerile prezidenţiale), Walker are experienţa abordărilor bipartizane. Pe de altă parte, scena politică de acolo este extrem de agitată, iar guvernatorul s-a văzut silit să navigheze din conflict în conflict – şi a făcut-o cu succes. Politicile sale au fost suficient de conservatoare pentru a nu-l plasa în conflict cu tabăra dură din propriul partid, dar nu atât de zeloase încât să-l dirijeze către acea tabără. Este adevărat, însă, că postura de şef executiv i-a creat şi vulnerabilităţi. A existat un scandal de finanţare a campaniei sale electorale care, deşi închis, i-ar putea încă provoca daune de imagine. Performanţele economice ale statului nu sunt impresionante, în ultima vreme. Walker este coerent şi, pentru un politician de vârf, suficient de agreabil, însă îi lipseşte charisma. În fine, există dubii justificate în privinţa competenţei sale în domeniul politicii externe şi de securitate – e drept că acesta este un punct slab al tuturor candidaţilor Republicani.

Aşadar, am oferit un scurt argument în sprijinul candidatului meu preferat. Destule se pot schimba până la începutul sezonului „primarelor” şi, desigur, până la scrutin. Tabăra Republicană este interesantă pentru că în interiorul ei există competiţie, rămânând de văzut dacă ea va întări sau va diviza şi mai mult partidul. Deocamdată, scrutinul prezidenţial de anul viitor pare a avea un favorit clar – mai bine zis, o favorită clară: Hillary Clinton.  

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii "Mihail Kogălniceanu”