Interviu cu Cristina Hermeziu: „În vremuri fragile, de pandemie, valoarea FILIT-ului este uriașă simbolic”

– Care este valoarea acum, în pandemie, a unui festival de literatură de anvergură, în contextul în care în majoritatea ţărilor sectorul cultural şi al evenimentelor culturale a fost cel mai lovit de măsurile de „lockdown” şi de restricţiile impuse pentru sănătatea populaţiei?

– Recunosc că e posibilă o astfel de poziţionare: văzând dezastrul sanitar din România, unii ar putea spune – vă arde de cultură? Ei bine da, tocmai pentru că domeniul cultural a fost cel mai afectat de restricţiile din pandemie, fereastra aceasta trebuia deschisă. În al doilea rând, inclusiv din punctul de vedere al măsurilor sanitare, organizarea festivalului a fost impecabilă: invitaţii au purtat măşti când distanţa minimă o impunea, s-a controlat sistematic pasul sanitar, locurile pentru public au fost înjumătăţite pentru a crea un spaţiu de protecţie şi toată lumea s-a supus acestor reguli cu o responsabilitate admirabilă. Să organizezi evenimente literare de tradiţie şi de amploare în astfel de condiţii este cea mai bună dovadă că festivalul e făcut de o echipă de profesionişti desăvârşiţi. FILIT este, la Iaşi, un fel de ceas elveţian. Formatul a crescut şi s-a rodat foarte repede de la o ediţie la alta şi s-a instituţionalizat într-atât de solid, încât dacă mâine va trebui mutat pe Lună, echipa lui Dan Lucian Teodorovici de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi îl va muta pe Lună. În vremuri fragile, de pandemie, dar şi pe un fond de acută criză politică şi de societate, valoarea FILIT-ului este uriaşă simbolic: transmite un mesaj excepţional de stabilitate instituţională.

– Muzeul Naţional al Literaturii Române şi-a aşteptat anul acesta scriitorii şi traducătorii invitaţi la FILIT într-o casă nouă, unde „bijuteria” este Muzeul Poeziei, marca Ion Barbu. Credeţi că prin astfel de intervenţii de artă contemporană pot fi create poduri noi, care să conecteze mai bine poeţii cu publicul vechi şi poate chiar unul nou?

– Am fost atât de entuziasmată de toate cele cinci muzee nou create încât m-am întors de mai multe ori, o dată cu adolescentul meu şi prieteni de-ai săi, altădată cu câţiva studenţi, şi reacţiile lor mi-au legitimat şi mai mult propriul entuziasm. Ion Barbu lărgeşte imaginarul din jurul poeziei, registrul ludic, le vorbeşte tinerilor direct şi îi decomplexează în raportul lor cu un gen reputat dificil, prea ermetic sau demodat. Literatura poate fi un spectacol? E uşor să răspunzi da, pentru că e o formulă frumoasă, doar că îţi trebuie totuşi o scânteie de geniu, de nebunie, ca să ceri papuci de la scriitorii de ieri şi de azi şi să deschizi astfel un drum în mintea şi spiritul celor care vin la muzeu. E vorba de un discurs de istorie culturală foarte modern, sub forma unor instalaţii-happening care stârnesc hohote de râs şi duioşie, provoacă mirări şi emoţii pe care probabil că receptarea literaturii prin formatul static al cărţii nu le mai poate atinge prea uşor. Dar artistul complex şi subtil care este Ion Barbu a creat de fapt Muzeul Poezie(i). Azi, Iaşul are în centru un muzeu care conţine Poezia. E splendid.

„Aceasta este magia FILIT: sensibilităţi care, puse împreună, produc literatură”

– Aţi participat la experimentul editorial realizat anul acesta în cadrul FILIT. Pentru a vă alege poezia pe care aţi creat-o pornind de la original a trebuit, îmi închipui, să reluaţi o bună parte din opera celor cinci poeţi ieşeni. Cum a fost această „întoarcere la clasici”? Este un experiment util, ar trebui reluat şi de cititori în general?

– A fost jubilatoriu! Când scriitorul Florin Lăzărescu mi-a propus să fiu unul dintre cei 50 de poeţi contemporani invitaţi să pornească de la un vers al scriitorilor clasici – patroni de muzee literare la Iaşi – şi să-l continue într-un poem în stil propriu, ideea mi s-a părut extrem de frumoasă, dar m-am şi panicat un pic. Noi am crescut în cultul faţă de valorile de patrimoniu, dar ce spune Florin Lăzărescu, extrem de abil şi de subtil, cu proiectul său este următorul lucru: un autor care ţine de canonul literar rămâne acolo atâta timp cât e viu în cultură, viu în limbă. Un demers de „demuzeificare” aş zice foarte post…modern, fiindcă imaginează un context care provoacă o nouă creaţie, grefând-o pe una veche, într-o totală libertate.

Marea provocare şi marele câştig este că dintr-odată i-am recitit pe Topîrceanu, Cazimir, Alecsandri, Eminescu şi Codreanu cu o curiozitate aş spune primă, cumva inocentă. Calitatea relecturii a fost insolită. Cu o acuitate accentuată am pândind imaginile care puteau să intre în vibraţie cu temele poeziei mele sau cu ceva complet nou care se cerea exprimat. Dincolo de experienţa şi ludică şi serioasă, proprie jocurilor de creaţie prin constrângere, prin demersul său editorial Florin Lăzărescu produce nici mai mult nici mai puţin decât cinci antologii de poezie contemporană marca FILIT! Şi mai mult decât atât, provoacă o solidaritate improbabilă: gândiţi-vă că stau cot la cot, pagină lângă pagină, poem lângă poem, 50 de poeţi de azi, din mai multe generaţii, cu vizibilitate variabilă pe scena publică, şi evident foarte, foarte diferiţi. De fapt aceasta este şi magia, cifrul FILIT, la toate întâlnirile sale: un creuzet de sensibilităţi care, puse împreună produc idei, produc cunoaştere, creează literatură.

– Într-un interviu realizat în urmă cu câţiva ani, Florin Lăzărescu spunea că poeţii şi poezia contemporană sunt una dintre cele mai puternice voci culturale internaţionale ale României în momentul de faţă. Credeţi că lipseşte ceva ca să obţină aceeaşi voce şi în ţară?

– Nu lipseşte nimic. Aş zice că poezia e într-un moment fast în România. Există structuri şi există profesionişti care o pun în valoare. Există un foarte bun festival de poezie la Bistriţa, altul la Sibiu, există Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara sau de la Bucureşti. Ce lipseşte este predictibilitatea. Ce dăunează este incertitudinea care vine, de regulă, de la bugete tăiate. Pandemia a pus şi mai multă incertitudine pe astfel de celebrări concrete, inteligente, spectaculoase, profesioniste ale poeziei şi ale literaturii. Ce lipseşte este cât mai mulţi oameni vaccinaţi şi responsabili.

„Iaşul este un reper cultural european”

– Cum se vede din Franţa un festival precum FILIT? Mai are şi astăzi aceeaşi vizibilitate internaţională pe care a avut-o la primele ediţii?

– Festivalul FILIT e cât se poate de râvnit. Vorbesc de Franţa, de acolo pot depune mărturie, am semnale directe că frustrarea a fost imensă, pentru unii scriitori, editori sau traducători care n-au reuşit să ajungă în acest an la festival din cauza pandemiei. Chiar înainte de a veni la festival, le-am întâlnit la Paris pe editoarea Olimpia Verger, cea care a publicat-o recent pe Florina Ilis cu romanul „Cartea numerilor” la editura Syrtes, şi pe traducătoarea romanului, Marily Le Nir. Ambele mi-au confirmat că, dacă Iaşul e un reper cultural european, o referinţă internaţională în materie de literatură, acest lucru se datorează FILIT. Şi m-au rugat să transmit toată căldura lor echipei, lui Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Amelia Gheorghiţă, Monica Salvan, Georgiana Leşu şi atâţia alţii care fac încă, la Iaşi, literatura tangibilă. Am creat „invidii” literare că am reuşit să ajung la Iaşi la festival. Dar voi povesti în limba franceză despre cum a fost şi această ediţie de pandemie pe blogul meu Zoom France Roumanie. Am ce spune, din plin!

– În contextul în care a pierdut orice competiţie pentru a deveni capitală europeană a culturii şi mai are doar formal titlul de capitală culturală a ţării, care este importanţa pentru Iaşi a unui astfel de festival?

– Iaşul are o energie fantastică în timpul festivalului. Eu una aş uita de toate supratitlurile moştenite sau neatinse încă. Bineînţeles că şi simbolic, ca soft power, şi structural, ca fonduri de finanţare, Iaşul n-ar avea decât de câştigat din astfel de competiţii. Dar n-are nicio importanţă, credeţi-mă, că Iaşul nu e oficial capitală culturală europeană pentru liceenii care i-au luat la întrebări zilele astea pe scriitorul portughez Jose Louis Peixoto sau pe belgianul Jean Marc Turine, pe Simona Sora şi Radu Vancu, pe Olga Ştefan şi Florin Iaru, pe Simona Goşu şi Marin Mălaicu-Hondrari, pe Elena Vlădăreanu sau pe Ştefan Manasia. Raportul e, de fapt, invers. Pentru faptul că FILIT îşi vede de treabă la un asemenea standard de calitate, alături de alte festivaluri cum e spre exemplu FITPT, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, e legitim ca Iaşul să poată candida la titlul de capitală culturală europeană.

– Ştim toate elementele negative: anul trecut a fost anulată chiar şi o ediţie mică, făcută fără buget, doar pentru continuitate, în contextul pandemiei. Anul acesta a existat o stare de incertitudine cu privire la organizarea festivalului până la începutul toamnei. Dar există totuşi vreun beneficiu pe care l-a adus pandemia în felul în care privim şi ne raportăm la astfel de evenimente culturale?

– E o chestiune foarte importantă. Criza imensă, la scară individuală şi la scară planetară, provocată de pandemie e un revelator. S-a văzut deodată ce contează cu adevărat, individual sau colectiv, cât şi cum funcţionează sistemul politic, administrativ, sanitar, învăţământul. De câtă solidaritate suntem în stare şi de câtă inconştienţă. În pandemie, cultura a fost declarată cenuşăreasa. Inclusiv în Franţa, sectorul cultural a fost considerat „non-esenţial”. Peste cultură s-au tras obloanele. Dar, în acelaşi timp, Franţa a injectat fonduri de susţinere în toate domeniile afectate, printre care sectorul restaurantelor şi cel cultural. Totuşi, anunţul, pe 29 februarie 2020, a anulării salonului cărţii „Livre Paris”, sau imaginea violentă a prelatelor care au acoperit rafturile cu cărţi din supermarketuri, – pentru că ne-esenţiale, ne-hrănitoare -, rămân momente puternic emoţionale, în istoria relaţiilor dintre pandemie şi cultură. Şi totuşi ce-am făcut cu toţii în timpul pandemiei? Izolaţi, fragili, singuri, pe fiecare în parte ne-a aşteptat undeva o carte neterminată, un film, un spectacol. Am consumat, de fapt, şi mai multă cultură. Despre asta e toată literatura, despre un dialog intim. Citindu-i cartea, un adolescent aşteaptă, gâtuit de emoţie, un răspuns de la scriitor. Scriitorul aşteaptă, cu inima cât un purice, un nou cititor. Frumuseţea este că FILIT îi pune faţă în faţă.

Interviu realizat de Cătălin HOPULELE